Dileme on-line

Preocuparea Moscovei pentru un export de imagine și ideologie cît mai bine ambalat are deja o tradiție.

Ce fel de echipă de șah e cea în care, la masa patru, joacă nimeni altul decît Alexander Grischuk, de trei ori campion mondial la blitz?

Aida Garifullina și Julia Lezhneva – două voci venite din est, două soprane ruse care au atras atenția criticii și publicului; două voci tinere (Aida Garifullina are 29 ani, Julia Lezhneva – 27 ani) care deja fac o importantă carieră internațională. Ambele au contract cu casa londoneză de discuri Decca și ambele și-au lansat în prima parte a anului 2017 un nou album.

Mă declar incapabil să înţeleg cu adevărat, discursul, la prima vedere elementar, ţinut de dl Tăriceanu miercurea trecută, în Parlament.

Silent (2016) este un film catalogat de către critici ca fiind o dramă psihologică. Directorul filmului, Yorgos Gkikapeppas, a spus că „astăzi se vorbește mai mult ca niciodată”, dar că acest lucru nu eliberează o persoană pentru că „ea nu este ascultată”.

Ca prin ceață, și la propriu și la figurat, am zărit într-adevăr vreo trei perechi de turiști, mult mai bine îmbrăcați ca mine. În schimb, erau mai mulți localnici. Din zece terase pe lîngă care treceai de-a lungul plajei, doar două erau deschise, dintre care una pentru clienți iar cealaltă pentru renovări.

Or fi mici cele trei țări caucaziene de peste drum de Marea Neagră, dar ambițiile șahiste din Azerdaidjan, Armenia și Georgia sînt dintre cele mai aprige. Populația lor însumată nu ajunge nici cît a României, dar la șah sînt net superioare; armenii, de exemplu, au devenit după 1990 de trei ori campioni olimpici.

Documentarul Austerlitz, al lui Sergei Loznitsa, este unul atipic, nu atît prin modalitatea de realizare, cu mare atenție pe caracteristicile vizuale, cît mai ales prin cele trei obiective îngemănate la care subscrie: are un mesaj clar de transmis, are un loc istoric de descris, și are în centrul său oamenii de azi, nu locul.

Rețeta se pare că o caută marile case de discuri care încearcă noi soluții de a păstra treaz interesul publicului, într-o lume extrem de concurențială. Sigur, poate fi o provocare să încerci să vinzi a o suta versiune a Simfoniei a V-a de Beethoven (deși eu cred că oricînd e nevoie și de versiuni contemporane ale unei capodopere din veacul trecut); poate fi mai simplu să oferi o muzică de care oamenii să aibă nevoie.

Pretextul peliculei History’s Future, de Fiona Tan, este amnezia. Iar prin a spune acest lucru nu vă propun un spoiler, fiindcă amnezia este cea dintîi frază a filmului.

Cine ne conduce? Fiecare actor al scenei politice pare că ştie. Ideea e că nu ne conduc cei de la conducere, ci alţii, acoperiţi. Preşedintele Senatului i-a identificat şi nu se sfieşte să-i arate cu degetul.

De „Internet nelimitat”, canadienii par să nu fi auzit.

Frumoasă performanța armeanului Levon Aronian în turneul încheiat recent în Germania, la Baden-Baden.

Domnul ministru al Educaţiei şi-a dat seama că noua componenţă a comisiei pentru evaluarea doctoratelor plagiate (CNATDCU) e periculoasă. Preşedintele comisiei e academicianul Marius Andruh, un om onorabil, iar membrii ei sînt tot soiul de inşi competenţi şi cumsecade. În aceste condiţii n-ar fi exclus ca plagiatorii să fie chiar identificaţi! Păi „aiasta nu se poate!”. „Rămînem fără coledzi!”.

Bucureşti. Instalaţie umană este un discurs public despre un anume oraş denumit – Bucureşti. E un preview al inocenţei acestui oraş, al frumuseţii şi al unicităţii lui. E o întrebare retorică despre ce înseamnă să fii „Bucureşti”. E o exclamaţie adresată celui mai Bucureşti dintre Bucureşti.

Dacă nu mai e ceva care pur și simplu îmi scapă, înseamnă că Guvernul Grindeanu nu a mai plătit de două luni contribuția cuvenită la fondul de pensii administrat privat.

Nici fostul campion mondial Viswanathan Anand nu a fost prezent în concursuri în ultima perioadă, dar și-a făcut și el debutul pe anul acesta la Zurich, în Elveția, într-un turneu în memoria lui Viktor Korcinoi

Multiplicarea planetară a violenţei pare să semnaleze o lume care n-a ieşit încă din „Săptămîna Patimilor”. i de zi, peisajul din jur arată ca o antologie de dezastre: Charlie Hebdo, atentat într-o piaţă din Berlin, cu morţi şi răniţi, atentat la Stockholm, cu morţi şi răniţi, atentat la Londra, cu morţi şi răniţi, explozie la metroul din Sankt Petersburg, arme chimice şi bombardamente în Siria, ţicneală ameninţătoare în Coreea de Nord, asta ca să rămînem la nivel macro.

Nu sînt prea multe opțiuni: concursuri, șansă, discuri; sigur, talent și multă muncă. Este o lume foarte competitivă, în care ca să reziști trebuie să ai nervi tari, rezistență fizică și mai ales să-ți placă foarte mult ceea ce faci, altfel, nu poți ține pasul cu un asemenea ritm.

Ca design, cele două stații recent apărute, Laminorului și Străulești, continuă linia începută cu Jiului și Bazilescu.