Neruda (Chile-Argentina-Franţa-Spania-SUA, 2016), de Pablo Larraín. 

O propunere foarte diferită în materie de portrete cinematografice ale unor figuri istorice, chiar şi în comparaţie cu filmul anterior, foarte recent lansat, al regizorului Pablo Larraín, Jackie, mult mai reușitul său film prezentat la noi în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania conţine o ficţiune pe jumătate realist-fidelă evenimentelor istorice, pe jumătate cufundată într-o atmosferă de mister, fum şi ceaţă de ficţiune noir, detectivistic-poetică, ţesută în jurul unei scurte perioade, cuprinsă între anii 1948 şi 1949. Este perioada fugii în Argentina şi a incitant descrisei ascunderi, prin diferite camuflări şi costumări, de la cea de preot catolic la cea de milionar excentric, a adulatului poet chilian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1971, şi influentului om politic de stînga Pablo Neruda. Fuga sa survine în urma deciziei de interzicere a Partidului Comunist de către preşedintele chilian Gabriel González Videla şi a transformării lui Neruda, ca membru marcant al partidului, de pe o zi pe alta, într-un proscris urmărit de o armată de 200 de oameni şi de un detectiv poliţist cu o alură romantică, asemănat de criticul Jay Weissberg cu cea a celebrului personaj Clouseau. Din punct de vedere literar, anii pe care îi documentează filmul marchează ultima parte a perioadei de creaţie care i-a adus lui Pablo Neruda, în 1950, concretizarea volumului de poezie Canto General.

Dacă personajul lui Neruda, cu ajutorul prestaţiei actorului Luis Gnecco, e dus destul de departe de imaginea romantică a poetului, atît prin ținuta sa caracterizată drept comic-greoaie, într-o scenă în care încearcă, fără izbîndă, să se urce pe un cal, într-o ploaie torențială, cît mai ales prin evenimentele la care asistăm, menite să îi confere trăsături mai degrabă hedoniste (o viață boemă marcată de petreceri, alcool, muzică și haremuri), nu lipsite de vanitate, imaginea sa e zugrăvită, totuși, ca una puternic mistificată de oamenii din jurul său. Îmbrăcat în costumul lui Lawrence al Arabiei şi recitînd „Astă-seară pot să scriu cele mai triste versuri“, el aduce mult mai mult cu figura unui împărat adulat, despre care ceilalți vorbesc, înainte de toate, cu patimă.

Deși preponderent poetic, filmul nu efasează evenimentele istorice și nici nu le prezintă în mod glorios. Întîlnindu-se la o petrecere cu o susținătoare, de asemenea, a stîngii, care îl întreabă ce se va întîmpla în cazul în care vor cîștiga – oamenii vor fi egali ca ea sau egali ca el –, Neruda pare, la masa la care stă exilat, însoțit de soția sa și de un grup de prieteni, mult mai aproape de cineva care predică anumite concepte, dar nu le și practică. Pe de altă parte, simpatia sa pentru oamenii săraci, generozitatea și hotărîrea cu care se pune în pericol par sincere. Îmbrăcat într-un costum scump pentru a nu fi recunoscut, e impresionat de o fată săracă, căreia îi oferă haina, îmbrățișînd-o.

Contrapunctul, antagonistul și, după cum reiese din scena finală, alter ego-ul său, polițistul cam nedemn de luat în seamă, dacă nu chiar ratat, Óscar Peluchonneau (talentatul Gael García Bernal) e cel care duce povestea mai departe. Peluchonneau apare încă de la început ca un narator necreditabil, care se comportă ca un polițist sever în dialog cu autoritățile, declarîndu-și ferm intenția de a-l găsi și de a-l închide pe poet, și afirmînd că citește foarte puțin poezie, dar adresîndu-se, între scene, direct camerei, în interludii poetice. Eforturile sale de a-l găsi și captura pe Neruda, amușinîndu-i urmele, sînt descrise ca o obsesie romantică și sînt alimentate de cărțile pe care poetul i le lasă ca indicii, pe fiecare urmă pe care Peluchonneau pășește, urmîndu l. Într-o discuție cu cea de-a doua soție a lui Neruda, Delia del Carril, interpretată de Mercedes Morán, Peluchonneau e descoperit nu doar ca un narator necreditabil, ci și ca un personaj pur ficțional, imaginat și creat de Neruda. În scena finală, care acumulează întreaga tensiune și întregul lirism al filmului, Peluchonneau pare să se transforme într-o formă a unui cititor (spectator) ideal, care vine să-și bîntuie și să își răpească autorul. Neruda îl privește ca pe „fantoma sa în uniformă“ care îl visează și care visează la el, și îl înnobilează drept coautor. 

Neruda va rula în cadrul Festivalul Internațional de Film Transilvania ­(TIFF), duminică, 11 iunie, de la ora 20,30, la Cinema „Florin Piersic“ din Cluj-Napoca. 

Ancuța Proca este critic de film.