Neagu Djuvara, un liberal incorect politic (continuare)

Liberalismul socialiştilor... Andrei Pleşu: Să revenim la prezent: mă aşteptam ca după 1989, liberalii să formeze partidul cu cea mai mare eficienţă. În mod curios, toate partidele de după '89, chiar şi ţărăniştii, au afirmat că sînt liberale. Îmi aduc aminte de un discurs ţinut de Coposu în care a spus că el era liberal. Numai că liberalii au făcut ce-au făcut şi s-au fărîmiţat, s-au dezidentificat sau au făcut aripi, aşa încît, pe un fond în care toţi se declară liberali, liberalii înşişi nu au o identitate limpede. Credeţi că partidele istorice mai au vreun rol politic? Mai sînt ele autentice, o formă de politică plauzibilă? Ce destin are liberalismul în ziua de azi? Sînt de acord cu faptul că, la ora actuală, partidele liberale nu mai constituie o majoritate nici în Germania, nici în Marea Britanie sau Franţa. Dar toate sînt partide liberale, toate aplică o politică liberală chiar şi cînd sînt socialiştii la putere. Aşa s-a întîmplat în Franţa la un an de zile de la dezastrul economic, cînd a venit socialistul Delors care a aplicat, cuminte, o politică liberală şi a redresat situaţia. Acelaşi lucru se întîmplă şi în Marea Britanie - Tony Blair nu este un socialist, ci un liberal. În România a fost o chestiune de persoane: Radu Câmpeanu a fost un cioclu al partidului! Cînd ne-am revăzut în februarie 1990, mi-a explicat că nu este cazul să fim copii, să acceptăm că nu se poate face politică decît unindu-ne cu Ion Iliescu. Din păcate, el a crezut că, dacă iese Iliescu, el va deveni prim-ministru, ori Iliescu nu a făcut altceva decît să se joace cu el! Eu am asistat la alegerile din mai 1990, alături de patru parlamentari francezi, veniţi să supravegheze bunul mers al lucrurilor. Ce puteau ei oare să înţeleagă din puzderia aceea de mici partide, ieşite ca ciupercile după ploaie? Corneliu Coposu a avut atunci o discuţie cu unul dintre ei şi, în timpul acestei conversaţii, i-a arătat un album în care apăreau o serie de poze cutremurătoare din campania electorală. Evident că a fost întrebat, pe loc, de ce nu renunţă să reprezinte cele trei partide - ţărăniştii, liberalii şi social-democraţii. Coposu a răspuns că el ar vrea, dar nu depinde de el... Nu înţeleg şi mă deranjează foarte tare faptul că această ţară, această naţie românească, nu i-a cerut încă socoteală, nici acum, după 15 ani, lui Ion Iliescu, în legătură cu modul în care a ajuns la putere. Nimeni nu îl întreabă unde sînt teroriştii lui Ceauşescu, de ce au murit cinci sute de oameni în Bucureşti, cine a tras în populaţie ş.a.m.d! Ar trebui să cerem să ştim aceste lucruri! Ar trebui să-i cerem socoteală direct lui Ion Iliescu pentru prima mineriadă, nu să-l condamnăm pe afurisitul ăla de Miron Cozma, un bandit, un simplu pion! ...şi socialismul comuniştilor Alex. Leo Şerban: Credeţi că ar fi fost pregătită altă echipă să ia puterea? Era pregătit poporul să voteze altă echipă? E greu de spus! Poporul român pare să fi trăit zeci şi zeci de ani într-un puţ şi, după ce a fost salvat de un grup de tineri curajoşi, cu preţul vieţii acestora, a fost aşa de orbit de lumină încît, în loc să-i urmeze pe cei care îl salvase, s-a luat după cel care îi dădea de mîncare în fiecare zi. Atît au ştiut românii: să se ducă după cel care venea în fiecare zi cu blidul de mămăligă şi de fasole. Andrei Pleşu: După '89, cel mai vizibil ministru de Externe ungar a fost Laszlo Kovacs. Acesta a fost şeful de cadre al Ministerului de Externe comunist. Am avut şi noi şefi de cadre în aceeaşi perioadă. Eu sînt absolut convins că şeful nostru de cadre nu era ministeriabil. Laszlo Kovacs a fost un foarte bun ministru şi un domn. Era perfect, făcea o impresie foarte bună, vorbea engleză onorabil. Nu ştiu cum a făcut ministerul nostru, dar a acţionat mereu pe dos! Explicaţia ar fi că noi nu am avut partid comunist. În '44-'45, în vreme ce în Ungaria, Cehia sau Serbia erau sute de mii de comunişti, la noi ei nu existau. Ana Pauker a spus că partidul comunist de la acea vreme avea nouă sute de membri - dar asta nu înseamnă nimic - şi că cei care au intrat în partid erau oportunişti şi cu oportuniştii nu faci niciodată treabă bună! Au fost, e drept, şi oameni valabili - Victor Frunză, de exemplu, un fost comunist, care s-a lecuit însă şi a scris cîteva cărţi excelente în care povesteşte, din experienţă, ce însemna partidul comunist. Noi avem puţine personaje ca el, pe cînd în Ungaria, Cehia sau Polonia sînt mii. După ce Ion Iliescu a ajuns la putere, a făcut tot ce putea face mai rău pentru noi. S-a folosit de slogane precum "Nu ne vindem ţara", ca mai apoi să permită tovarăşilor săi să preia toată averea ţării. Momentul în care s-a creat Parchetul Naţional Anticorupţie ar fi trebuit să ne dea mult de gîndit. Singurul motiv pentru care s-a creat această formaţiune a fost muşamalizarea adevărului. Părerea mea este că, atîta timp cît Iliescu nu va fi judecat, noi nu ne vom vindeca! Mircea Vasilescu: S-a spus de multe ori că este o temă care nu mai preocupă publicul. Credeţi că mai poate ea fi reluată în aceste condiţii? S-a şi reluat! A existat o procuratură militară care l-a chemat ca martor pe Ion Iliescu, dar situaţia s-a muşamalizat repede. Eu cred însă că se va relua. Am încredere în preşedintele Băsescu, care are îndeajuns de multă energie! Nu contest faptul că această energie ar putea fi şi negativă, dar avem nevoie de oameni care să pună punctul pe "i"! Mircea Vasilescu: Ce părere aveţi: 1) Ne integrăm la 1 ianuarie 2007? 2) Merităm acest lucru? Andrei Pleşu: Şi merită ei acest lucru? Data la care ne vom integra în Uniunea Europeană, fie că este vorba de 2007, 2008 sau 2009, nu are nici un fel de importanţă. Este practic imposibil să nu intrăm. Nu poate exista o insulă numită România în mijlocul unei Europe care, încetul cu încetul, se formează! Dar dacă intră Turcia, atunci nu va mai exista Europa! Ar însemna că nu am stabilit o graniţă a Europei, că am fi împinşi pînă la graniţa cu Iran şi Irak şi că 80 de milioane de musulmani ar deveni o majoritate în Europa. 5 milioane de musulmani din Franţa, 3 milioane din Anglia, 3 milioane din Germania, 3 milioane în Bosnia şi Albania etc. - faceţi o socoteală. Repet - dacă intră Turcia în UE, nu va mai exista Europa! Va sări imediat şi Libanul, şi Israelul ş.a.m.d.! Dacă se va forma totuşi, România nu poate rămîne pe afară. Data la care se va produce acest eveniment este puţin importantă. Cele şapte ceruri ale profetului Andrei Pleşu: Domnule profesor, cum aţi rezolva terorismul? Ce este de făcut? Vom pieri! Prima soluţie ar fi ca americanii să pună piciorul în prag şi să intervină în Israel. În acest fel s-ar face o pace onorabilă. La ora actuală, în această zonă, se întîmplă ceva de genul "Uite popa, nu e popa!". Asta este marea problemă! Atîta timp cît arabii au motive de a fi supăraţi pe noi, atunci nu trebuie să ne mire că vin şi ne pun bombe! Dacă nu ar avea motive de ceartă... Magdalena Boiangiu: Tot ar veni! Sigur că ar veni, pentru că nu acceptă civilizaţia occidentală. Pe de o parte, se slujesc de economia ei, pe de altă parte, nu o acceptă sub nici un fel de formă, intelectual şi moral! De aici şi această tragedie. Mulţi spun că nu este vorba despre un conflict între civilizaţii. Ba da! De ce nu s-a ajuns la acelaşi tip de conflict cu civilizaţia orientală, de exemplu? Japonezii şi, mai apoi, chinezii au adoptat civilizaţia occidentală! Japonezii, cel puţin, nu mai sînt japonezi, deşi păstrează chimonoul cînd intră în casele lor de lemn! În rest, au adoptat Occidentul sută la sută - uitaţi-vă la clădiri, la trenuri! Este drept că sînt diferiţi, dar nu se revoltă aşa cum fac musulmanii. Andrei Pleşu: M-am întîlnit acum cîteva săptămîni cu un iranian, specialist în mistica iubirii din Persia. Un personaj fermecător care, atunci cînd l-a vizitat pe Gorbaciov, i-a recomandat să-l citească pe Ibn Arabi, ca să înţeleagă esenţa sufletului musulman - lucru care nu cred că s-a întîmplat! L-am întrebat atunci cum vede el terorismul. Răspunsul a fost foarte scurt: "este fără sfîrşit pentru că există ceva la occidentali care pentru noi este de neacceptat şi pe care ei nu-l vor abandona niciodată". Nu o să credeţi care a fost obiecţia lui: "Nesinceritatea! Occidentalii spun una şi fac alta". Trebuie spus că, pentru Islam, nesinceritatea este viciu principal, la fel cum este orgoliul la creştini. Pe de altă parte, politica arabă nu mi se pare un model de transparenţă. El îmi spunea că, în Afganistan, SUA au luptat de partea talibanilor contra ruşilor, după care au trecut contra talibanilor. Cînd Blair era în opoziţie, spunea că Statele Unite sînt teroriste. Acum, este de partea lor. În Irak, l-a susţinut pe Saddam împotriva Iranului, împotriva unei grupări teroriste celebre, grupare care, între timp, a devenit unul dintre aliaţii de bază ai americanilor! Ceea ce mi s-a părut frapant la acest musulman a fost o lipsă totală de spirit autocritic. Era rafinat, deştept, subtil, era minunat! Dar cînd vorbea de terorismul islamic, aceste calităţi dispăreau! Eu cred că religiile au şi ele o vîrstă. În jurul anului 1000, creştinismul, de pildă, fusese cuprins de un mare putregai! Atunci a fost ales un papă care s-a dovedit a fi femeie! Creştinismul aşadar ajunsese la un fel de oboseală, oamenii nu mai ştiau nici să facă semnul crucii. Călugării franciscani făceau mari eforturi să-i înveţe pe ţărani cum să se închine şi le arătau exact ce trebuie să facă! Ei însă făceau taman pe dos, de la stînga la dreapta. După aceea au început cruciadele - la 1.100, 1.200 de ani de la naşterea creştinismului care nu s-a născut odată cu Isus! Ar trebui să-l plasăm undeva după Pavel, la 200 de ani după Hristos! Musulmanii abia acum au ajuns, ca mentalitate, în faza cruciadelor noastre! Eu am trăit 23 de ani într-o ţară musulmană şi ştiu cum reacţionează. Boy-ul meu, de exemplu (acolo toată lumea avea un boy, un băiat care făcea piaţa, făcea curat prin casă. Chiar dacă mă fura în micile sarcini pe care i le dădeam, nu mă puteam lipsi de el.) a văzut aselenizarea americanilor în direct, lucru pe care eu nu l-am făcut. Vă daţi seama cît o fi umblat el pînă a găsit un televizor şi, mai ales, pe cineva care să-i permită să se uite la acel televizor! În fine, după ce s-a întors, l-am întrebat cum este cu aselenizarea. Spre surprinderea mea, mi-a răspuns că totul i s-a părut o minciună. "Şmecheri mai sînt americanii ăştia! Cum au montat ei toate scenele ca să credem noi c-au ajuns ei pe Lună! Nimeni nu poate trece de cele şapte ceruri de care ne vorbeşte profetul!" La un aşa răspuns, cum era să-l contrazic eu pe profet? Dacă un om de rînd, care nu era prost - boy-ul meu învăţase carte, ştia să scrie şi să citească -, gîndea aşa, ce să mai spun de restul?