O ţară aflată în cădere nervoasă

Am cunoscut odată un grec pe nume Andreas care nu se comporta deloc ca un grec. Ceea ce mi l-a făcut foarte simpatic, pentru că îmi plac oamenii care nu respectă clişeele despre poporul lor. Andreas era diplomat de profesie, eficient ca un britanic, organizat ca un neamţ şi blond ca amîndoi (de fapt, cum sînt britanicii şi nemţii care nu se abat de la clişeu). Ieşea rar din costum, în ciuda verii americane prin care ne plimbam. Pe de altă parte, l-am întîlnit pe Vasili, care e cel mai "grec" personaj posibil. Dacă te întîlnea în campus, te lua aproape pe sus la masă, te întreba cum mai stai cu femeile şi dacă vei fi la nu-ştiu-care-petrecere. Vasili era genul de personaj care la petrecere poartă un tricou pe care scrie "FBI - Female Body Inspector", stă la uşă şi cere fetelor să-l lase să-şi facă meseria. Nimeni nu se supăra, pentru că Vasili zicea mereu "Sînt grec, aşa sîntem noi". A fi grec e cea mai tare scuză posibilă. Pe lîngă că era grec, Vasili era doctorand în relaţii internaţionale la LSE şi părea că ştie pe toată lumea din campus. Mi-am amintit de aceşti greci atît de diferiţi pentru că am auzit lucruri similare de la ei. Andreas mi-a spus că Grecia e o ţară profund neînţeleasă, că lumea se gîndeşte imediat la plaje, muzică şi siestă, dar Grecia reală are adînci frustrări sociale, meritocraţia e strangulată de birocraţie, statul promite mult şi face puţin şi oamenii nu au încredere în guvern, autorităţi şi nici în vecini. La rîndul lui, în poate singurul moment cînd l-am prins serios, Vasili mi-a zis cam aceleaşi chestiuni, într-un limbaj ceva mai violent şi radical. Nu avea nici o intenţie să se întoarcă în Grecia, pentru că acolo nu poţi să faci nimic, pentru că nu e loc de bătrîni, care controlează totul şi privesc cu suspiciune pe oricine nu e în sistem. Universităţile - care erau oful său, Vasili dorind să predea în viitor - sînt pur şi simplu blocate de clanuri, servilism şi birocraţie. Vorbim de cele de stat, pentru că în Grecia nu se pot crea universităţi private. Vasili era atît de pornit încît o clipă ai fi zis că e un refugiat din Ruanda ajuns cu barca la Londra. Ceva e putred în Grecia, o ţară mai bine văzută de milioanele de turişti care visează la plajele sale superbe şi pustii, decît de propriii cetăţeni. Violenţele de stradă din aceste zile nu sînt surprinzătoare în sine. La o adică, orice ţară poate produce cîteva sute de haimanale curajoase care îşi trag cagule pe faţă, aruncă cu sticle incendiare în poliţiştii care se retrag mereu, dau declaraţii anonime şi revoluţionare presei străine, apoi jefuiesc magazinele cu haine şi băutură, luptînd cu capitalismul dezumanizant. Oarecum ciudate sînt demoralizarea şi pasivitatea Poliţiei, blocajul Guvernului care ordonă poliţiştilor să reacţioneze doar cînd sînt în pericol, lăsînd magazinele ca pe un de fel de ofrandă adusă iraţionalităţii. Dar cu adevărat uimitoare sînt simpatia populaţiei faţă de tipii cu cagule, tentaţia unei societăţi moderne de a-şi considera vandalii haiduci şi aversiunea aproape generală împotriva statului şi a poliţiştilor. "Întreaga ţară trece printr-o cădere nervoasă. Grecia funcţionează pe modul de autodistrugere. O serie întreagă de probleme care s-au acumulat de-a lungul anilor ies acum la suprafaţă" - spune un jurnalist grec citat de The Telegraph. O poveste de acum cîţiva ani ne poate lămuri mai bine care e problema Greciei. Era pe cînd ţara se pregătea să adopte moneda euro. Oricum întîrziase, pentru că avea un deficit prea mare, inflaţie şi datorii la fel şi o monedă care se devaloriza mereu. A adoptat moneda comună măsluind cîteva cifre statistice, lucru descoperit mai tîrziu la Bruxelles. Cum contextul extern părea favorabil unor reforme, Guvernul s-a gîndit să caute o soluţie pentru sistemul de pensii. Care era falimentar, cu pensionari mulţi în comparaţie cu angajaţii, vîrsta de pensionare mică şi creşteri politice de pensii. Dacă vi se pare cunoscut nu e pentru că logica sistemului de pensii lucrează împotriva grecilor sau a românilor, ci pentru că aşa ajung popoarele care cred că pensia se plăteşte singură, asta fiind treaba statului, "că d-aia e stat". Aşa că au făcut o comisie de tehnocraţi care să propună soluţii. Iar soluţiile nu sînt multe, de obicei: creşterea vîrstei de pensionare, îngheţarea creşterilor, administrarea privată şi investirea unei părţi din banii de pensii. Înainte de a da publicităţii raportul, comisia a fost demascată de presă ca făcînd parte dintr-o conspiraţie capitalistă împotriva bunilor greci, opoziţia a considerat Guvernul criminal, Guvernul a dat înapoi şi a spus că mandatul comisiei oricum era neclar (deşi Guvernul o mandatase). Cînd comisia a publicat concluziile, nimeni nu contesta statea de fapt, dezastruoasă, dar dezbaterea era despre cît de ticăloşi sînt tehnocraţii. E doar un exemplu de cum se răzbună realitatea. Generaţia tinerilor care cîştigă salariul minim pe economie şi nu au joburi permanente se revoltă acum. Sindicatele fac concedierile imposibile, eficienţa e redusă, controlul statului şi birocraţia - iraţionale, inovaţia şi iniţiativa - descurajate. Dar totul se va rezolva cînd tinerii vor fi şi ei ca bătrînii: joburi permanente de la stat, protecţie în faţa concurenţei nou-veniţilor, carieră strict reglementată, pe bază de vechime, pensie bună. Sau nu.