Un alt mod de a face politică?

4 septembrie 2015
Cum se ratează o dezbatere jpeg

Domnul Liviu Dragnea a declarat, de curînd, că avem nevoie de un nou mod de a face politică. Avem nevoie de un „pact” pe termen lung al tuturor partidelor ţării, de un armistiţiu bazat pe „dialog şi continuitate”, de conlucrarea patriotică a tuturor, în jurul unui „proiect de ţară peren”. Poţi să ai ceva împotrivă? E drept, ai mai auzit asemenea îndemnuri şi altădată: „consens”, „uniune naţională”, „ţara mai presus de interesele de partid” etc.

Uneori, s-ar fi putut crede că ni se propunea ca ideal politic o situaţie în care opoziţia nu se opune decît de formă, iar guvernul nu guvernează decît niţel, dirijat amoros de societatea civilă.

Care este antimodelul, pe care şi-a construit „provocarea” dl. Dragnea? Evident, perioda Băsescu. Aflăm că, din cauza fostului preşedinte, toţi politicienii activi ai naţiunii au fost deturnaţi, ca o turmă obtuză, spre încăierare, demolare, bîzdîc. Aici apare o primă neclaritate: sigur că un personaj conflictual, aflat într-o poziţie de (mare) putere, tinde să întreţină o atmosferă de tensiune, de agresivitate, de înfruntare perpetuă. Dar trebuie să recunoaştem că omul n-a dansat pe scena publică de unul singur. Toţi ceilalţi, adversari sau aliaţi, au învăţat foarte repede procedurile ţîfnei, ale retorsiunii brutale, ale hărţuielii de gang. Au intrat în joc (cu destulă uşurinţă şi fără prea multă înzestrare) şi au completat sîrguincios peisajul politic cu tuşe groase şi cu netrebnicii mucede. Din două una: ori Băsescu a fost însăşi fiara apocaliptică care a ţinut în jug – fără efort – toată suflarea cetăţii, ori oponenţii lui au fost o cocă informă, inaptă să coaguleze, să reacţioneze adecvat şi eficient, atunci cînd era cazul.

De încercat, or fi încercat (apropo: tot cu un „pact” de „coabitare”…). Dar nu par să fi reuşit. Iar dacă n-au reuşit, e cam prea simplu să se justifice invocînd mereu defectele „duşmanului”. Or fi avut şi ei oarecare găuri în palton. Uite, de pildă, bietul Ponta. (În paranteză fie spus, nu pot să-i pomenesc numele fără să mă crucesc: cum a fost, cum este posibil, ca un ins atît de inconsistent, atît de nepriceput, de uşurel, să fie adus în prima linie a ţării şi să rămînă agăţat de ea, în ciuda plictiselii generale?). Conflictul „peren” Ponta-Băsescu e contabilizat, fireşte, în contul fostului preşedinte. Nepotrivire de caracter? Sadism prezidenţial? Să zicem. Dar acum avem dovada (mai era nevoie?) că şi Ponta are (cel puţin) o problemă. Există ceva mai diferit de Băsescu decît Klaus Iohannis? Ei bine, Ponta are şi cu el dificultăţi, mîrîieli, incompatibilităţi (uneori foarte vocale). Carevasăzică, „blondă sau brună” îi e totuna. Nu poate ieşi din psihologia hîrjoanei nărăvaşe: e mereu, cum se spune azi, „fucking funny”, pus pe dat cu tifla, mereu pe cai mari. Dar fără cai…

O a doua neclaritate: ştim care e „antimodelul”. Dar care e modelul? Cum ştim care e „proiectul de ţară” unificator? Care e liantul marelui armistiţiu? Răspunsul politicienilor ţine de alfabetul demagogiei lor „profesionale”: „interesul naţional”. Şi care e „interesul naţional?” Păi o ştim deja de la Caragiale: „România să fie bine şi tot românul să prospere!” Ceva detalii? Ceva idei palpabile? Ceva competenţe de necontestat? Ceva coerenţă managerială? Ceva bilanţuri promiţătoare? Poate ne va da unele răspunsuri domnul Dragnea la vreo nouă întrunire de nişă partinică (o întrunire a tineretului PSD? A mamelor? A pensionarilor? A sportivilor PSD?). Vom vedea. Orice prilej e bun pentru mari planuri de viitor.

În sfîrşit, o a treia neclaritate. De fapt, nu chiar o neclaritate. Mai curînd o „ipoteză de lucru”. Nu cred că e rezonabil, plauzibil, funcţional, să propui un „alt mod de a face politică”, lucrînd cu aceiaşi politicieni. Cu oameni care, de ani întregi, fac nefăcute, vorbesc în bobote, se ocupă de averea proprie, de familie şi de amici, schimbă taberele şi loialităţile, trec din vîrful bucatelor la puşcărie (şi viceversa), se împrietenesc „romantic” pentru „binele ţării” şi pe urmă se înjunghie pe la spate, tot pentru binele ei. Mă uit adesea stupefiat la unii membri ai fostului PNL care, pînă la ruperea USL, apăreau la televiziuni pentru a–şi lăuda aliaţii pesedişti, iar acum se reped, „obiectivi”, să-i înjure cu spume. Mă uit, mai puţin stupefiat, dar, totuşi, obosit, la dl. Crin Antonescu, hîrşit în chermeze „de interes naţional” cu marele lui prieten Victor Ponta (pe tema: „Jos dictatorul!”), pentru ca acum să-l socotească o figură „comică”. Cînd unii dintre noi semnalam, pe vremea antantei conjugale PNL-PSD, că ceva nu e în regulă în toată afacerea, şi dl. Crin şi mulţi de-ai lui ne tratau de „băsişti”… Acum apar în presă cu discursuri dure la adresa foştilor lor parteneri de manele politice, ca şi cum s-au trezit, inocenţi, dintr-un vis urît. Cu asemenea oameni vrem „alt mod de a face politică”? Sau cu marii proprietari de vile hollywoodiene, construite şi la guvernare şi în opoziţie, şi „sub protecţia” lui Băsescu şi „împotriva!” ei? Sau cu cei care, dinăuntrul nomenclaturii de partid, dau strigăte patetice de solidaritate şi de amor pentru lider, iar cînd sînt evacuaţi din „echipă” se înghesuie să spună „adevărul”? Sau cu lideri de rangul unu şi doi care ba se pupă bălos, ba se lucrează pe dedesubt? Cum să cred că, de mîine, politicienii noştri de tip Flămînzilă, Setilă, Păsări Lăţi-Lungilă, Ochilă (cu metehnele, dar fără calităţile acelora) se vor transforma, iluminaţi, în Harap-Alb?

Bine, şi atunci ce e de făcut? Răspunsul meu e trist: nu mare lucru. Pînă nu vor apărea, la vîrf, figuri noi şi credibile, pînă nu vom alege, cînd mergem la urne, oameni cinstiţi şi pricepuţi, pînă nu ne vom mai lăsa manipulaţi de promisiuni goale, pomeni meschine şi campanii de presă sulfuroase, nu ne putem aştepta la schimbări substanţiale. Deocamdată, tot ce putem face e să cerem vedetelor noastre de partid şi de stat să nu ne mai sufoce cu vorbe mari. Ar fi, din partea lor, un prim gest de onestitate. În loc să ne spună: „vom face cu totul alt fel de politică!”, să ne anunţe doar că tocmai s-au hotărît să pună de-o ciorbă. Altă ciorbă: mai „aspectuoasă”, mai dulce, mai bună…

Articol apărut pe Blogurile Adevărul.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Colocviile CNSAS: „Turismul internațional în România comunistă: între politici economice și practici cotidiene pe litoralul românesc (1955–1989)”
Colocviile CNSAS: „Turismul internațional în România comunistă: între politici economice și practici cotidiene pe litoralul românesc (1955–1989)”
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) organizează miercuri, 24 iunie 2026, ora 15:00, la ARCUB – Casa Eliad, cel de-al nouălea eveniment din seria conferințelor „Colocviile CNSAS”.
Marco Rubio FOTO Profimedia
Marco Rubio merge în statele din Golf pentru a discuta acordul preliminar dintre SUA și Iran
Secretarul de Stat american Marco Rubio va efectua o vizită în Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Bahrain, unde va discuta cu aliații din Golf despre acordul preliminar încheiat între SUA și Iran, precum și despre securitatea regională.
CSM BUCURESTI SOLA HK, LIGA CAMPIONILOR (15 11 2025) jpg
România nu va avea patru echipe în ediția 2025/2026 a Ligii Campionilor la handbal
Federația Europeană de Handbal (EHF) a dat publicității, astăzi (luni, 22 iunie 2026), lista echipelor care vor participa la ediția 2026-2027 al Ligii Campionilor. Țara noastră va fi reprezentată de trei formații.
kids climbing rope full shot jpg
Câte ore trebuie să se joace copiii în vacanță? Beneficii și recomandări pe vârste
Vacanța mare a început, iar pentru milioane de copii joaca a devenit principala activitate a zilei. Departe de a fi doar o modalitate de a-și ocupa timpul, joaca este considerată o componentă esențială a dezvoltării. În funcție de vârstă, cei mici au nevoie de una până la patru ore de joacă.
image png
Când se udă grădina în zilele cu temperaturi foarte ridicate. Greșeala care poate distruge florile și recolta de legume
Vara aduce zile lungi, soare puternic și temperaturi care pun la încercare orice grădină. În perioadele de caniculă, nu doar cantitatea de apă contează, ci și momentul în care plantele sunt udate.
mihaela bilic panine cu unt webp
Mihaela Bilic a surprins o discuție savuroasă într-un magazin. Ce au spus două vânzătoare despre pâine și slăbit: „Am privit-o cu drag”
Mihaela Bilic a relatat o întâmplare petrecută într-un supermarket și a vorbit despre una dintre cele mai mari provocări din curele de slăbire: renunțarea la pâine.
George Simion. FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre
George Simion, după întâlnirea cu Adrian Veștea: AUR nu are mandat să voteze noul guvern
Premierul desemnat Adrian Veștea s-a întâlnit luni seară cu liderul AUR, George Simion, cu câteva ore înaintea votului de învestire din Parlament. După discuții, Simion a declarat că partidul său nu are mandat să voteze noul guvern și a cerut clarificări din partea președintelui Nicușor Dan.
e sigur  Foto Politia romana jpeg
Șoferii care încearcă să păcălească sistemul e-SIGUR riscă dosar penal. Zeci au dat vina pe soții
Tot mai mulți șoferi surprinși de radarele sistemului e-SIGUR încearcă să evite sancțiunile invocând aceeași explicație: că la volan nu se aflau ei, ci soțiile lor. Numai de la începutul acestui an, 32 de conducători auto au indicat partenerele de viață drept persoanele care ar fi condus mașinile.
hum, croatia cel mai mic oras jpg
Vacanța într-o destinație râvnită de foarte mulți români devine mult mai scumpă. S-au anunțat creșteri de prețuri la hoteluri, restaurante și transport în 2026
Croația rămâne una dintre cele mai populare destinații de vacanță pentru turiștii din Europa Centrală și de Est, inclusiv pentru mii de români care aleg anual litoralul Adriaticii.