Vîrstele şi feţele subversiunii

Publicat în Dilema Veche nr. 875 din 14 - 20 ianuarie 2021
Vîrstele şi feţele subversiunii jpeg

Împrumutînd o percepţie populară şi extraliterară, s-ar putea spune că, fără a fi scriitori profesionişti, mai apropiaţi în idei şi în spirit faţă de Steinhardt decît Noica sau Ţuţea, s-au dovedit a fi personalităţi precum Doina Cornea, Ion Raţiu sau Corneliu Coposu. Ascultîndu-i pe ei, ne-am fi putut imagina ori am fi putut aproxima pe ce teme şi în ce direcţii s-ar fi desfăşurat discursul lui N. Steinhardt după căderea comunismului. În convorbirile cu Mircea Ciobanu, regele Mihai I al României se situează, la rîndul său, pe o poziţie surprinzător de asemănătoare, abordînd cîteva dintre temele care făcuseră carieră şi în textele steinhardtiene, precum lupta împotriva totalitarismului, refuzul sinonimiei dintre trăirea creştină şi cedare, laşitate ori cucernicie tîmpă, necesitatea definirii creştinului prin faptă etc.

Pasajul selectat mai jos, de pildă, rod al unor convingeri existenţiale întărite într-o viaţă de om, pare a fi plămădit din aceeaşi substanţă ca meditaţiile omonime din Jurnalul fericirii, în care era denunţată şi sancţionată echivalarea eronată a creştinismului cu prostia, cu imbecilitatea, cu slăbiciunea ori cu compromisul: „Despre credinţa în Dumnezeu se spune că înmoaie inimile şi caracterele, le face slabe şi le pune, într-un fel, la dispoziţia oamenilor mai puternici. Nu e aşa, nu e adevărat, decît, poate, dacă ea, credinţa omului, nu este unită cu fapta. Dacă este unită cu fapta, credinţa noastră ne întăreşte, se face scut în faţa necazurilor. A fi creştin este un mod de existenţă, nu a face din tine membrul unei asociaţii sau al unei confesiuni. Nu e de ajuns să cunoşti fundamentele credinţei, pentru că aşa orice teolog ar fi mîntuit. Sînt oameni simpli, care nu-şi bat capul cu dogmele, dar care ştiu să se roage şi care au convingerea nestrămutată că rugăciunea lor este ascultată. Se vede în felul de viaţă al omului dacă credinţa lui nu este numai o însuşire de precepte. Nici naziştii, nici comuniştii nu-i iubesc pe cei care se apropie de Dumnezeu cu toată puterea lor de credinţă. Pentru că aceştia nu se mai lasă minţiţi. Un creştin adevărat este o fiinţă lucidă, nu se lasă ademenită pe căi potrivnice naturii lui. El aparţine adevărului, şi adevărul ne eliberează” (Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, Humanitas, 2004).

Faptul că, la prima sa vizită întreprinsă într-o ţară majoritar ortodoxă, în mai 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a avut pe buze, mai presus de altele, numele lui Steinhardt, elogiat ca o „excepţională figură de credincios şi de om de cultură care a perceput în chip special bogăţia imensă a comorii comune Bisericilor creştine”, este mai mult decît sugestiv. Pe Alexandru Paleologu îl entuziasmează de-a dreptul, acesta declarînd, într-un interviu acordat lui Florian Roatiş: „Pentru mine, faptul că Papa l-a pomenit pe Nicu Steinhardt face mai mult decît un Premiu Nobel”.

Departe de a se fi impus în calitate de critic literar, Steinhardt ilustrează, totuşi, un caz paradigmatic pentru categoriile subversiunii şi întru totul relevant pentru maniera în care a fost receptată, de pildă, literatura anglo-franceză în Estul european al deceniilor opt şi nouă. Nici una dintre cele două vîrste ale subversiunii steinhardtiene, nici cea interbelică, a antiutopiei satirice, şi nici faza postbelică, a unei autentice rezistenţe prin cultură, cînd scriitorul trece dincolo de limita expresiei culturale impuse de autoritate, ca un liant între nişele culturale şi cele politice, nu sînt confiscate de registrele duplicitarului. Prin cele două vîrste ale subversiunii menţionate, Steinhardt apare, în fapt, ca un caz paradigmatic pentru destinul acestei metode în literatura română a secolului al XX-lea, în sensul în care amintita „evoluţie” a strategiilor evocă, în sine, cele două vîrste ale antiutopiei româneşti: dacă în prima parte a veacului, scrie Bogdan Creţu, încercări precum Din ţara măgarilor. Însemnări de Ştefan Zeletin ori Tabletele din Ţara lui Kuty ale lui Tudor Arghezi se mărgineau, încă, la satiră, la „pamflet scrîşnit”, dar nu echivalau cu un „semnal ultimativ”, în schimb, odată cu Lobocoagularea prefrontală, bucata lui Vasile Voiculescu, redactată în 1948, tonul se schimbă destul de radical, iar antiutopia se apropie vizibil de celebrele modele impuse de Zamiatin, Huxley, Orwell sau Koestler.

Spre deosebire, însă, de antiutopiile occidentale, înzestrate cu putere de previziune, cele româneşti sînt mai degrabă retrospective, scrise deci în cunoştinţă de cauză şi stîrnite de efectele utopiei comuniste: ele nu anunţă, ci mărturisesc. Este o idee redată subversiv şi de vîrtejul „suprarealist” al primelor pagini din Jurnalul fericirii, recurentă la Steinhardt, şi pe care criticul ieşean o rezumă livresc, punînd în relaţie de contrast imaginea cvasinostalgică a „ciudatelor fantoşe urmuziene”, care „debordau de vitalitate” pe lîngă individul transformat de antiutopiile totalitare în maşină, în fiinţă mecanoformă (Utopia negativă în literatura română, Cartea Românească, 2008).

Fireşte, în lumea literară postbelică există multiple faţete ale conceptului de subversiune; există, bunăoară, şi o falsă subversiune, pe care unii cercetători o pun în legătură cu experimentul aproape inofensiv ori livresc-sediţionist al textualiştilor Mircea Nedelciu şi Gheorghe Crăciun sau cu influenţa Noului Roman în proza (autointitulată) „ilizibilă” a lui Norman Manea, ori chiar aceea a producţiei literar-filozofice a Şcolii de la Păltiniş, retrogradată (convingător) de Gabriel Andreescu în categoria mai largă a „existenţei prin cultură” (de urmărit, în oglindă, deconstrucţia acestei false subversiuni în studiul lui Mihai Iovănel, Ideologiile literaturii în postcomunismul românesc, Editura Muzeul Literaturii Române, 2017, respectiv poziţia diferită, dar nu mai puţin echilibrată, a lui Gheorghe Perian, încercînd să elucideze originile intelectuale ale Revoluţiei române din 1989: „Izolate şi cu ecou mai degrabă redus, faptele sediţioşilor n-au avut puterea să clatine cîtuşi de puţin stabilitatea regimului, dar i-au erodat prestigiul, au izbutit să-i risipească aura şi să-i diminueze considerabil forţa de atracţie pe care o exercita asupra debutanţilor”, în Studii de literatură română recentă, vol I: Teme şi motive literare în proza scurtă, Limes, 2016).

Înseşi delimitările lui Steinhardt sînt relevante în acest sens, de la distanţa luată faţă de structuralism la programul – accesat în comun cu Al. Paleologu – de dezinstalare a aplicaţiilor noiciene, captive în atemporal, şi pînă la rezervele faţă de viabilitatea proiectului textualist de tip Crăciun & Nedelciu (v. N. Steinhardt, „Gheorghe Crăciun, Acte originale / copii legalizate”, în Steaua, nr. 8/1983, respectiv „Antibiotice pentru răceli benigne”, în Viaţa studenţească, nr. 40/1983). Nici stagnarea în proiect sau evazionismul gratuit al optzecismului nu îl încîntă. Din acest punct de vedere (extraliterar), refuzul poeticii optzeciste va face carieră, după 1990, mai ales într-o formulă extrem de inspirată a lui Bogdan-Alexandru Stănescu: „Nu poţi scrie o poezie total autoreferenţială, livrescă pînă la sîngele hîrtiei, cînd într-o cofetărie vezi o mamă care-şi linge linguriţa după ce a dat fetiţei să mănînce dintr-o prăjitură ordinară. A ignora faptul că trăim într-o societate mizerabilă, într-o ţară demnă de teatrul absurdului ar fi cea mai mare trădare faţă de condiţia de scriitor”, v. Marin Mincu (coord.), Generaţia 2000 (Cenaclul Euridice), Pontica, 2004.

Spre deosebire de profilul optzeciştilor, pentru Steinhardt livrescul este cu adevărat funcţional slujind o natură aluzivă, subversivă, după cum, spre a forma un nucleu rezistent în interiorul unui mediu represiv, nişele culturale trebuie să le informeze ori să le servească pe cele politice. De aceea, soluţiile livreşti, seducătoare mai ales sub aspect literar, enumerate în celebrul „Testament politic” nu sînt chiar atît de lipsite de aplicabilitate socială, pe cît şi-au imaginat unii comentatori, cîtă vreme ele sînt injectate şi vehiculate într-un mediu inchizitorial. Privirea retrospectivă şi bogata literatură memorialistică apărută după 1990 scot la iveală faptul că nu doar cazurile excepţionale, de tip Doina Cornea, au reuşit să algoritmizeze şi să ipostazieze aceste „soluţii” şi că, adesea, reacţiile spontane ale anumitor indivizi, în situaţii de tip-limită şi cu precădere în deceniile opt şi nouă, infirmă pronosticul unei laşităţi generalizate. O notă, de pildă, din jurnalul lui Eugen Negrici, datată „4 noiembrie 1978” şi urmată mai încolo de o concluzie celebră (apreciată cu fervoare şi de către Steinhardt), scoate la iveală faptul că, uneori, fisura poate surveni (sau „eroul” poate ţîşni), în chip surprinzător, dinăuntrul unor categorii sociale nebănuite a întreţine capacitatea unei contestări frontale: „Cenaclul Macedonski (oblăduit de Marin Sorescu). Poeta Ioana Dinulescu, gravidă în stadiu avansat, ignorînd reguli şi tabuuri, denunţînd tagma poeţilor de partid, spunînd orice, înjurînd oricît (şi fără precauţie...), fără ca vreunul din cei de faţă – între care şi oamenii puterii – s-o privească, s-o mai privească, cu ostilitate, ca altădată. O libertate incontrolabilă, un curaj uimitor şi de invidiat. Maria cîştiga, cum s-ar zice, statutul intangibil al Fecioarei. Devenea de neatins fiindcă, purtîndu-şi pruncul, părea vulnerabilă. Libertatea pe care ţi-o dă condiţia unei fatalităţi: nebunii, bolnavii, gravidele, muribunzii; în genere, mai ales femeile şi slăbiciunea... «Opusul păcatului nu e virtutea, ci libertatea». (Kierkegaard)” (Sesiunea de toamnă, Cartea Românească, 2015).

Prin urmare, nu soluţiile de supravieţuire într-un mediu represiv îi evocă lui Steinhardt categoria utopicului. Din contra, mesajul său, pe fundalul proiectelor funeste derulate de ideologiile politice totalitare, este acela că himerele trebuie înfruntate. Inclusiv în plan cultural, dincolo de naivitatea jucată a celui care, doar în aparenţă, îşi validează fără discernămînt interlocutorul, se află o luptă frenetică şi precis orientată împotriva exceselor criticii biografiste, a pretenţiilor de universalitate ale istoriei pur „cantitative”, a descompunerii integrale a personajului în „Noul Roman” etc. Eseistul şi criticul cultural apropie, în palierul estetic, noţiunea de utopism de formulele unui exclusivism de sorginte pozitivistă, invariabil tehnicizant, formalizant, structuralist etc., supunînd-o, în scrierile sale, unei permanente hărţuiri, unei eroziuni lente, dar ferme, durabile şi rodnice.

(acest fragment este o avanpremieră a volumului Vîrstele subversiunii. N. Steinhardt și deconstrucția utopiilor, recent apărut la Editura OMG)

Adrian Mureșan este eseist și critic literar.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.