Minunea şi biserica (din Pîrteştii de Jos)

"Era pe 20 iulie dimineaţa. A venit o ploiţă aşa, din senin. Pe la 10-11. Şi cînd a trăsnit a fost în formă de cruce. A săpat o cruce precum cu hîrleţul. Erau nişte băieţi acolo cu carul. Au chemat preotul. Şi pe loc s-a făcut acolo biserica. Şi-aşa pe partea aia nu era. Rapid s-or strîns şi materiale, şi bani, de la oamenii care erau cu dare de mînă. Prin ’90-’91." Asta îmi spune "cel mai tare cultivator de cartofi din Cacica" (comună din judeţul Suceava ), un domn la vreo 50 de ani, ce locuieşte în cartierul Rodina, cu mama lui. Casa lor e cam singura dărăpănată din satul Pîrteştii de Sus, şi el însuşi e posesorul unui look destul de atipic pentru lumea rurală "tradiţională": nebărbierit, uşor jerpelit, aducînd cu o versiune de Lică Sămădău mai spre Mackie Şiş (dar nu lipsit de farmec…). El însuşi a făcut cîţiva ani de facultate, pe la Bucureşti. Apoi a avut un accident cu propriu-i cal, care l-a muşcat. După ce a stat în spital zile bune, proprietarul neconvenţional a păstrat acelaşi cal. Pentru că e un animal bun, iar el a recunoscut că era el însuşi de vină: calul era, pe atunci, armăsar, şi nu suporta mirosul de alcool. Or, el s-a dus în grajd după o chermeză de Sfîntul Gheorghe… În ciuda atipicităţii lui, interlocutorul meu cacichez e în consens cu restul populaţiei locale în problemele cu adevărat serioase ale comunităţii. Biserica cu minunea, deşi nu e chiar din satul lor, ci din cel învecinat, constituie un nesperat eveniment local cu extindere în metafizică. Mărturie stă însăşi plăcuţa pe care o poţi citi, cu emoţie, la faţa locului devenit de pelerinaj: "În ziua de Sf. Ilie m-am deplasat către imaşul Rodinei pentru o minicompetiţie sportivă. Pe la ora 14,30 a început o miniploaie de vară cu fulgere şi trăsnete care a ţinut pînă la 15,30, timp în care m-am adăpostit în casa lui Gheorghe Sava al lui Ilie, care era plecat pe imaş. Trecînd ploaia am mers şi eu spre imaş unde m-am întîlnit cu Gheorghe Sava care mi-a spus ca a trăznit în pămînt de a sărit ţărîna de cîţiva metri. În acest timp, dinspre locul unde a trăsnit se apropia un grup de copii care mi-au spus că a trăsnit în formă de cruce. Printre copii erau Ionel Sefcu, Ghiţă Sefcu, Ilie Straton şi Narcis Jescu. Ne-am deplasat şi noi la locul respectiv şi am văzut urma în forma Sf. Cruci tăiată de trăsnet în pămînt, avînd marginile răsfrînte şi orientată aproximativ în direcţia Est-Vest. Gheorghe Sava s-a aplecat asupra Sf. Cruci şi mi-a spus că simte un miros deosebit, şi chiar aşa era. Semnul emana un miros deosebit de plăcut, mai plăcut decît tămîia sau mirul. Am zis că acest fapt este o minune de la Dumnezeu şi să protejăm locul şi că ar fi bine dacă s-ar ridica un lăcaş de rugăciune în acest loc". (Petrea Andronic, profesor) Inscripţia în sine este interesantă nu doar pentru că relatează o minune, ci şi fiindcă aceasta e povestită ca un testimonial (sîntem obişnuiţi cu aşa ceva din reclamele la supe sau detergenţi, în care gospodina X spune cum a încercat produsul pe propria-i piele…). Numele copiilor nimeriţi la faţa locului, dar şi expunerea corectă, cuminte a evenimentelor confirmă această perspectivă. Prezentarea voit obiectivă (cu excepţia sfîrşitului inscripţiei, pe care l-am omis " "Fie ca bunul Dumnezeu să întărească sufletele celor ce se vor închina cu credinţă şi smerenie semnului Sf. Cruci, căruia mă închin şi eu nevrednicul rob al lui Dumnezeu…") e o bună strategie în cazul unui fenomen supranatural. Alături stă mărturie semnul însuşi, fidel descrierii din relatare. Evident, nu voi comenta nicicum existenţa sau non-existenţa minunilor, şi nici semnificaţia semnului văzut. Pentru un studios al inscripţiilor, pe de o parte, şi al lucrurilor demne de vizitat în sate, pe de alta, mi se pare un fenomen demn de luat în seamă. Un obiectiv turistic atipic (asemenea interlocutorului din primul testimonial, cel muşcat de cal…), cu un text asemenea.