Privilegiul de a nu fi ofensat
Săptămîna trecută rămăsesem cu povestea din Speakersâs Corner la cele zece argumente ale lui Nick, cel care şi-a propus să-i enerveze într-o singură după-amiază pe musulmani, evrei, raţionalişti şi pe feministe. L-am lăsat tocmai cînd încerca să convingă nişte tineri arabi că e o prostie să îţi doreşti 72 de virgine. "Mie daţi-mi 70 de curve şi două virgine ca să gătească." Mă duc iar la Nick, care se apăra de ploaie punîndu-şi haina elegantă de stofă în cap. Cineva îl întrebase de argumentul numărul 9: "Nu poţi să dovedeşti că Holocaustul a fost greşit". Spunea: "Sir, eu nu neg Holocaustul. Cred că a avut loc şi că a fost criminal. Spun doar că acest concept despre ce e greşit şi ce nu, ţine de sistemul nostru moral. Pentru Hitler era un act raţional, scăpa de nişte fiinţe pe care el nu le considera oameni. Viaţa umană nu are valoare în sine, Sir, îi dăm noi valoare. Dacă ar exista klingonienii, ei nu ar da doi penny pe viaţa umană, şi nu ne-am scandaliza atîta". Deci Nick e un relativist clasic, îmi spun în barbă. Şi are aceeaşi problemă ca toţi relativiştii: nu ştie cînd să se oprească. Plec spre un negru cu barbă lungă, îmbrăcat în haine musulmane, convins că "pămîntul acela nu aparţine israelienilor pentru că nu s-au ţinut de promisiunile făcute lui Dumnezeu". Cineva din public îi spune că în Israel magazinele se închid de Sabat. "Sir, nu evreii religioşi conduc ţara aia, ci naţionaliştii evrei seculari. Cu evreii religioşi ne-am înţelege, avem ceva în comun. Avem profeţii." Zîmbesc la gîndul de cum s-ar înţelege evreii religioşi şi musulmanii religioşi şi fug spre un alt musulman, după vorbă, după port. De fapt, doar după port, pentru că altfel e un tip blond cu ochii albaştri. Prea tînăr ca să aibă barbă, totuşi încearcă, aşa că are un fel de pămătuf pe faţă. Spune unui public foarte restrîns că el este obligat să aibă aceiaşi duşmani ca duşmanii lui Allah. Zice că e datoria lui obiectivă să ne convertească pe toţi, să nu o luăm personal. O spune cu voce caldă, cam cum îmi explica mie un popă odată că o să ard în iad pentru că fumez. Nu mă pot abţine şi zic: "Deci, practic, în mod obiectiv, mă urăşti dacă nu mă convertesc la islam; - Nu, Sir, urăsc credinţa ta; - Atunci şi eu am dreptul să urăsc credinţa ta? - Nu, Sir, pentru că dacă stai să te gîndeşti puţin, e singura adevărată, pentru că Allah e singura fiinţă perfectă. Sir, Dumnezeul creştin are nevoie să-şi trimită copilul să fie sacrificat. Este aceasta o fiinţă perfectă?". Îmi vine să-i spun că zice prostii. Că mă lasă rece credinţa sa, dar dacă mi-ar păsa, ar trebui fie să ne urîm reciproc, fie să ne tolerăm reciproc, nu poate să facă regulile doar cum îi convine, dar Nick mă întrerupe exact la temă şi efectiv zbiară cît să acopere tot colţul: "Fuck Mohammed, Fuck Mahhomed!!" Un moment de pauză şi zbiară iar: "Yes, Fuck Jesus too! Fuck the Pope and Fuck you, Sir". Lumea se îngrămădeşte în jurul lui, cineva îl împinge, el zice: "Ştiu că sînt sexi, dar nu mă atinge, poponar musulman ce eşti! Du-te dracuâ, tu şi profetul tău. Asta e o ţară liberă şi într-o ţară liberă nimeni nu poate să aibă privilegiul de a nu fi ofensat. Asta facem în Anglia de sute de ani, ne ofensăm în mod liber, boule ce eşti!" Asta fac în Anglia de sute de ani. Fug spre metrou. O ploaie rece face să-mi ţiuie urechile. Cîteva sute de ani de ofense reciproce. Ca şi cu gazonul englezesc, e nevoie de răbdare. Londra, 17 martie 2008
