Vedete: mic îndreptar

Revistele de paparazzi, cele care trăiesc din urmărirea vedetelor fără voia acestora, sînt specia jurnalistică căreia nu vreau să-i acord vreun credit. Nu voi fi niciodată pentru uitatul pe gaura cheii, indiferent de scopul pretextat. Fie el satisfacerea curiozităţii unui anumit tip de public, pe care, pînă la urmă, cum îl educi, aşa îl ai. Sau, şi mai grav, impunerea unei imagini standard a vedetelor, un soi de "aşa da, aşa nu" conform unei etici comune de mahala. Pe care echipele revistelor în cauză o citează, explicit sau implicit, ca fiind un soi de etică justă universal-valabilă în domeniu. Pe cînd, de fapt, nu sînt decît nişte mărunte judecăţi de valoare aparţinînd unui paparazzo sau altuia. Să stai ascuns prin coclauri şi să pîndeşti oamenii în situaţii, dacă se poate, dezavantajoase e suficient de imoral în sine. Să mai emiţi şi judecăţi de valoare în privinţa lor, din poziţia ta, mi se pare inadmisibil. Pe scurt, revistele Ciao şi Spy, din februarie şi martie a.c., ne prezintă cîteva personaje publice neaoşe, pe care le putem considera vedete, într-un mod subiectiv: ni se arată ce fac şi, în acelaşi timp, se comentează dacă e bine sau rău şi, eventual, se dau sugestii cum ar trebui să fie (folosesc verbe impersonale pentru că articolele nu sînt semnate, ele funcţionînd pe principiul etic "o dau anonimă"): "Am remarcat faptul că Tudor (n.a. Chirilă) a rămas cu un lucru bun de pe urma prezentatoarei TV. Se îmbracă mult mai bine decît înaintea relaţiei încheiate din