România turistică: o variantă

Călătorind mai mult prin ţară, în zone diferite, poţi deja contura un profil, aproape general, al locurilor şi oamenilor pe care îi întîlneşti. Întîi drumurile: fie că merg spre Valea Prahovei, spre Cîmpulung sau Vîlcea, ele au anumite caracteristici care se repetă: cele principale, între oraşele mari, sînt, în general, destul de bune (mai ales dacă sînt autostrăzi sau drumuri europene, dacă nu conţin poduri, nu sînt afectate de inundaţii şi nu sînt în lucru). Pe parcursul a lungi suprafeţe, singurele locuri civilizate la care te poţi opri fie la toaletă, fie pentru a lua ceva de mîncare, sînt benzinăriile. Şi aici se pot diferenţia diverse grade de confort: principalele deosebiri se stabilesc între benzinăriile ce conţin doar veşnicele produse preambalate încărcate de E-uri şi de calorii, şi cele care te bucură cu o mîncare mai normală, precum sandvişuri, iaurturi, pateuri şi cafele. Între benzinării, dacă treci prin localităţi, mai există varianta magazinelor săteşti, de multe ori amestecate cu birturile locale. Cine nu le apreciază nu are simţul pitorescului şi plăcerea descoperirii. Acolo găseşti, îndeobşte, o îngrămădeală, la propriu, de produse alimentare, haine, servicii de masă. Multe sînt de calitate proastă, dar se poate întîmpla să dai de ciorapi de bumbac frumos coloraţi, pe care cu greu îi afli în altă parte, cîteva căni şi farfurii acceptabile, la un preţ de nimic, sau o pereche de tenişi buni pe cărări de munte. Vînzătoarea e adesea confuză şi mirată că te-ai gîndit să cumperi de la ea, dar nu nepoliticoasă: amabilă într-un fel arhaic, domol, care nu ţine cont de orare şi trecerea timpului. Cînd ajungi la destinaţie, dacă ai rude sau prieteni în localitate, faci cunoştinţă cu un alt personaj, şi anume gazda. Aceasta este, de cele mai multe ori, o familie de gospodari locali de condiţie medie, care posedă o vacă, unul sau doi porci, cîteva păsări, o grădină destul de întinsă de legume şi cîţiva pomi fructiferi. Românul rural se dovedeşte, în continuare, ospitalier, în sensul că nu se dă înapoi să-ţi pună pe masă roadele locale brute sau derivatele lor sub formă de produse agro-alimentare: mere, indiferent dacă sînt mai ciupite sau acoperite de un strat de praf de la poluarea din zonă; dulceţuri de mure, caise, gutui; ţuică, ce nu respectă neapărat tehnologia şi ingredientele clasice, dar totuşi tradiţională; afinată, zmeurată sau murată; roşii, ardei, cartofi, dovleci sau pepeni din grădină; o pasăre din curte proaspăt tăiată (ştiu că deja această afirmaţie e înspăimîntătoare şi ţine, cel puţin momentan, de domeniul trecutului) sau o carne de porc păstrată la borcan, din iarnă, cu metode numai de ei ştiute. La care se adaugă felurile gătite care împletesc tradiţiile zonei cu veşnicele şniţele, chiftele... Masa se pune, deseori, la bucătărie. De spălat, te speli în baie. În general, doar pe mîini, pentru că, deşi există şi o posibilitate de a face apă caldă, aceea se leagă de aprinsul focului, care cere efort şi consum, şi pe care, dacă eşti politicos, mai bine eviţi să-l ceri: ar fi momentul delicat al sejurului tău, şi, oricum, dacă stai mai puţin de o săptămînă... Dormitul, dacă eşti cît de cît un musafir respectat, se face în camera cu bibelouri şi cu variante ale "Răpirii din serai", unde cam îngheţi şi eşti copleşit de protocol. A doua zi de dimineaţă, dacă mai rămîi în zonă, n-ai decît să vizitezi monumentele locale. Acestea, de cele mai multe ori, au potenţial: fie ele cetăţi, case memoriale sau biserici sînt, în multe locuri din România, cu adevărat vechi, autentice şi demne de a fi văzute. Unele sînt dezorganizate, altele pustii; există şi monumente bine organizate, atît ca aranjament estetic, cît şi ca eficienţă a ghizilor. Nu e însă o regulă, şi orice vizitare încă mai poate avea surprizele ei. Ceea ce îi lipseşte majorităţii, evident din absenţa fondurilor, sînt pliantele şi vederile de calitate bună, pe hîrtie lucioasă, cu un text de prezentare, nici poetic, nici arhaic, nici sentimental, ci la obiect şi sintetic. Una peste alta, intenţii bune există, locuri de vizitat - cu duiumul, cunoscători - destui: sistemul însă nu e pe deplin format. Funcţionează încă unul empirico-sentimental plin de surprize.