Prin Parisul artei moderne
Aşa cum ştie orice persoană aşezată la un moment dat în faţa unei pagini albe de hîrtie, ori a unui monitor unde abia a fost deschis un fişier Word, tratarea oricărui subiect este cu atît mai elegantă, cu cît este mai simplă şi mai clară. Aceeaşi persoană ştie la fel de bine că drumul de la dorinţă la realitate este sinuos şi complicat, marcat de pierderi ale direcţiei, rătăciri în interiorul propriului subiect, ducînd de multe ori, vorba lui Twain, la compunerea unei scrisori lungi, în detrimentul uneia scurte, din lipsa timpului necesar.
Cu siguranţă, aceeaşi problemă apare şi în momentul în care un documentar îşi propune să abordeze un subiect vast, deseori polarizator, precum arta modernă. În condiţiile în care disputele politice ale perioadei interbelice nu sînt străine de dinamica artistică, acest demers ambițios este marcat de multe dificultăți, chiar dacă scrierile lui Dan Franck despre boema pariziană rămîn reperul întregii istorisiri. Din fericire, Aventurile artei moderne sînt scurte.
Spectatorul documentarului se poate bucura abandonînd circumspecţia pe care o activăm de multe ori în preajma unui subiect care poate genera interminabile discuţii politice. La fel de utilă, cred că este şi detaşarea de pretenţiile de obiectivitate pe care probabil că le asociem de multe ori documentarelor – prezentarea clinică şi neromanţată a subiectului. Documentarul nu pretinde că face asta şi, într-un fel, este bine. Pretenţiile de obiectivitate nu se potrivesc niciunui discurs construit în repetate ocazii în jurul suprarealismului.
Episoadele Cinci şi Şase ale seriei se află, indiscutabil, sub semnul ideologiei. Este interesant modul în care artiştii devin, pe acest fundal, din protagoniştii capabili să modifice semnificaţii şi înţelesuri împărtăşite, prizonierii propriilor convingeri şi circumstanţe. Raportarea la Uniunea Sovietică, şi implicit la interpretarea stalinistă a marxism-leninismului, este tema dominantă a sfîrşitului perioadei interbelice. Existenţa Uniunii Sovietice devine pretextul şi motivul unei profesiuni de credinţă pentru interpretarea ortodoxă a marxism-leninismului. Artiştii parizieni, apropiaţi fără îndoială de ceea ce este stînga europeană interbelică, au de ales între interpretarea stalinistă şi excludere.
Mai mult, realităţile Uniunii Sovietice şi ale revoluţiei ridică probleme semnificative de conştiinţă pentru mulţi dintre eroii aventurilor artei moderne, care, în numele ideologiei, sînt forţaţi să accepte sau chiar să justifice cultul personalităţii, „noua clasă” de birocraţi ai regimului, teroarea şi epurările, cenzura, persecuţiile, renaşterea unui naţionalism rus ori cultul personalităţii. Conflictul dintre André Breton şi Louis Aragon, respectiv raportarea critică a lui Gide la regimul sovietic din „Întoarcere din URSS” arată dimensiunea fracturii pe care existenţa regimului comunist o are asupra artiştilor occidentali. Poate în galeria celor dezamăgiţi de revoluţia sovietică ar fi avut loc, în afară de Gide, Koestler şi Orwell, şi Serge sau Istrati. Ascensiunea nazismului şi a fascismului, precum şi conflictul civil din Spania, unde moderaţia nu lasă loc pentru compromisuri sau pare mai compromiţătoare decît acestea, pun punct perioadei interbelice. Prefigurînd ororile celui de-al Doilea Război Mondial, conflictul civil spaniol, imortalizat de Robert Capa şi Gerda Taro, se împleteşte cu ascensiunea fotografiei ca formă de artă.
Parisul ocupaţiei germane este un caleidoscop de atitudini şi de poziţii. Ipostazele variază de la dezamăgirea capitulării franceze la panica supremaţiei naziste, de la dezvoltarea de strategii de supravieţuire la planurile de rezistenţă. Spre deosebire de interbelic şi de pasiunile pe care momentul le suscită, ultimul episod este unul mult mai individualizat – războiul este fundalul pe care se desfăşoară poveştile de viaţă (şi mai puţin de artă) ale protagoniştilor. Privaţiunile războiului şi tragedia Holocaustului sînt legate de destinele unor personaje precum Max Jacob sau Robert Desnos, care umbresc victoria aliată din primăvara lui 1945. Ironic, finalul conflictului este marcat de apariţia subtil sugerată a lui De Gaulle, cel care va polariza societatea şi intelectualitatea franceză în era postbelică.
Aventurile artei moderne este un documentar de foarte multe ori tranşant şi sincer în portretizarea eroilor săi. Alteori extrem de ludic şi de ironic. Nu neapărat obiectiv, dar în mod cert onest în raport cu eroii săi. O succesiune de poveşti, legate de firul epic invizibil al unei naraţiuni suprarealiste. Aventurile artei moderne este şi nu este un documentar despre artă, la fel cum sînt şi nu sînt un documentar despre politică sau o prezentare a disputelor estetice ori ideologice din epocă. Documentarul este filmarea unei plimbări printr-un Paris trecut sau imaginat, surprins în şi de fotografiile, picturile şi înregistrările unor oameni care au trăit în oraş şi care s-au identificat cu el.
Radu Cucută este lector universitar al Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA).
Les Aventuriers de l’Art Moderne: Épisodes 5 et 6/Aventurile Artei Moderne: episoadele 5 și 6 (Franța, 2015) este programat la București, în format VR (realitate virtuală), pe 5 și 6 mai, între orele 11:00-19:00, la Muzeul Național de Artă al României.
Cea de a XXI-a ediție a Festivalului Filmului European se desfășoară în București (4 – 11 mai), Iași (12 – 14 mai), Tîrgu Mureș (19 -21 mai), Gura Humorului (19 – 21 mai) și Timișoara (26 – 28 mai). Programul complet: http://ffe.ro/2017//2017/programfilme/.
Detalii suplimentare despre film: http://ffe.ro/2017/programfilme/aventurile-artei-moderne/
