O excursie la mare
Copiii din ziua de azi, cum ar spune diverşii înţelepţi de cartier, nu mai sînt ce au fost odată... Computerul ăsta, domâle, şi atîta informaţie, ca să nu mai zic de filme, le-au cam stricat minţile şi îi fac să crească precum Făt-Frumos... O fi ironic tonul în fraza de mai sus, dar ceva din ce spune gura lumii e real: copiii de azi au un alt tip de gîndire, mai puţin naivă decît o aveam noi, şi se maturizează mai repede, devansînd etapele. Pentru unii dintre ei, să citeşti poveşti e o chestie depăşită, pentru că există varianta lor mai puţin autentică şi mai prost scrisă, dar cu o aparenţă matură: romanele horror. Să te uiţi la desene animate cu Mickey şi Pluto, în care, e adevărat, personajele sînt răutăcioase, dar nu crude şi hidoase, este, iarăşi, desuet. La fel, aproape tot ce nu e electronic nu are haz: orice dizpozitiv cu butoane, care emite sunete şi înregistrează imagini, e OK, cu condiţia să fi apărut cu cel mult o lună înainte. În aceste condiţii, să faci un banchet la sfîrşitul clasei a IV-a, aşa cum generaţia noastră, vădit depăşită, făcea la sfîrşitul clasei a VIII-a, nu poate fi decît normal. Mai ales că acum, ca să ajungi într-o clasă a V-a mai bună, dai examen. Examenele sînt complicate, constînd dintr-o succesiune de teste, probe orale şi scrise, dar şi dintr-un... portofoliu. Care să conţină mărturii oficiale - de genul diplome - ale faptului că eşti un copil competitiv şi cu potenţial. În cazul clasei a IV-a a copilului meu, despre care e suficient să spun că învaţă la o bine cotată şcoală bucureşteană, banchetul de sfîrşit de ciclu primar s-a făcut la mare. Adică pe litoralul românesc. Am subliniat cuvîntul "românesc" nu din lipsă de patriotism, ci din amintirea, destul de recentă, a unor experienţe turistice neaoşe, eufemistic spus nereuşite. Nu mai departe de anul trecut a fost tabăra de la Herculane: fosta staţiune era (nu mai sînt la curent cu evoluţia ei) un exemplu al decrepitudinii neaoşe; toate stilatele clădiri habsburgice erau pe cale de prăbuşire, la propriu (ţin minte că dintr-una chiar cădeau bucăţi, am fost sfătuiţi să nu intrăm în ea...), nimeni nu investise în ele... Copilul meu s-a întors de acolo cu pneumonie şi 40 de grade. Litoralul românesc, cel puţin în iunie, nu e cu mult diferit de Băile Herculane. Trebuie să ai o doză de spirit aventuros ca să te încumeţi în perioada asta a anului prin valurile Mării Negre. Chiar mă întreb de ce am fost de acord, ca părinte responsabil. Totuşi toate păreau în limitele normalităţii, pînă sîmbăta trecută, pe la orele 19. Cînd deja ne pregăteam să ne luăm odraslele de la autocar. Primesc un telefon de la mătuşa unui alt copil: nu au plecat nici pînă acum, pe una dintre fetiţe a muşcat-o un cîine. Incredibil! Mitul maidanezului neaoş, cu care actualul preşedinte s-a luptat (spre oroarea unei părţi a opiniei publice) în Bucureşti nu a fost eradicat şi în provincie. Unde s-a întîmplat incidentul? Pe un cîmp. Ce căutau copiii pe cîmp? Făceau pipi. De aici, atît întrebările cît şi răspunsurile posibile devin mai complicate. De ce? Pentru că şoferul autocarului a decretat că nu mai poate opri în altă parte, şi toată lumea să meargă la toaletă în momentul acela. În respectivul moment cu toţii se aflau în parcul de distracţii din Mamaia. Parcul de distracţii, cum puteţi ghici, nu avea toaletă. Vina întîmplării de mai sus o putem găsi în multiple părţi. Litoralul, şoferul, supravegherea copiilor... Cert este că asemenea lucruri se pot petrece, şi e cu totul anormal să fie aşa. O excursie de plăcere nu e necesar să aibă o componentă grotescă, cu orice preţ. Mi se păruse că vremurile apăsat pitoreşti au trecut. Se pare că e aşa numai pe bucăţi. Realitatea românească e una peticită. Precum spatele copilului meu cînd s-a întors de la aceeaşi mare, unde fusese dus la plajă fix la orele prînzului: ars şi roşu aproape peste tot, cu excepţia locurilor unde, săracul, reuşise să se ungă. Petele albe erau mult mai mici decît uriaşa suprafaţă roşie.
