Drama din Austria: România în vizorul poliţiei austriece
Descoperirea a 71 de cadavre ale unor imigranţi într-un camion găsit joi pe o autostradă din Austria a condus la trei arestări în Ungaria. Poliţia austriacă îl caută pe liderul grupării, care s-ar afla în România.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, scrie cotidianul austriac Krone, citat de către Le Temps, poliţia austriacă a procedat la trei arestări în Ungaria. Cele trei persoane s-ar afla în spatele traficului de imigranţi.
Şeful poliţiei din landul austriac Burgenland, Hans Peter Doskozil, a afirmat că au fost emise mandate de arestare pe numele a patru persoane, dintre care trei au fost arestate.
Conform agenţiei EFE, persoanele arestate sînt doi cetăţeni bulgari, dintre care unul de origine libaneză, şi un maghiar. În camionul frigorific au fost găsite corpurile a 71 de persoane, cel mai probabil sirieni, între care 59 de bărbaţi, 8 femei şi patru copii. Potrivit lui Doskozil, se crede că imigranţii au murit sufocaţi şi că respectivul camion a fost abandonat pe autostradă cu cel puţin 24 de ore înainte de a fi descoperit.
Poliţia austriacă a recuperat în noaptea de joi spre vineri 71 de cadavre, în descompunere, ale unor imigranţi, găsiţi într-o autoutilitară abandonată pe banda de staţionare de urgenţă a autostrăzii care asigură legătura între Neusiedl şi Parndorf.
Ministerul român al Afacerilor Externe preciza joi că niciun cetăţean român nu este implicat în cazul autoutilitarei abandonate în Austria, după ce Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului Ungariei, Viktor Orban, a afirmat joi că şoferul vehiculului abandonat în Austria, în care erau zeci de imigranţi morţi, este cetăţean român.
Poliţiile austriacă şi ungară au lansat o anchetă comună. Anunţul cu privire la găsirea vehiculului a fost făcut în timp ce cancelarul german Angela Merkel participa joi, la Viena, la un summit cu liderii a şase ţări din Balcanii de Vest, care au cerut un "plan de acţiune" al Uniunii Europene în vederea stopării imigranţilor. "Sîntem cu toţii tulburaţi de această veste teribilă", a declarat Angela Merkel. "Este un avertisment să trecem la treabă, pentru a soluţiona această problemă şi a da dovadă de solidaritate", a subliniat ea.
Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro