S.C. Mărţişor

Magazinele şi restaurantele săteşti au fost şi au rămas pasiunea mea. Motivul principal: doza mai mare de neaşteptat decît în cele orăşeneşti, care sînt, cît de cît, organizate şi clasificate. Posibilitatea, aproape nelimitată, a surprizelor: nu pe criteriul calităţii, ci urmîndu-l pe cel al bizareriei. Şi pe al preţurilor microscopice. Pentru lucruri, în general, inutile. În satul Pîrteştii de Sus, din comuna Cacica, magazinele şi localurile autohtone depăşesc media. Nicăieri în ţară, pe unde am mai umblat, nu am mai găsit asemenea complexitate. S.C. Mărţişor, compania locală ("c"-ul mare nu e întîmplător…), gestionată de o doamnă, Elena Boloca, deţine, în centru şi în nişte sedii fulminante (clădiri de tip nou, roz sau cu colonade şi etaj), următoarele: atît un magazin de articole de îmbrăcăminte, cît şi de mobilă şi alte produse casnice; o cramă, cîrciumă şi cofetărie; o alimentară, situată în aceeaşi clădire cu precedentele; un restaurant făcînd parte dintr-un hotel ce urmează a fi dat în folosinţă. Despre dna Boloca aflu, de pe la localnici, că a fost gestionara Alimentarei de altădată, iar de pe Internet " că a candidat la Primărie în 2008, din partea PSD-ului şi că "aduce pîinea caldă pe mesele locuitorilor din Cacica de 15 ani". Ea reprezintă unul dintre modelele de succes feminine ale comunei: se pare că, aici, femeile sînt cele care gestionează afacerile locale, bărbaţii fiind, probabil, ocupaţi cu treburi mai serioase, cum ar fi agricultura: coaforul şi second hand-ul local sînt conduse tot de o doamnă, la fel una dintre pensiuni (Casa Rita). Dar pe dna Boloca nu o întrece nimeni. Nu contează prea mult că, la cele două restaurante ale ei, Crama şi noul Mărţişor, nu poţi mînca decît aceleaşi feluri, care reprezintă doar, să zicem, o jumătate din ce e scris în meniu, şi anume tot soiul de paneuri " şnitel de pui cu şniţel de porc şi caşcaval pane ar fi o opţiune viabilă. Nici că, uneori, chelneriţele, de altfel bine intenţionate, uită din comenzi, aducînd din 10, poate 8... Sau că, la cofetărie mai există (pe lîngă specialităţi gustoase) şi ciocolate expirate: probabil din cele scumpe, pe care nu le cumpără localnicii… Şi, oricum, dacă îi spui foarte amabilei vînzătoare, ea ţi le primeşte înapoi şi-ţi rambursează urgent banii. Cu banii, am constatat, în Pîrteşii de Sus, ceva deosebit de multe alte locuri din România: cei angajaţi în servicii sînt neîndemînatici (în sensul că îşi tratează clienţii ca pe vecinii cunoscuţi de ani, ceea ce, în mare parte, şi sînt…), dar deloc necinstiţi " se întîmplă să-ţi dea înapoi un rest uitat, chiar după două zile, recunoscînd că au greşit… Mici incidente de acest fel mai pot avea loc, din cînd în cînd, pentru că, de pildă, la alimentara locală (altfel bine aprovizionată) socotelile şi bonurile se fac cu pixul, pe o hîrtie. Cel mai impresionant e magazinul "Mărţişor" de la etaj, cu haine, papetărie şi diverse nimicuri. Nu are nimic de-a face cu celelalte magazine săteşti vizionate (şi consumate) de-a lungul timpului: totul e organizat frumos, ca într-un supermarket de oraş, pe raioane. Nu o să găseşti costume de baie la pixuri şi nici prosoape la goblenuri… E drept că, uneori, e o singură vînzătoare care-şi schimbă pălăria trecînd de la un raion la altul: o face încet, dar politicos. Mai ales dacă te cunoaşte. Scurtînd vorba, la S.C. Mărţişor de la etaj am putut achiziţiona pixuri cu stea, cu inimioară, goblenuri cu ştrumfi şi Minnie… Ba chiar şi lucruri mai de substanţă, cum ar fi lenjerie intimă, pijamale, prosoape şi papuci. Şi la restaurant, lucrurile au intrat, în timp, pe făgaşul cel bun: chelneriţele şi bucătăresele, cunoscîndu-ne, ne-au pus Beatles, în loc de manele. Şi ne-au hrănit mult mai bine, după ce am dezertat cîteva zile, la PECO, unde era concurenţa; şi unde, în loc de caşcaval pane, puteai mînca Mozarella pane…