Zădărnicie

Publicat în Dilema Veche nr. 485 din 30 mai-5 iunie 2013
Zădărnicie jpeg

● Florin Lăzărescu, Amorţire, Editura Polirom, 2013.

Florin Lăzărescu revine cu un roman la patru ani de la volumul de povestiri Lampa cu căciulă (Polirom, 2009), povestiri mai vechi şi mai noi, unele rescrise sau integrate unor texte mai mari, un volum construit – după cum spuneam la vremea respectivă – conform principiului „something old, something new, something borrowed...“, dar omogen scris şi alcătuit în jurul temei copilăriei la sat. Între timp, colegii săi de generaţie, Radu Pavel Gheo şi Lucian Dan Teodorovici, şi-au dat – cumva imprevizibil, aş zice – romanele lor cele mai substanţiale şi mai ambiţioase de pînă acum, Noapte bună, copii! (Polirom, 2010), respectiv Matei Brunul (Polirom, 2011), două cărţi ale căror întîmplări se petrec în decenii diferite din comunism, deopotrivă în ţară şi în străinătate, politicul fiind însă parte importantă din intriga în care sînt prinse personajele confruntate, de fapt, cu Istoria. Noul roman al lui Florin Lăzărescu („...something blue“) este şi acesta, în felul lui, o carte de maturitate, chiar dacă scriitorul rămîne fidel realismului minimalist, universului domestic, de cartier, şi personajelor „mici“, oameni comuni, nelocalizaţi, cărora nu li se întîmplă altceva decît viaţa însăşi, cu micile-marile ei drame.

Protagonistul cărţii este Evghenie, un bărbat de 40 de ani, om bun, dar cam delăsător şi lipsit de voinţă, căruia nu i-a reuşit mai nimic în viaţă. După cîteva slujbe mărunte, printre care şi cele de crescător de melci, gardian şi distribuitor de oferte promoţionale în mall, a profitat de o oarecare conjunctură favorabilă („după Revoluţie, se pare că toţi oamenii s-au trezit cu un mort în casă: biblioteca“) şi a devenit proprietarul unui anticariat de lîngă campusul studenţesc. „Biznizul“ însă nu i-a mers şi, de cîţiva ani, trăieşte în gazdă la bătrîna Valeria, amînînd să-şi ducă pînă la capăt singura promisiune pe care, aparent, şi-a făcut-o vreodată: „E o jumătate de viaţă de cînd a promis că scrie o carte şi n-a mai făcut-o. Ai lui – rude, feluriţi prieteni şi chiar amici ocazionali – o tot aşteptau, ca şi cum asta le-ar folosi la ceva, ca şi cum le-ar putea rezolva o problemă. Pentru că o mare parte din viaţă a trăit printre cărţi, Evghenie considera, aşa cum îl învăţase şi bunul său prieten Cazimir, că o carte nu rezolvă nimic. O mie de cărţi nu rezolvă nimic. Sau, mă rog, cărţile nu au nimic din importanţa pe care unii pretind să le-o acorde.“ Acest sentiment al delăsării, această senzaţie de deşertăciune sînt predominante în tot ce se întîmplă, şi nici măcar nu se întîmplă prea multe în carte. Toate personajele par că joacă roluri secundare în propriile vieţi: boschetarul Costică, pişcotarul prostovan Zen, pensionara Valeria – care conduce un cor de amatori – şi divorţata Mădălina, fiica acesteia – vînzătoare într-un magazin; văduvul Zaharia – vînzător de peşti de acvariu... De altfel, cu toţii sînt captivi în propriile vieţi mărunte, precum peştii de acvariu a căror memorie nu durează decît trei secunde, idee cu care doamna Valeria nu e de acord şi pe care se străduieşte s-o infirme. Chiar şi Cazimir, prietenul din copilărie al lui Evghenie, cel ajuns scriitor de succes, se arată a fi un creator blazat, deziluzionat de literatura căreia i se dedicase într-o lume fără Dumnezeu, într-o lume în care „nu există nici o noimă“. Această imagine a zădărniciei şi a existenţei în cheie minoră, a vieţii limitate de mărunţişurile de zi cu zi revine, tot ca o metaforă a cărţii, şi momentul în care lui Evghenie 0150 care mai e şi fotograf amator – îi încolţeşte ideea alcătuirii unui album al Bibliei în fotografii şi începe cu Cartea Ecleziastului, căutînd prin oraş imagini care să ilustreze lipsa de noimă a oamenilor şi a obiectelor. Prilej pentru ca tabloul personajelor mărunte şi umile să se îmbogăţească cu noi figuri: bărbatul care vinde broaşte-ţestoase direct dintr-o găleată de plastic, violonistul orb care cîntă fals aceeaşi sonată de Scarlatti, nebuna care cerşeşte monezi pentru telefonul public, puştiul care vinde flori veştede...

Pe principiul biblic al celor-care-nu-au-li-se-va-lua, peste această lume simplă şi amărîtă, solidară în nimicnicia ei şi care părea că-şi duce, de bine, de rău, traiul, se abate, ca o fatalitate, boala. Şi Evghenie, şi Valeria se trezesc dintr-odată fragili şi expuşi, confuzaţi de prezent, nesiguri pe viitor, încercînd să salveze ce se mai poate salva. Discuţia din maşină, dintre Evghenie şi Mădălina, în timp ce depăşesc un cortegiu funerar, cînd fiecare povesteşte despre visele sale sau unde i-ar plăcea cel mai mult să meargă, este un alt moment-cheie al cărţii. Evghenie cel păgubos şi lipsit de ambiţie se visează în ipostaza săritorului de probă cu schiurile, de la Garmisch-Partenkirchen: „Să intru înainte de cei mai buni zece săritori din lume şi să bat recordul trambulinei; dar fără să bage nimeni în seamă asta; oricum, nimeni nu îi dă atenţie săritorului de probă şi asta-mi place enorm“; în timp ce Mădălina se visa, în copilărie, unul dintre copiii care adună florile aruncate patinatorilor pe gheaţă. Idealul acesta, al vieţii fără idealuri, simple, anonime, aproape invizibile, unde orice realizare şi importanţă sînt doar „de probă“, este reflectat de gestul final al lui Evghenie, care, realizînd că nu e în stare să scrie romanul promis, îşi adună poeziile publicate prin reviste, de-a lungul anilor, şi le tipăreşte pe banii săi, în cîteva exemplare destinate prietenilor. De cealaltă parte, confruntată cu propria boală, doamna Valeria încearcă să profite de timpul şi memoria rămase şi-şi pregăteşte un pelerinaj la Muntele Athos, pentru a-l reîntîlni pe bărbatul ei din tinereţe, fostul fotograf oficial al Cenaclului Flacăra, retras acum la mănăstire. Ambele gesturi pot părea nişte încercări de depăşire sau de răscumpărare a propriilor vieţi, dar ele nu sînt decît replicile unor oameni lipsiţi de putere, expresii ale zădărniciei în faţa morţii insinuate printr-o amorţire în trup. Cu diferenţa tragică, în fond, a faptului că Evghenie, martor al evoluţiei bolii doamnei Valeria, are imaginea şi revelaţia sfîrşitului umilitor, devine brusc conştient de îmbătrînire şi degradare şi, în cele din urmă, i se face frică. Pînă la urmă, lumea e lipsită de un Dumnezeu, iar viaţa e un drum fără noimă, pentru care-ţi trebuie „doar o pereche bună de papuci“.

În ciuda temei grave a cărţii, Florin Lăzărescu rămîne un povestitor şi aproape deloc un prozator introspectiv. Cîteva pasaje plus finalul se apropie de ceea ce ar putea însemna, vag, meditaţie asupra condiţiei umane, fiind, mai degrabă, formularea unor poncife existenţiale. Calitatea scriiturii lui Florin Lăzărescu vine însă din felul în care cumulează detalii şi istorii de viaţă, iar talentul său e vizibil în montura naraţiunii. Ca şi în celelalte romane sau povestiri, găseşti la tot pasul anecdote, replici şi întîmplări cu tîlc, doar absurde şi pline de umor (un spirit de observaţie şi un gust pentru faptul divers pe care le mai avea şi regretatul Sorin Stoica), personajele sînt întotdeauna pitoreşti, oameni simpli şi amuzanţi, bonomi (rareori ai la noi o impresie atît de puternică de dragoste a naratorului faţă de personajele sale), iar felul în care curge naraţiunea este limpede şi fluent, are uşurinţa oralităţii (perfect pentru a fi ascultat, spre exemplu, pe un audiobook). Mai apropiat de minimalismul existenţialist al lui Călin Torsan din O zi. Ultima (Casa de Pariuri Literare, 2011) decît de orice alt roman al vreunui coleg de generaţie, Amorţire povesteşte şi enunţă, fără a coborî prea mult în profunzimile temei, te pune pe gînduri, dar nu te marchează (deşi finalul rămîne deschis), se face înţeles fără insistenţă – este un roman de un dramatism soft, amuzant şi trist deopotrivă. Dintre toate cărţile lui Florin Lăzărescu, aceasta este cea care, fără a fi şi favorita mea, merge însă cel mai departe.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.