Dependența de tehnologie, o „tulburare“ care există de sute de mii de ani
Dependența este caracterizată ca fiind o tulburare psihică și o stare patologică care ne pune în relație de subordonare față de ceva sau față de cineva. Vorbim azi, în secolul XXI, în multe feluri de dependenţă: de droguri, de alcool și țigări, sexuală, emoțională de o persoană, de tehnologie. Ceea ce încerc să dezvolt azi nu este vreo nouă teorie a dependenței, nici nu aș îndrăzni, ci aș încerca să punctez niște elemente istorice ce țin de dependența de tehnologie.
Cred că există o linie foarte subțire între fericire sau plăcere și dependență. Azi, un om absolut normal poate să aibă multe dependențe pe care chiar nu le conștientizează. Poți sau nu fi dependent de vicii „sociale” – cafea, de exemplu, dar cei mai mulți dintre noi sîntem dependenți de tehnologie de mai bine de mai bine de 700.000 – 800.000 de ani.
Probabil vedeți multe persoane cufundate prea adînc în ecranele telefoanelor sau a tabletelor și vă dați seama că nu este neapărat cel mai sănătos mod de a petrece marea majoritate a timpului liber. Adicția față de rețelele sociale, față de jocuri și alte lucruri care se petrec într-un univers virtual este un fenomen tratat azi de mulți psihologi. Cum ne afectează, cît ne afectează sînt întrebări cu răspunsuri variabile, dar de luat în seamă. Totuși eu mă întorc la alte dependențe neconștientizate. Acum 800.000 de ani omul învăţa să folosească focul. Dependența față de acest lucru o găsim la orice pas și în aproape orice ne înconjoară. Veți spune: „ok a venit ăsta să ne spună că a descoperit apa caldă!” Vă întreb cîți dintre noi mai știm să producem foc fără chibrit și brichetă. Chiar cînd le avem la îndemînă, cît de greu ne vine să aprindem grătarul la iarbă verde fără tot felul de invenții ajutătoare care să susțină arderea?
Am să încerc să dau niște exemple ceva mai apropiate de ziua de azi. Cîte dintre mamele noastre au spălat haine de mînă și cîți oameni mai spală azi în acest mod tradițional? Mașina de spălat haine nu o percepem ca pe un obiect al adicției, cum este telefonul, dar ea în România a schimbat în mare parte un mod de petrecere a timpului. Adicția față de un anumit tip confort pentru că în această direcție putem cataloga achiziția mașinii de spălat rufe s-a transformat într-o necesitate firească, poate chiar similară stăpînirea focului. Dacă sînteți azi atenți pe la diverse reclame veți auzi cum alte produse încep să devină „necesități”. Ca să ofer un exemplu la fel de inofensiv ca cel de mai devreme o sa mă rezum la mașina de spălat vase. Unele persoane îl consideră încă un moft, cele care sînt mai curioase și mai cu dare de mînă îl achiziționează să vadă cum este, iar cele care îl au deja de ceva vreme nu concep să nu aibă în casă una. Și odată intrat în acest joc, la o nouă achiziție vrei cel puțin la fel de bine ca ce ai avut, dacă nu cu mult mai mult. Telefoanele mobile de azi merg exact în această direcție. Chiar dacă la smartphone-ul meu de azi pot să vorbesc cu cine vreau și cînd vreau, și are în comun și alte lucruri cu primul mobil Siemens C30, în niciun caz nu m-aș mai întoarce la acesta din urmă. Nevoile au crescut și moda s-a schimbat!
Chiar dacă munceşti sau te odihneşti, foloseşti mereu tehnologie, întrucît aceasta se află în toate lucrurile, pe care le considerăm banale: de la telecomanda televizorului, la cuptorul cu microunde, cheia de la maşină pînă la obiectele pe care le considerăm cu adevărat tehnologice: telefonul mobil, laptop-ul, smart watch-ul. Toate au rolul de a ne face viaţa mai uşoară şi mai la îndemînă, chiar dacă ne dăm seama sau nu.
Dependența de schimbă modul în care trăim, dar și paradigmele de gîndire. Voi lăsa cazurile cu alcoolicii care fug din centre de specialitate sau dependeții de droguri care ar face orice să obțină doza și mă voi referi la lucrurile comune care ne afectează pe toți. Internetul și accesabilitatea lui din orice colț ne îndepărtează de modele și paradigme de educație clasice. Omul a fost învățat și o parte din noi încă am fost dezvoltați cu acest model să cunoaștem lucruri. Să asimilăm în memorie diverse tipuri de informație. „Tocitul” comentariilor sau al poeziilor urmăreau stimularea acestui patern de educație. Azi în schimb informația la un nivel infinit mai mare decît o putem noi stoca în mintea noastră este la un click distanță pe Internet. Dar atenție, accesibilitatea dă dependenţă și transformă mintea noastră dintr-un loc în care stochezi diverse informații în formule de accesare a unor informații. În mintea noastră nu mai este „A fost odată ca-n poveşti / A fost ca niciodată, / Din rude mari împărătești, / O prea frumoasă fată. / Şi era una la părinţi/ Şi mîndră-n toate cele, / Cum e Fecioara între sfinți / Şi luna între stele etc”, ci doar taguri: eminescu, luceafărul sau un vers din poezie. Gîndiți-vă doar cum căutăm o melodie care ne place pe Google după un refren. Mai nou avem și softuri de recunoaștere a melodiilor în timp ce se aud la radio sau TV, ca nici măcar atenția să nu o solicităm!
Nu fac judecăți de valoare că este bine sau rău, ci doar că ne schimbăm! Învățăm să gîndim altfel și mai nou învățăm să primim feedback de la mediul înconjurător: de exemplu SIRI sau Ok GOOGLE. A început să apară o dependență de acest răspuns al mediului cu care interacționăm, dependenţă care se va manifesta mai cu seamă cu Virtual Reality. Așa cum am evoluat de la culegător și vînător, la agricultor și crescător de animale, iar mai apoi la cel care dă o comandă digitală sau vocală ca lucrurile să se petreacă, vom deveni și din privitori mai mult sau mai puțini pasivi ai universului virtual, în participanți activi.
Ciprian Plăiaşu este editor coordonator al Historia.ro.
Foto: wikimedia commons
