Distrugerea templului Bel din Palmira
Imagini din satelit confirmă distrugerea templului Bel, o bijuterie a oraşului antic Palmira din deşertul sirian, scrie The Guardian, citînd ONU.
Pe o imagine din satelit surprinsă pe 27 august se vedea clar templul, o structură dreptunghiulară înconjurată de coloane, a cărui ridicare a fost terminată în secolul al II-lea. Pe o altă fotografie făcută luni, doar cîteva coloane situate la extremitatea sitului mai sînt vizibile.
Gruparea statul Islamic consideră lucrările religioase preislamice, mai ales statuile, drept idolatrie, aminteşte şi Agenţia France Presse.
Distrugerea sistematică a acestor edificii culturale arată adevărata intenţie a grupării teroriste: aceea de a distruge identitatea şi istoria poporului sirian, a explicat un director UNESCO pentru Wall Street Journal.
De altfel, UNESCO a catalogat deja aceste distrugeri drept "crime de război".
Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro