Mai bine monitorizaţi
Am scris în urmă cu cîteva luni o serie de articole despre mecanismul de monitorizare a justiţiei din România şi oscilam în următoarea dilemă: monitorizarea este un lucru bun pentru situaţia internă a României pentru că dă un impuls pentru continuarea reformelor şi întărirea instituţiilor anti-corupţie, dar, în acelaşi timp, mecanismul de monitorizare afectează statutul României în UE, ca prestigiu şi putere de influenţă. Cum am fondat Centrul Român de Politici Europene pentru a ajuta România să fie un stat membru mai coerent, pentru noi această dilemă este dificilă. În ultimele luni, toate cele patru partide parlamentare şi-au propus în mod public ca obiectiv ridicarea monitorizării, chiar dacă PSD, PNL şi UDMR au adus argumente foarte diferite de cele ale PDL şi ale preşedintelui Băsescu. Doar Monica Macovei susţine public şi cu voce tare că monitorizarea este un lucru bun pentru România şi ar trebui să continue, dar nu cred că îşi va convinge partidul. Între timp, avem răspunsul oficial în ultimul raport al Comisiei Europene: mecanismul de monitorizare va fi extins şi dincolo de 2009. Pentru cine a avut răbdare să citească şi pasajele ignorate în relatările din presă, Comisia aduce nişte explicaţii interesante. Mecanismul de monitorizare a Justiţiei aşa cum a fost el convenit prin tratatul de aderare al României la UE era un fel de tîrg: noi vă acceptăm în Uniune, dar voi promiteţi că veţi face anumite lucruri. Dacă nu le făceam, pînă la finele anului 2009 ni se putea aplica clauza de salvgardare, adică un mecanism prin care deciziile instanţelor româneşti ar urma să nu fie automat recunoscute în celelalte state membre. Din tot acest aranjament nu era clar ce se va putea întîmpla după 2009 (ei au plecat de la premisa că nu va mai fi nevoie). Acum, Comisia explică: clauza nu va fi activată, dar mecanismul de monitorizare va continua. Important este însă ce ar putea urma acum, care ar mai putea fi sancţiunile ataşate monitorizării? Raportul reuşeşte să nu dea un răspuns explicit acestei întrebări. Deci, vom fi în continuare monitorizaţi, dar nu e clar ce ni s-ar putea întîmpla dacă nu facem ce am promis, dacă de pildă îl mai protejăm pe Năstase de procurori prin votul comun al PSD şi PNL. Scriam în articolele mai sus pomenite că la nivelul Comisiei se discutau diverse variante, între care o condiţionare privind aderarea la spaţiul Schengen sau suspendarea unor fonduri europene. Într-o variantă iniţială a raportului de săptămîna trecută, apărea o referire la spaţiul Schengen, deşi era destul de vagă. În colegiul comisarilor, acea referire a fost scoasă. Impresia mea în acest moment este că în rapoartele viitoare, Comisia va continua să facă doar evaluarea tehnică a progreselor şi va lăsa sancţiunile la latitudinea statelor membre, dat fiind că acolo e vorba mai degrabă de o decizie politică sensibilă. Şi asta este o veste foarte proastă pentru noi. Deja Germania, Anglia, Olanda au dat semne de nervozitate şi nerăbdare. La fel au fost voci din Parlamentul European critice cu Comisia că nu a activat clauza de salvgardare în forma de pînă acum. Butaforiile lui Adrian Severin la Bruxelles nu ne salvează în nici un fel, ne fac mai mult rău " a ajuns să acuze Comisia că are o "viziune antiparlamentară, antidemocratică" (pe model "insurecţia naţională antifascistă şi antiimperialistă de la 23 august 1944". Cum ne dau de gol cuvintele!!!). Aşadar, monitorizarea continuă. Consider că este o veste bună. Fără presiunea externă, chiar aşa periodică şi anemică cum este după aderare, totul s-ar prăbuşi. Vedem cum Crin Antonescu ne promite în faţă că va schimba procurorul general şi procurorul şef de la DNA (singurele instituţii apreciate pozitiv de către Comisie). Nici măcar nu are şiretenia de nomenclaturist unsuros a unui Octav Cozmîncă, acela nu promitea nimic deschis şi rădea tot. Antonescu are aerul că nu pricepe nimic din ce se întîmplă. De la PSD nu am avut niciodată aşteptări în acest domeniu, deşi am sperat la un moment dat că măcar din motive egoiste, ca să scape de el, Geoană va permite procurorilor să-l ancheteze pe Adrian Năstase. PDL, care a avut o poziţie mai deschisă faţă de subiect, are şi el aerul că o ţine pe Monica Macovei în vitrină la Bruxelles în timp ce, la Bucureşti, Elena Udrea devine imaginea insuportabilă a partidului. Singura speranţă este că în cazul Ridzi (după ce a apărat-o prosteşte) a votat imediat în Parlament pentru a permite anchetarea ei, deşi PNL şi PSD se fac că nu au priceput aluzia cu corupţii lor. Presa nu a fost niciodată mare susţinătoare a celor care au încercat cît de cît să mişte ceva, din contra. Acum, la vremuri de criză, vedem că mecanismele gri de cumpărare a imaginii prin publicitate de la stat se reactivează. În 2003, cînd am început un proiect de cîteva luni la Centrul pentru Jurnalism Independent unde monitorizam publicitatea de stat, nu ştiam că urma să se întindă pe cîţiva ani, că se va lăsa cu procese cu guvernul Năstase şi că va sfîrşi în 2005 printr-o lege specială de transparentizare a contractelor. Cînd am abandonat subiectul şi mi-am văzut de altele nu îmi închipuiam că în 2009 vom revedea aceleaşi mecanisme, cu Ridzi pe post de Agathon (ce-o mai face stimabilul?), cu Udrea pe post de Mitrea şi cu legea noastră ignorată cu nonşalanţă. ONG-urile care altădată erau foarte active sînt tot mai secătuite după mutarea atenţiei donatorilor mari spre alte ţări mai năpăstuite şi după migrarea unor lideri în politică, iar vedetele anticorupţiei civice au ajuns oameni ca Victor Alistar, care ba îşi dă casă de la stat, ba îşi blochează cinci ani un post de funcţionar public şi în restul timpului face sondaje bizare unde poporul îi dă cecuri în alb (dvs. ce aţi răspunde la întrebări de sondaj de genul: "Unde ar trebui organizate dezbateri cu cetăţenii înainte de scrierea legilor?"). Da, sînt pesimist. Am crezut în 2004 că se despart apele şi că societatea va găsi din ce în ce mai multe resurse să se cureţe. Nu e cazul. Sprijinul politic e tot mai şubred, avem aerul că ne-am plictisit de povestea asta cu anti-corupţia. În aceste condiţii, pentru mine dilema s-a rezolvat: monitorizarea externă ţine măcar subiectul pe agendă şi presiunea pe instituţii. Măcar dacă progresele tehnice (de genul schimbării procedurilor care permit ca procesele să se prelungească aiurea) continuă, chiar cu nivelul politic pe avarie, tot e ceva. România pierde în UE, dar nu văd altă soluţie. În orice caz, spoiala internă şi isteria externă nu sînt acceptabile. România a terminat cu perioada cînd trebuia să fardeze rahatul intern pentru export şi secţia de cadre producea băieţi spălaţi ca Severin, care să ameţească străinii dacă nu îi pot convinge. Eu unul nu o să spun celor din afară care mă mai consultă că e mai bine în România decît este. Nu mă împac cu gîndul că, din patriotism, alde Năstase şi Micky Şpagă trebuie să rămînă cu ce au furat.
