Realism posibil socialist. În filme

Am văzut, în ultimul timp, două filme care nu mi-au displăcut. Dar ambele mi-au adus aminte, cumva, de producţiile cinematografice româneşti ale copilăriei mele: cele în care El, proaspăt absolvent de Politehnică, era repartizat în comuna sau tîrgul X, unde o cunoştea pe Ea, profesoară în devenire; în final, de regulă, rămîneau împreună, după ce depăşeau intrigile veterinarului local, care o plăcea pe aceeaşi, sau/şi ale colegei ei de catedră, care era invidioasă pe Ea; şi, evident, după ce El şi Ea se alergau în jurul cîte unui stîlp sperînd să se sărute şi participau la şedinţa de partid a Uzinei pe care apoi o şi salvau de vreun incendiu… 123 S-a furat un tren (The Taking of Pelham) " în regia lui Tony Scott, cu Denzel Washington şi John Travolta " şi Vrei să te însori cu mine? (The Proposal) " regizor Anne Fletcher, cu Sandra Bullock şi Ryan Reynolds " sînt, la prima vedere, două filme total diferite: cel dintîi e un thriller despre deturnarea unui metrou, iar cel de-al doilea " o comedie romantică. Ambele au însă două lucruri în comun: mediul corporatist şi… morala. 123 S-a furat un tren ne oferă instantanee din interiorul regiei metroului newyorkez: eroul interpretat de Denzel Washington se pare că a luat mită ca să voteze în favoarea unui anumit tip de vagon, în detrimentul celorlalte. Deşi bun profesionist, el e retrogradat datorită acestei suspiciuni de corupţie. Cînd însă e pus să aleagă între propria lui condamnare, asumare publică a vinovăţiei şi viaţa unui om, el reacţionează aşa cum trebuie: îşi recunoaşte vina şi pasagerul metroului, unul dintre cei luaţi ostatici, este cruţat. Spre deosebire de el, personajul negativ jucat de Travolta, agent de bursă în existenţa "civilă", nu se dă înapoi de la crimă pentru a cîştiga sume enorme de bani. Deosebirea dintre cei doi este accentuată şi de utilitatea pe care fiecare dintre ei o dă banilor (deşi, desigur, aceasta nu le scuză vinovăţiile): Garber (Denzel Washington) a acceptat şpaga pentru a plăti şcoala fetelor sale, el fiind un familist devotat; Ryder (Travolta) e genul care-şi risipeşte finanţele cu modele în Islanda… Problema cu acesta din urmă e, de fapt, că Ryder nu preţuieşte viaţa: nici măcar pe a lui. De aceea şi moare, cum se cade, în final. În timp ce Garber, recuperat moral şi social, se întoarce acasă cu… metroul. Refuzînd oferta primarului New York-ului de a o face într-o maşină luxoasă. El îşi acceptă, cu mîndrie, într-un soi de spirit realist-socialist de altădată, condiţia proletară. Tot condiţie proletară cu orice preţ vrea şi milionarul de Alaska, Andrew Paxton (Ryan Reynolds): acesta preferă să lucreze la New York, ca editor asistent al unei scorpii, Margaret Tate (Sandra Bullock) decît să se bucure liniştit " dar parazitar! " de averea familiei. Şefa corporatistă, workaholică şi obsedată de autoritate şi control, în genul lui Meryl Streep din Diavolul se îmbracă de la Prada (Devil Wears Prada, 2006), îl exploatează pe secretarul devotat. Însoţindu-l pe Andrew în Alaska, în casa părinţilor acestuia, la început din interes, Margaret evoluează, treptat, pe linia personajului lui Renee Zellweger din New in Town (2009): se îndrăgosteşte de erou, lepădîndu-şi look-ul şi fiţele corporatiste şi regăsindu-şi rădăcinile pierdute de fată bună. Pierdute şi îngropate sub straturi de frustrări şi de feminism de circumstanţă: soluţia finală a filmului este că femeia trebuie să stea la locul ei, lăsîndu-se condusă de bărbatul moral, pe calea cea bună. Proletarul american, fie el angajat la metrou, la bursă sau într-o editură, trebuie să fie capabil să-şi aprecieze corect propriile limite: dacă se întinde mai mult decît îi e plapuma, păţeşte precum Travolta… Dacă-şi vede lungul nasului, îşi poate păstra slujba (de preferinţă modestă) şi-şi poate găsi iubirea… corectă.