Pluşaţi, laminorişti şi… păr
La Cîmpia Turzii am fost cam cu 20 de ani în urmă, invitată de un prieten într-o casă cu nuc în grădină, colecţii de fluturi şi volume de poezii înăuntru, precum şi cu o bunică specială, asortată cu toate acestea. Ţin minte că farmecul casei şi al locuitorilor ei mi s-a părut departe de cel al oraşului în sine, care, pe vremea aceea (de sfîrşit de comunism…), m-a cam îngrozit: mai ales că pe atunci mergea şi combinatul, ceea ce făcea ca totul să apară cenuşiu şi lipsit de speranţă… Chestiune de percepţie, evident. Întoarsă după atîta timp în Cîmpia Turzii, e drept că nu am mai regăsit casa cu nuc; în schimb, pe un fond fără poluare (vezi declinul combinatelor comuniste care mai de care…), am dat de un bulevard central bine dotat comercial, cu magazine multe, mici şi preţuri accesibile. Senzaţia de pustiu s-a estompat în febra micului shopping de delegaţie: nu e puţin lucru să găseşti, într-un butic pare-mi-se de podoabe, nişte gîndaci din cauciuc, cred, care, odată băgaţi în apă, în trei zile se fac de trei ori mai mari…şi cleşti de păr în formă de Minnie Mouse, văzută din spate, fără chip. Ce mai contează că, pe acelaşi bulevard central, nu puteai cumpăra nimic din "lista de supravieţuire" alimentară, cum ar fi caşcavalul Hochland sau orice alt salam care să nu fie de vară... La una dintre alimentare aveau însă rochii de vară, cu decolteuri şi imprimeuri, la numai 20 de lei (rochia se putea proba printre rafturi, peste haine, şi te vedeai în oglinda piezişă pusă deasupra ca să nu furi ceva…). Bulevardul nu punea doar probleme gastronomice, ci şi unele, dacă nu morale, măcar stilistice: în plin centru, o răscruce indica două posibile direcţii " Piaţa Mihai Viteazu sau Str. Laminoriştilor… Dacă nu te puteai decide între două tipuri de trecuturi, diferit eroice, erai liber să meditezi la profunzimile unui prezent incert: un magazin se numea, sincer, Haotic SRL. Pe un zid din aceeaşi zonă sta scris: "Cumpărăm păr. Mai scump ca alţii, natural de la 30 cm. Cărunt, vopsit, de la 45 de cm". După o ruptură dintr-un colţ, afişul continua precum urmează: "…conform lungimii şi tarifelor. …zile rugăm să nu ne deranjaţi". Anunţul cu părul ca sursă de venit (atîta timp cît sînt respectate regulile de timp şi calitate…) ducea spre hotelul Tiver, unde am fost cazată. La prima vedere, hotelul părea OK. I-am descoperit chiar şi o caracteristică specială, personalizată: în fiecare cameră se află cîte o jucărie, de pluş sau de plastic, un urs sau un bursuc… Alături de Noul Testament. Totul era să nu pui mîna pe ele: colega mea a îndrăznit gestul acesta cu un pufos maroniu şi a rămas cu ceva lipicios pe degete… De asemenea, personalul hotelului mai are o obsesie: o nefericită şi ininteligibilă combinaţie de suspiciune cu indiscreţie. Trebuie să laşi neapărat ceva la recepţie, de frică să nu fugi fără să achiţi; în acelaşi timp, în camerele pe care le plăteşti şi unde, încă, locuieşti, femeia de serviciu, după ce face curat, lasă uşile larg deschise, cu bagaje cu tot… Să fie doar o goană după aer curat dusă la extrem, o transparenţă pînă-n pînzele albe; sau, pur şi simplu, o lipsă de respect la adresa clienţilor localului, care n-au voie/de ce să aibă o brumă de intimitate? De altfel, camerele dau chiar într-una dintre pieţele publice locale, în care e lume zi şi noapte, de la venerabilii jucători de table la junii ascultători de manele… Din punctul acesta de vedere, nu m-am putut plînge: senzaţia de linişte excesivă, pe care am avut-o în unele sate, în care pînă şi greierii îşi făceau siesta, cu siguranţă nu o împărtăşeam aici. La Tiver, cînd deschideai geamurile, te simţeai safe, în miezul lumii dezlănţuite… Un singur regret, la final de Cîmpia Turzii: nu am ajuns în piaţa locală, pe care ne-o recomandau toţi, ca loc de pelerinaj; şi nici "la ape", alt spaţiu legendar, rămas misterios.
