Arta de a gîndi împreună – Hitchcock/Truffaut

Aveam 14 ani în 1989. Am crescut pe muchia dintre epoca unei tăceri asurzitoare, în care nici unei voci nu îi era permisă ieşirea din rînd, şi epoca unui zgomot omniprezent, în care nenumărate monologuri se suprapuneau, aproape cacofonic, în spaţiul public. Erau timpuri interesante, trăiam o schimbare de paradigmă care avea să influenţeze semnificativ viaţa mea şi a generaţiilor care au urmat. Cu toată neorînduiala sonoră a vremurilor, am rămas din timpurile acelea cu amintirea unor dialoguri formatoare, citite în pagini de carte, ascultate la radio, urmărite pe ecran de televizor sau uneori de pe marginea unei poiene a lui Iocan, constituite ad-hoc într-un apartament înghesuit de bloc, în foaierul unui teatru sau în curtea unei case de ţară. Stăteam cu urechile ciulite, cu mintea avidă de informaţie, cu gura căscată de originalitatea şi calitatea argumentelor, dar şi de carisma interlocutorilor.

M-am format ascultîndu-l în amiezi nesfîrşite pe Iosif Sava în dialoguri miezoase cu oamenii culturii şi societăţii libere din România aceea de început. M-am ordonat (la fel de mult ca prin îndelungile căutări matematice care mi-au dominat prima jumătate a vieţii) citind dialogurile lui Platon, exemple de edificare a unui corp de idei prin definirea unor termeni, explorarea unor variante de lumi posibile şi argumentarea unor opţiuni alternative. Am asistat la literarul dialog de la distanţă între Emil Cioran şi Petre Ţuţea, cu poveştile lor fabulos-fantastice, sau la amicale confruntări de idei (uneori înglobînd năucitor de diverse domenii culturale) dospite de Alex. Leo Şerban în compania prietenilor săi nenumăraţi. Am imitat, în cercuri efervescente de oameni apropiaţi, modelul de adolescenţă al lui Horia-Roman Patapievici, cel care s-a format şi salvat prin prietenii de idei, prin dialog.

Aşadar, istoria mea personală mă identifică drept ţinta perfectă pentru un documentar bazat pe dialogul între doi vorbitori de elită, în spusele cărora se amestecă idei mustoase şi umor de calitate, care au curiozităţi de adîncime şi care descoperă împreună lucruri memorabile, de cultură şi de viaţă. Visez deseori să fiu musca de pe peretele unor camere ce găzduiesc astfel de discuţii şi Hitchcock/Truffaut e ocazia perfectă pentru 80 de minute în care visul se transformă în realitate.

În ciuda entuziasmului, e greu să vorbeşti şi să recomanzi filme de talia lui Hitchcock/Truffaut. Pe de o parte pentru că pare de domeniul evidenţei că un astfel de film merită urmărit, pe de altă parte pentru că au făcut-o deja atît de mulţi oameni care fac parte deja din istoria cinematografului. Lista celor care apar în acest documentar şi vorbesc despre dialogul dintre cei doi imenşi regizori şi despre părţi din opera acestora e intimidantă: Martin Scorsese, David Fincher, Richard Linklater, Peter Bogdanovich, Wes Anderson, Olivier Assayas, Kiyoshi Kurosawa, Richard Linklater, Paul Schrader, Arnaud Desplechain, James Gray. Iar articolele care s-au scris despre film depăşesc de cîteva ori volumul de dialoguri care este punct de plecare pentru acest documentar. Deci, ce mai este de spus?

Pe scurt, povestea documentarului curge astfel: Acum 51 de ani (în 1966), a fost publicat în Franţa, iar un an mai tîrziu în Statele Unite ale Americii, un consistent volum de interviuri luate de François Truffaut lui Alfred Hitchcock. Întîlnirile dintre cei doi au avut loc în toamna lui 1962, la Hollywood, timp de opt zile, în perioada în care filmul Păsările era în post-producţie. François Truffaut - deja, la 30 de ani, fost critic semnificativ al revistei Cahiers du cinéma, devenit apoi cineast recunoscut la nivel mondial după primele sale trei filme -, era un admirator frenetic al lui Hitchcock, considerîndu-l pe acesta cel mai mare regizor al lumii, în ciuda perplexităţii generale pe care aprecierea sa o năştea în rîndurile criticii americane. Interviurile, care vorbesc in extenso despre fiecare dintre filmele lui Hitchcock, erau menite să demonstreze acest lucru tuturor spectatorilor şi cineaştilor vremii, care vedeau în regizorul american doar un maestru al suspense-ului, al unui cinematograf popular. Deşi mijlocite de o traducătoare, căci cei doi regizori nu vorbeau aceeaşi limbă, felul în care Truffaut intră în lumea filmelor discutate transformă rapid interviurile într-un dialog despre arta şi meşteşugul filmului, purtat într-un limbaj delicios de accesibil, dar care caută mereu profunzimile semnificative ale operei lui Hitchcock. Documentarul Hitchcock/Truffaut rezumă o parte dintre interviuri, ilustrînd acest rezumat cu o mică parte din cele peste 25 de ore de înregistrări ale acelor dialoguri-interviuri (descoperite la un moment dat într-o cutie de carton dintr-o arhivă de film) şi multe imagini din filmele lui Hitchcock, completate cu scurte intervenţii ale regizorilor importanţi amintiţi mai devreme, care vorbesc despre influenţa pe care cartea rezultată şi cinematografia lui Hitchcock au avut-o asupra vieţii lor artistice. E în aceeaşi măsură un documentar rotund, cît şi un teaser al întregului volum de interviuri, "poate cea mai indispensabilă carte despre cinema apărută vreodată" şi un îndemn la o (re)vizionare a integralei filmelor lui Hitchcock.

Dincolo de substanţa excepţională a ideilor, ceea ce poate face documentarul în plus faţă de carte, e să aducă spectatorului atmosferă: un amestec spectaculos de imagini, tonul sfătos-pasional-atotcunoscător şi atotstăpînitor al vocii lui Hitchcock, mici rîsete-complicităţi din studioul în care are loc interviul, umanitatea întîlnirii dintre doi oameni cărora tindem, din admiraţie, să le uităm normalitatea. E puterea cinematografului în raport cu litera scrisă, şi parcă nicăieri nu e mai potrivită această suprapunere de informaţie, acest amalgam de unghiuri din care este privit un om şi opera sa. În plus, dincolo de ceea ce aduce nou din punct de vedere informativ acest film, el face transparentă o complicitate între cei doi regizori, o limbă comună care depăşeşte barierele lingvistice şi de vîrstă, o artă de a gîndi împreună a unor oameni pe care îi uneşte o pasiune comună, o curiozitate insaţiabilă şi o creativitate înnăscută.

Dacă e ceva de reproşat acestui film e că lipseşte din el privirea cititorului obişnuit, cel care a crescut citind cartea de acum 50 de ani şi devenind, nutrit cu poveştile din ea, nu un cineast profesionist, ci un cinefil, un iubitor de film. Căci nu este deloc o carte academică, deşi e o carte plină de detalii despre cum se fac filme. E o carte destinată unui public destul de larg, aşa cum acest documentar este un documentar destinat unui public destul de larg. Poate că e amănuntul care s-ar putea adăuga într-un alt film care se va face peste 50 de ani despre impactul pe care acest documentar îl va avea asupra vieţii celor care se vor întîlni cu el. Aşa că mergeţi la acest film, poate veţi deveni astfel personaj al unui viitor film pentru nepoţii voştri.

Răzvan Penescu este fondatorul site-ului cultural www.LiterNet.ro şi Senior Manager în departamentul de consultanţă al PricewaterhouseCoopers.

Hitchcock/Truffaut (Franța, 2015) este programat la București la Institutul Cervantes, vineri, 5 mai, ora 19:00.

Cea de a XXI-a ediție a Festivalului Filmului European se desfășoară în București (4 – 11 mai), Iași (12 – 14 mai), Tîrgu Mureș (19 -21 mai), Gura Humorului (19 – 21 mai) și Timișoara (26 – 28 mai). Programul complet: http://ffe.ro/2017/programfilme/.

Detalii suplimentare despre film: http://ffe.ro/2017/programfilme/hitchcock-truffaut/