Ştiri nebăgate în seamă
■ "Dimineaţa, bocitoarele profesioniste (de ambele sexe) îmbrăcate în alb, negru şi roşu s-au strîns şi au dat tonul văicărelilor; imediat a început să cînte şi orchestra. Procesiunea care s-a desfăşurat pe străzile oraşului Nyanyano, de lîngă capitala Accra (Ghana), a durat ore în şir, oprindu-se din cînd în cînd, pentru ca participanţii să se poată deda unor libaţii, cantităţi impresionante de băutură fiind vărsate şi peste sicriu. După ce trupul a fost coborît în pămînt, sicriul a fost acoperit cu pietre masive, pentru a-i descuraja pe hoţi. Atunci a început ospăţul, bine stropit cu băutură şi însoţit de dansuri." Relatarea din The Economist (26 mai 2007) e inserată pentru a dovedi că în Ghana funeraliile pot fi la fel de importante ca viaţa însăşi. Costurile sînt prohibitive: 45% din populaţie trăieşte cu mai puţin de un dolar pe zi, 79% cu mai puţin de doi. Iar o înmormîntare costă între 2000 şi 3500 de dolari. "Banii măsoară calitatea funeraliilor şi a familiei" - spune Sjaak van der Geist, un antropolog. Dar nu numai înmormîntarea, ci tot e legat de moarte: cu cît se cheltuiesc mai mulţi bani, cu atît este mai bună reputaţia familiei decedatului. Contează şi cît stă cadavrul la morgă: un om bogat a fost ţinut acolo 18 luni, altul a bătut recordul: 4 ani. Un sicriu costă 319 dolari, două treimi din venitul anual al unui muncitor din Ghana. Politicienii n-au rămas indiferenţi faţă de această realitate: fostul conducător militar, Jerry Rawlings, a numit o comisie pentru a examina cauzele costurilor exorbitante, considerînd că ritualurile de înmormîntare sînt şi ele responsabile pentru întîrzierea creşterii economice a ţării. "Pe măsură ce trece timpul, costurile cresc, dimensiunile se amplifică, se rafinează pompa, se elaborează forme noi de spectacol. Nu este o alocare eficientă a resurselor" - conchide Edward Kutsoati, economist din Ghana, de la Universitatea Tufts din Statele Unite. N-ar fi prima oară şi nici prima ţară cînd morţii se pun în calea celor vii. ■ O demonstraţie ciudată s-a desfăşurat pe lîngă zidurile Parlamentului britanic de la Londra. Demonstranţii purtau togi albe şi pancartele lor erau scrise în greaca veche. Ei protestau împotriva deciziei birocraţilor de la Ministerul Învăţămîntului de a anula examenul de istorie antică, obligatoriu pînă nu de mult: e pentru prima oară, începînd din Evul Mediu, cînd istoria antică nu va mai fi predată în şcolile englezeşti. Decizia a fost luată în secret, fără consultarea şcolilor şi universităţilor, deşi părea că studiul limbilor antice cunoştea o popularitate crescută. O carte intitulată Amo, Amas, Amor a devenit pe neaşteptate un best-seller: numărul şcolilor unde se predă latina a crescut de la 200 în 2003, la 459. Mulţi demonstranţi proveneau din şcoli de elită private, dar alţii erau elevi la colegii obişnuite. Ei cîntau: "Trăiască Atena! Jos Sparta!". "Excelente sentimente. Dar să nu uităm care a fost soarta Atenei" - încheie revista The Economist (19 mai 2007) ■ Un reportaj destul de sumbru despre viaţa minorităţii turce din satele musulmane din Bulgaria publică revista Kapital din Sofia. Oamenii trăiesc parcă în afara timpului: "În satul Lebed, sînt şase case locuite. Shainhaz, o femeie de 33 de ani, cu o piele extrem de albă, nu prea vrea să stea de vorbă. Cînd pomenim numele lui Gheorghi Pîrvanov (preşedintele Republicii), răspunde că a auzit numele ăsta, dar nu ştie sigur cui îi aparţine. Ceasul lui Tassim Mehmet e oprit de cîteva luni la ora 5. La ieşirea din sat, cinci femei, parcă îndoite în două, culeg tutun. Muncesc de dimineaţa pînă seara, după ce au parcurs cei trei kilometri între sat şi cîmp. Cîştigă 10 leva (5 euro) pe zi. La acest cîştig se adaugă şi cele 55 de leva - pensia minimă. "Resemnarea e trăsătura definitorie a mentalităţii, fără legătură cu apartenenţa etnică". Cînd Hassan, un miner turc, este tras de mînecă de soţia lui pentru că vorbeşte prea mult cu corespondenţii din Capitală, el îi răspunde că "acum e democraţie şi nu i se poate întîmpla nimic. Hassan rîde. Şi noi rîdem. Deşi persistă impresia că atunci cînd va exista, democraţia de pe aceste pămînturi va folosi un dezinfectant foarte puternic şi nu va fi preocupată de combinezoanele de protecţie. Un produs care va distruge nu doar viitorul, ci şi tot restul". ■ Din cauza atentatelor ETA, îndreptate împotriva aleşilor municipali - tocmai pentru a trezi un ecou cît mai intens - în Ţara Bascilor, nimeni nu vrea să fie primar. Alegerile locale din 27 mai au creat episoade dintre cele mai ciudate. "Alegerile municipale reprezintă un risc care tulbură traiul candidaţilor, îi proiectează în incertitudine şi, de fapt, nu le promite şansa de a obţine nici cel mai mic semn de recunoaştere socială sau de compensaţie financiară. Angel Yá
