● Omar Rodriguez-Lopez, Sworn Virgins, Ipecac Recordings, 2016. 

Portoricanul Omar Rodriguez-Lopez a lăsat o puternică amprentă asupra istoriei rock începînd cu finele anilor ’90, în calitate de chitarist al trupelor The Mars Volta și At the Drive-in. Este unul dintre responsabilii-cheie pentru redefinirea etichetei de rock progresiv – scoasă din semantica atribuită în deceniile precedente (de la Pink Floyd la Dream Theater) și adusă spre înțelesul multifațetat din zilele noastre, cu multiple manifestări prefixate de particula „post“ pentru a sugera pasul înainte.

Sworn Virgins este primul dintre cele 12 (douăsprezece) albume solo lansate de chitarist în a doua jumătate a anului curent, un proiect grandoman amintind ca anvergură de demersurile unor Buckethead ori John Zorn și înlesnit de Ipecac Records – casa de discuri patronată de Mike Patton. Materialul prezintă, după cum se poate intui, cîteva dintre extravaganțele de producție asociate cu respectiva casă de discuri, însă pe ansamblu sună ca un album The Mars Volta simplificat și sărăcit de slaba implicare a resursei umane – singurul acompaniator este bateristul Deantoni Parks (tot din The Mars Volta), responsabil aici și cu sintetizatoare menite să umple spațiile aerisite ale acestui format duo rock cu ingrediente pop. Comparativ cu albumele solo ale unei personalități muzicale similare și din aceeași generație – Jack White –, avem aici un proiect mai casnic și mai cîrpit, cu excese digitale și distorsiuni ce amintesc uneori și de The Flaming Lips. Formatul de duet rock decorat cu sintetizatoare duce cu gîndul și la direcția recentă, „psihedelică“, a celor de la The Black Keys.

Anvergura care lipsește din muzică e compensată de cantitatea de albume scoase de Lopez în cursul anului și în oarecare măsură rarefierea sound-ului de pe Sworn Virgin se poate pune pe seama faptului că artistul și-a răsfirat ideile între cele 12 discuri pe care le tot scoate de o vreme, la intervale de cîte două săptămîni. Chitaristul s-a străduit să asigure și o distincție stilistică între aceste materiale – unele se apleacă mai mult înspre pop, altele spre folk ori punk, așa că fiecare disc luat separat apare drept îngrădit în mod asumat într-un spațiu de manevră restrîns, care să-i delimiteze identitatea față de celelalte discuri. Sworn Virgins e albumul industrial al acestei colecții, mai apropiat de piesele stridente ale lui Jack White (dacă tot l-am pomenit) ori ale lui John Frusciante (implicat la un moment dat și în această suită de albume), iar pe alocuri poate trece drept o versiune mai distorsionată a muzicii celor de la Queens of the Stone Age.

The Mars Volta atinseseră statutul la care fandomul lor are un comportament fanatic-sectant, iar proiecte precum cel deschis cu acest album sînt menite să demonstreze capacitățile supraumane ale unei categorii de muzicieni care reușesc să inspire fanilor sentimente religioase. Rock-ul progresiv a dat mereu dovadă de astfel de vanități, însă în trecut, în condițiile unor costuri mai mari pentru producția de muzică, ele se manifestau în alte forme – cu precădere în desfășurări de forțe live (spectacole conceptuale pe gheață, cu orchestre, The Wall etc.). Astăzi maratoanele de producție muzicală sînt mai accesibile și ceva mai comune, iar Rodriguez-Lopez a decis să-și marcheze în acest fel o cotitură majoră în carieră – lăsarea în urmă a numelui The Mars Volta și mult așteptata resuscitare a grupului său original, At the Drive in. Va fi interesant de văzut dacă după debitul de albume din acest an i-a mai rămas ceva muzică pentru respectiva resuscitare. 

Aron Biro este autorul blogului http://a­ron­­bi­ro.blogspot.com.