Magazine "magice"
Imperiul magic al domnului Magorium, filmul (regia Zack Helm, cu Dustin Hoffman, Natalie Portman), ne oferă o posibilă imagine ideală a unui magazin: unul de jucării, în care acestea sînt vii, se mişcă singure şi se joacă cu puradeii prezenţi. Pînă la urmă, e vorba de ideea unui magazin de jucării transpusă ad litteram: lucrurile funcţionează într-un haos organizat, de fapt o ordine spontană, pe care nu o poate nimeni stăpîni prin reguli impuse, ci doar prin sentimente pozitive şi credinţa că totul e posibil. Nu e cazul să generalizăm şi să facem din asta o filozofie de viaţă, deşi mi-ar plăcea. Concluzia e că un magazin reuşit e un loc viu, cu un potenţial, mai mult sau mai puţin vizibil, de happening. În magazinele care îmi plac, din Bucureşti, tocmai aşa ceva caut: chiar dacă acolo lucrurile nu se mişcă de unele singure şi nici nu plutesc prin încăperi, există cîte un amănunt, în fiecare dintre ele, care le apropie de Imperiul magic al domnului Magorium. Poate fi ceva legat de produsele în sine, de atmosferă, de modul în care vînzătorii se poartă cu clienţii; sau, pur şi simplu, de aşteptările tale de consumator privind un loc ce ţi-ar putea oferi o bucurie fără o utilitate imediată. Pe vremea lui Ceauşescu, cele mai apropiate de pattern-ul anterior menţionat erau tutungeriile. Motivele principale pentru aceasta erau amestecul de produse comercializate şi potenţialul lor inutil. Sigur că ţigările, ţigeretele, chibriturile şi tutunul reprezentau obiectul lor principal. Dar, pe lîngă acestea, puteai găsi întotdeauna şi pixuri, agende, jucării, caiete, decoraţiuni - genul de produse pe care un Moş Crăciun frivol le-ar fi putut oferi clienţilor săi cu spirit ludic şi fără prea mari pretenţii. Nu degeaba tatăl meu spunea că, dacă ar fi fost să-şi schimbe meseria, ar fi ales să fie patronul unei tutungerii. Tutungeria a venit în discuţie nu doar din reflexe nostalgice: ci şi pentru că, fascinată de un mic magazin situat la începutul Căii Victoriei, aproape de intersecţia cu Splaiul Unirii, şi stînd de vorbă cu vînzătoarea, am aflat că, înainte, acolo a fost o tutungerie. Şi că doamna în cauză a fost gestionară şi pe vremea aceea. Magazinul acesta poate intra în categoria aleatoriu definită drept "magică", datorită uluielii provocate de îmbulzeala de produse diferite, de preţurile lor mici, dar şi de surprizele pe care le poţi avea cotrobăind printre ele. O tutungerie supradezvoltată, l-am putea considera, în care obiectele mici şi inutile suplimentare de altădată s-au transformat în unele mai consistente şi chiar utilitare, precum haine, servicii de masă sau chiar alimente - fără însă să-şi piardă farmecul. Alura locului nu e departe de cea a unui magazin sătesc, care se remarcă prin aceeaşi aglomeraţie, diferenţa constînd însă într-un soi de adecvare inexplicabilă a mărfurilor de aici, spre deosebire de cele rurale... Mărfurile din fosta tutungerie sînt genul pe care l-ar fi apreciat bunicii mei - bune, fără a fi frumoase, dar nici urîte: lucrurile în sine, demne de a fi achiziţionate exact pentru utilitatea lor primară, nu pentru brand sau chic... Între două pijamale de bumbac, un serviciu de ceai chinezesc, un cearşaf de bumbac şi un dres Diamond, poţi găsi şi o pisică de porţelan... Dar nu doar pentru produsele sale îmi place magazinul - acestea l-ar putea situa doar în, să-i zicem, faza primară a stadiului magic. Mi-e drag şi datorită vînzătoarei şi a relaţiilor patriarhale şi afective pe care le stabileşte cu clienţii ei. În primul rînd, acolo nu e nici o grabă, ieşi din timp şi nimeni nu te mînă de la spate înapoi în el. Cumpărăturile se fac nu pe principiul punct ochit, punct lovit, ci pe cel al descoperirii întîmplătoare a unei "comori" în grămada de obiecte. De asemenea, aceeaşi vînzătoare nu se teme să dea pe datorie clienţilor cunoscuţi, despre care ştie că stau în zonă şi se vor întoarce curînd. Fără stres sau animozităţi, buticul, altfel haotic şi nu prea estetic, îţi oferă o scurtă şi fără pretenţii ieşire din timp.
