Teodor Baconschi: România şi problema imigranţilor

4 septembrie 2015
A început Festivalul de la Sibiu jpeg

Teodor Baconschi e de părere că România se poate aştepta la cote mai mari de 1.700 de imigranţi: "Să plecăm de la cazul Germaniei, care estimează că pînă la finele acestui an va primi opt sute de mii de refugiaţi, adică de patru ori mai mulţi decît anul trecut. Dacă Comisia aplică acelaşi algoritm, evident că sarcina redistribuită la nivelul celor 28 va fi semnificativ mai mare. Aşa încît cred că ne putem aştepta la creşterea cotei şi pentru România (...). Noi avem de exemplu un centru de tranzit în urgenţă la Timişoara, dar care poate procesa, ca să zic aşa, două sute de cazuri. Prin urmare, evident că va trebui ca autorităţile române să acţioneze foarte prompt, pentru a spori capacitatea acestor structuri de recepţie, de primire a imigranţilor".

Fostul ministru de Externe crede că "Europa politică, în Consiliul European, trebuie să gîndească o soluţie la sursa acestei probleme, adică să gîndească politici legate de Orientul Mijlociu, de ce se întîmplă în special în aceste două state eşuate, care sînt Irakul şi Siria, pentru că presiunea imigranţilor porneşte de acolo.

Teodor Baconschi spune că infrastructura din România pentru primirea imigranţilor nu poate fi construită în 48 de ore: "E nerealist să credem că ea (infrastructura pentru refugiaţi-n.r.) ar putea fi construită în 48 de ore sau în două săptămîni. Oricum, Guvernul are desigur obligaţia de a face o estimare a costurilor şi de a vedea unde ar putea să construiască noi centre de primire. Ideal este ca forţele politice româneşti să ajungă la un consens pe această temă, adică să nu arunce chestiunea refugiaţilor în hăţişul polemicilor domestice şi să acţioneze, pentru că pînă la urmă, România ar putea să iasă în evidenţă cu un plus în această conjunctură".

Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Parteneri

masini tesla foto epa efe
Tesla, obligată să plătească 329 de milioane de dolari după un accident mortal cauzat de Autopilot
Un juriu din Miami a decis că Tesla este parțial responsabilă pentru moartea unei tinere în urma unui accident în care era activ sistemul Autopilot.
brosteni14 jpg
Val de solidaritate la Suceava. Tot mai mulți voluntari vin să ajute sinistrații în weekend
Numărul voluntarilor care s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe localnicii din zonele afectate de inundațiile din Suceava va crește considerabil în acest weekend, Departamentul pentru Situații de Urgență rugându-i să se prezinte la Punctul de Comandă mobil din Broșteni.
adriana bahmuteanu facebook jpg
„Au vrut să îmi pună brățară la picior” Adriana Bahmuțeanu lansează acuzații împotriva unui psiholog DGASPC
Adriana Bahmuțeanu continuă lupta în instanță pentru a-și putea vedea fiii, Maximus și Eduard, după moartea fostului său soț, Silviu Prigoană. Deși situația este una tensionată și dureroasă, vedeta se bucură că măcar mama sa, Petruța Toma, a primit o veste bună. Femeia, care nu s-a putut prezenta la
gabriel Fătu jpg
Vlad Plahotniuc pdm.md
Vladimir Plahotniuc anunță că intenționează să revină în Republica Moldova: „Vreau să îmi dovedesc nevinovăția”
Oligarhul Vladimir Plahotniuc susține că acuzațiile împotriva sa sunt bazate pe „calomnie și ură politică” și promite să coopereze cu autoritățile.
BCS 0020 jpg
Debut spectaculos la Wonder Family Fest, mii de participanți din prima zi. Artiștii internaționali, impresionați de atmosferă: „Totul este… awesome!”
Wonder Family Fest, cel mai mare festival pentru familii din România, a debutat astăzi în forță, la Wonderland Resort și se încheie duminică
lotul olimpicilorinternationali la informatică  facebook mec jpg
Record absolut al elevilor români la Olimpiada Internațională de Informatică. Toţi cei patru participanţi au câştigat medalii de aur. „Ministerul le oferă like-uri"
România a înregistrat un rezultat remarcabil la Olimpiada Internațională de Informatică din 2025, unde toți cei patru elevi participanți au obținut medalii de aur.
Spitalul Floreasca FOTO Shutterstock
Ciuperca descoperită la Spitalul Floreasca, extrem de contagioasă și periculoasă. Anunțul OMS
Candida auris, depistată recent la Spitalul Floreasca din Capitală, este o ciupercă multirezistentă la medicamente care poate provoca infecții severe, în special în unitățile de asistență medicală.
periaj uscat jpg
Periajul uscat combate celulita. Cum se face
Există o nouă tendință care face furori printre pasionatele de îngrijire corporală și promite o piele super catifelată, netedă și fără imperfecțiuni. Se numește dry brushing (periaj uscat) pentru corp și este o tehnică de exfoliere manuală care se realizează „pe pielea uscată”.