Nevroze de vacanţă

Publicat în Dilema Veche nr. 103 din 12 Ian 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Vacanţele nu au fost întotdeauna pe gustul meu. Prea mult timp liber, cu aşteptări prea mici. Desigur, cu excepţia bucăţii de Crăciun, în care aşteptarea e maximă şi întruneşte toate caracteristicile scontate: asta, de fapt, pînă în noaptea de Ajun, cînd, odată survenit punctul culminant, lucrurile încep să se dezumfle. Desigur că tocmai în zilele de Crăciun trebuie să se întîmple cu adevărat miracolul, şi nu în noaptea de Ajun, devansat şi laicizat sub forma Moşului care oferă din plin. Dar, de fapt, probabil că mulţi dintre noi nu sîntem capabili să depăşim limita asta confortabil-umană şi consumistă. Oricum, noaptea de Ajun îşi păstrează farmecul ei şi, dacă nu o pregăteşti, simţi că nu exişti. Poate doar atunci, individ cu educaţie orăşenească şi deritualizată, simţi că, lăsîndu-te în voia cuvintelor mari, faci parte din timpul universal: mai profan spus, dacă nu te agiţi atunci, alături de ceilalţi, parcă pierzi ceva. Nu ţine să faci ceea ce cei din Familia Krank, din filmul cu acelaşi titlu, au încercat să facă: să treci peste Crăciun. Nu contează, pînă la urmă, unde-ţi depui energia: fie că e vorba de adevăratele lucruri gospodăreşti, hand-made, gen sarmale sau cozonac, fie de pusul podoabelor, cumpărate de la Sarra Blu, în pomul de Crăciun, fie doar de alergatul după cadouri prin supermarket-uri. Te-ai înscris în "timpul universal", ai contribuit la "energia pozitivă universală", eşti liber acum să-l accepţi şi pe Moşul închiriat, uneori mai veridic, alteori nu, şi pe colindătorii depăşiţi, cu "Dom-dom să-nălţăm". Dar seara de Ajun trece şi rămîi singur, fără musafiri, în faţa pomului, ce-i drept, frumos, pe care abia atunci ai timp să-l priveşti. Primul moment e cel în care descoperi diverse podoabe invizibile pînă atunci, în nebunia generală, şi te feliciţi că le-ai achiziţionat: le admiri (în cazul meu) pe cele ce-ţi amintesc de vreun magazin de jucării vechi, cu accente de turtă dulce, lemn şi sfoară. Te bucuri de beculeţele care sclipesc sistematic, făcîndu-şi riguros datoria, precum şi de Moşul Crăciun în haină roşu-aurie ce cîntă "Jingle Bells" dezacordat şi dă din picioare. Trec şi momentele astea, trece şi seara de Ajun. Vin zilele de Crăciun, în care nu te duci destul de mult la biserică, aşa cum ar trebui, ci, cît poţi, în vizite. E ca o datorie, nescrisă, mai ales că oraşul nu-ţi mai oferă nimic, cu excepţia luminilor, McDonald's-urilor şi a Mall-urilor. E trist pentru consumiştii obişnuiţi să-şi înece amarurile în oferte: acum, cînd marile magazine şi restaurante sînt închise, nu au încotro şi trebuie să-şi redescopere o viaţă personală, prieteni şi colegi pe care nu i-au văzut de mult, cu care e cazul să comunice. Nu se pot perinda la infinit în faţa aceluiaşi hamburger, pînă la urmă, nesărat, sau de-a lungul şi de-a latul aceloraşi cinci Moşi Crăciun, cu renii lor cu tot, care dau veşnic din cap în subsolul Mall-ului. Ajunul a trecut şi nu mai au de ce să cumpere la infinit, sub pretextul pomului de iarnă, alţi urşi polari, reni, spiriduşi sau îngeraşi. Acum trebuie să-şi ia inima în dinţi şi să interacţioneze direct, faţă-n faţă, cu bravură, cu prieteni pe care nu i-au mai văzut cel puţin de anul trecut cam în aceeaşi perioadă. Oamenii aceia, de fapt, nu vor nimic de la tine. Doar propria conştiinţă cîrcotaşă consideră că e momentul bilanţului, în care trebuie să dai un fel de socoteală: nu socoteala cea adevărată, de pe urmă, ci una mică, meschină, pămînteană, pe care nu ţi-o cere nimeni, dar cu care, pînă la urmă, vrei singur să te dai mare, ca să arăţi că n-ai stat degeaba pînă într-a doua jumătate a vieţii şi încă puţin. Şi atunci te înarmezi cu un soi de faza B a Spiritului Crăciunului, mai ipocrită, în care arăţi bine cu orice preţ, indiferent dacă tu, în sinea ta, eşti foarte conştient de părul tău vopsit, ridurile de sub ochi şi durerile din stînga jos; în care îţi afişezi familia fericită şi prosperă, cu o casă proaspăt renovată şi relaţii "armonioase"; şi "realizările profesionale", pe care abia ţi le mai aminteşti... Dar, în cele din urmă, nu mai contează nici asta: vacanţa, slavă Domnului, trece şi ea, şi eşti liber să te pierzi în agitaţia zilnică, cu pseudo-eficienţa şi consumismul ei abulic cu tot.

Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari jpeg
Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari
Avem deci o decizie politică la Consiliul European: Grecia va fi ajutată de statele din euro-zonă şi de FMI. Revenim, astfel, la problema hazardului moral ridicat la nivel de state.
Mai mult decît servicii jpeg
Eden-ul din Rîmnic
Despre municipiul Rîmnicu Sărat aflăm că are o populaţie de 38.805 locuitori (2002). Cea mai veche menţiune documentară despre el descoperită pînă acum datează din 8 septembrie 1439 – „un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruşi şi moldoveni…“ (Wikipedia). Ca oraş apare pentru prima dată atestat în 1574.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Biserică şi tăiţei
Lîngă hotelul la care stăteam era Votivkirche, una dintre bisericile importante ale Vienei. Biserica neogotică a fost ridicată de Ferdinand Maximilian Joseph, între 1856-1879, drept mulţumire că fratele său, împăratul Franz Josef, a scăpat dintr-un atentat întîmplat în acel loc (aproape de Universitate): a fost înjunghiat de către naţionalistul maghiar Janos Libenyi şi a scăpat (se pare că datorită gulerului gros al uniformei sale…).
Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari jpeg
Dumnezeu nu îţi poate da drepturi băneşti
OK, recunosc că titlul e uşor tabloid şi că nu e un articol despre Dumnezeu. Mă puteţi da în judecată. Pentru că este (încă) un articol despre justiţie.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Circul vesel
Am văzut de curînd, în sfîrşit, un film despre circ: Circul vesel, în regia lui Claudiu Mitcu, o producţie HBO. La început, nu ştiam ce să cred, filmul îşi avea ritmul lui, şi-şi dezvăluia tacticos subiectul, fără grabă şi senzaţionalism.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cum preîntîmpinăm scenariul grecesc în viitor?
Chiar în ziua în care apare Dilema veche pe piaţă, începe la Bruxelles Consiliul European de primăvară. Evident, vor discuta despre Grecia. Dacă citiţi acest text în week-end, s-ar putea să aveţi deja nişte răspunsuri, deşi nu e exclus nici să meargă înainte pe formula: sîntem alături de Grecia, dar să-şi facă singură ordine în ogradă. Dar chiar mai interesantă e discuţia privind ce s-ar putea face pentru ca scenariul grecesc să nu se mai repete.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Românii şi lumea
Nu e prima dată cînd, ieşind din mica noastră lume balcanică şi încrîncenată, realizez că lumea mare, de aiurea, e… altfel. Ajunsă, din nou, după oarece timp, la Viena, am avut un soi de şoc cultural. Deşi am tot călătorit, mai ales prin Europa, anumite ritualuri cotidiene de aiurea continuă să mă mire: de pildă, cele legate de trafic.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cumpăraţi o insulă grecească? Nein!
Criza financiară prin care trece Grecia a devenit o problemă europeană. Am mai scris despre dilemele Europei în ce priveşte Grecia, care pot fi rezumate la: salvăm Grecia pe banii noştri sau nu o salvăm şi riscăm ca banii noştri comuni să se ducă de rîpă? Între timp, nu s-a dat un răspuns ferm, s-a mers pe soluţia de mijloc: dăm de înţeles că nu vom lăsa Grecia să se prăbuşească, dar ne asigurăm că Guvernul grec ia măsuri dure pentru a se salva de unul singur.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Manual, eco şi retro
Mărţişoarele de tarabă rămîn preferatele mele. Nu pentru că ar fi nişte capodopere, ci fiindcă mă simt mai liberă printre ele. Anul acesta nu au fost mai frumoase sau mai originale decît în anii trecuţi. Mi-au sărit în ochi doar unele pictate, în stil naiv, pe sticlă, cu animale. Am aflat – de la tînărul de 20 de ani care le face – că sînt „lucrate manual. Cu o altă sticlă pusă deasupra pentru protecţie şi rama din ceramică“. Şi costă de la 5 la 20 de lei.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Pensionarii mei pe caz de boală
Domnul S. este instalator. Din ăla vechi, care ştie meserie, nu din ăştia care au apărut acum, ciocănari care ştiu doar să schimbe o garnitură. Domnul S. lucrează în branşă de 40 de ani. A lucrat şi la întreprinderea de stat. Întreprinderea de instalaţii a fost falimentată după Revoluţie şi apoi privatizată. Domnul S. a considerat asta o mare şi ticăloasă nedreptate, deşi niciodată nu a trăit numai din salariu, deşi era mai mult pe la „ciubucuri“ în timpul de muncă, adică la lucrări pe cont prop
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Triumful fostelor soţii
Scriam, de curînd, despre filmul Ce-o fi cu soţii Morgan (Did You Hear about the Morgans, 2009, în regia lui Mark Lawrence, cu Sarah Jessica Parker şi Hugh Grant): ideea era că nu oferă mai nimic incitant şi nou în seria comediilor conjugale. Care, ca şi gen în sine, mi se păreau într-un moment de impas…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Biserica din Cumpătu
„1) La intrara în Sfînta Biserică, ţinuta vestimentară trebuie să fie decentă, compatibilă cu Sf. Lăcaş. (…) 4) Cînd începe Sf. Liturghie, staţi smeriţi la locul ocupat. 5) Păstraţi liniştea şi buna-cuviinţă în timpul slujbei; nu tulburaţi sufletele credincioşilor prin mişcare sau lucrare (vorbire, gesticulare ş.a.) (…)“
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Ce am învăţat din Lovin vs Ţoghină
Cazul Lovin vs Ţoghină, despre care am scris acum două săptămîni, pare chiar mai complicat decît am reuşit eu să-l redau. Am trecut în revistă detaliile pentru a ajunge la discuţia de principiu despre protecţia surselor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Note de la Chişinău
Afişele cu Europa au rămas prin Chişinău. Le remarcasem de pe vremea lui Voronin şi mă uitam cu ciudă la ele în acel aprilie 2009, cînd am plecat spre aeroport cu frică. Moldova şi Uniunea Europeană împreună pentru… tineri, mediu, locuri de muncă, în funcţie de afiş.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cu Dacia, spre Budapesta
Pentru împătimiţii călătoriilor cu trenul, un drum pînă la Budapesta, cu CFR-ul, poate fi un adevărat regal. E adevărat că, dacă citeşti pe Internet despre trenul cu care urmează să pleci – internaţionalul Dacia, care ajunge, în final, la Viena –, voiajul capătă o pronunţată tentă horror: „Am găsit bilete la clasa I, deşi trenul era foarte aglomerat.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Global-local, pe viu
Într-un interviu luat recent, o doamnă cu pasiunea călătoriilor spunea că, atunci cînd a ajuns pentru prima dată în Asia, după un zbor interminabil, a avut surpriza să constate că acolo, lucrurile nu sînt foarte diferite de aici. Se aştepta să dea peste oameni şi obiceiuri nemaiîntîlnite şi exotice, precum exploratorii de altădată... Globalizarea, spunea ea, bat-o vina, e rădăcina lipsei de surprize şi a déjà-vu-urilor care ni se întîmplă în locuri despre care nici cu gîndul nu gîndeşti...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Simţul kantian al băutorilor de ceai
Există un principiu în teoria politicilor publice care zice că grupurile mici şi cu interese puternice sînt mai eficiente în a acapara banii statului. Acest principiu, inventat de un tip deştept pe nume Mancur Olson, are la bază o logică simplă. Să luăm de pildă grupul fermierilor. Ei au motivaţii să se organizeze pentru că fiecare dintre ei cîştigă mult din subvenţiile de la stat. Cine plăteşte aceste subvenţii? Contribuabilul. Suma pe care o plăteşte fiecare contribuabil către fermieri nu este
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Şcoală pentru soţi - depăşită
Pe la mijlocul anilor ’90, cînd au început să circule mai asiduu primele romane pentru femei –, care de fapt nu erau romane, ci sfaturi practice „puse în scenă“, şi primele filme aşijderea – eram încîntată de ele. Ba chiar aveam naivitatea să cred că îmi pot oferi soluţii personale: în fond, rostul lor tocmai acesta este, nu? Să amestece nevoia de poveste, de romance, cu cea de psihologie aplicată.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Predicții și conspirații
„(…) în 2010 se va declanşa un conflict între Occidentul european şi Statele Unite ale Americii; criza economică nu va trece, iar Europa va suferi în continuare o cădere economică. Pe 11 noiembrie 2010, un război va fi declanşat între două ţări mari, iar numai cei care se vor ascunde în est sau în Caucaz vor supravieţui. Patru regi se încleştează într-o bătălie şi astfel izbucneşte cel de-al treilea război al lumii, în care vor fi utilizate arme bacteriologice şi chimice“ (www. brasovultau.ro)
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cum (nu) îi amendează UE pe leneşi
După cum aflăm din manual, UE este un spaţiu economic comun. Doar că în orice spaţiu economic, statul are un rol important – de organizator, stimulator şi redistribuitor. Dar despre ce stat vorbim cînd ne referim la UE? În cea mai mare parte, despre statele naţionale, UE nu are atribuţii privind taxarea, cheltuielile sociale, pensiile etc. Totuşi, avînd o piaţă comună, UE încearcă să coordoneze politicile naţionale.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Banii sînt buni
Îţi trebuie numele şi talentul lui Niall Ferguson să faci dintr-o carte de istorie financiară un succes de public. Iar The Ascent of Money – A Financial History of the World (Penguin Books, 2009) a reuşit asta.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Garda cetăţii şi cîinele negru
Există, în România, cîteva locuri în care, odată ce ai apucat să pui piciorul, nu poţi să nu revii. Fără să te plictiseşti....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Crin şi Ionel - poveşti paralele cu final bezmetic -
Amîndoi sînt tineri, inteligenţi, bine crescuţi, bine educaţi şi interlocutori interesanţi. Şi amîndoi s-au intersectat electoral într-un mod bizar, dar despre asta mai la vale, în articol....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mall-ul din Cotroceni şi oceanul IMAX 3D
"Garibaldi se opreşte din nesfîrşitul rond de pază pentru a atrage o femelă cu graţiosul dans de curtare....

Adevarul.ro

Capra cu trei iezi pe platoul de filmare  JPG   Foto credit Adrian Nastase
De Halloween „Capra cu trei iezi”, un film horror după un basm de Ion Creangă
După ce multe generații au adormit ascultând povestea lui Ion Creangă, pentru publicul de azi, de Halloween, „Capra cu trei iezi”, devine filmul horror în stil hollywoodian.
Soldati rusi in Herson FOTO EPA-EFE
Separatist prorus din Herson, despre strategia forțelor rusești: Când ne retragem de fapt avansăm VIDEO
Kirill Stremousov, liderul adjunct al autorității impuse de Rusia în Herson, a explicat în timpul unei emisiuni în direct la postul Russia-1 strategia pe care forțele invadatoare o utilizează.
Klaus Iohannis
Iohannis: O educație de calitate nu este posibilă fără dascăli bine pregătiți și motivați
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, cu ocazia Zilei Educaţiei, că în România Educată, rolul profesorului este esenţial, pe măsura responsabilităţii şi a importanţei în construirea unei națiuni puternice.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.