Gulaş, ceardaş şi bună organizare
Nu mi-am mai petrecut de mult un revelion într-un grup organizat. Era să se întîmple aşa o dată, pe cînd mă aflam într-o tabără studenţească socialistă la Slănic Moldova. Noroc că ne-au luat la bătaie cei care păzeau intrarea la discoteca ce se ţinea în cantină, ceva în legătură cu nişte bonuri de masă, şi drept urmare ne-am întors la Bucureşti. Într-un alt an am fost la petrecerea unor prieteni unde, cam imediat după 12, cineva s-a îmbătat şi a spart gaşca. De un alt revelion am fost la Sighişoara, cu familia mea, şi fiindcă erau numai mese mari, a trebuit să stăm cu o grămadă de necunoscuţi. Anul acesta am fost, cu un grup mai mare, în comuna Cernat, undeva pe lîngă Tîrgu Secuiesc, la o pensiune, şi am avut ocazia, pentru prima dată în viaţă, să intru în rîndul lumii organizate, care se distrează ca la carte şi nu haotic, cum dă Dumnezeu. Am tot scris despre pensiunile şi programele ANTREC: de cîte ori auzeam de circuite şi entertainment-uri colective diverse mă simţeam ca publicul de telenovelă, care aciră de pe margine şi comentează strugurii la care nu poate ajunge. Excursii la cetăţile locale, explorări de podgorii, jocuri de societate, chefuri fabuloase, toate aveau pentru mine aura unei lumi în care cultura organizaţională se îmbină fericit cu carnavalescul într-un tot perfect, la care novicii ca mine nu au acces. La pensiunea Enikö, din Cernat, am avut norocul să trăiesc pe viu varianta optimă a combinaţiei de mai sus: am fost alături de prieteni, deci partea seacă, organizaţională, a picat din start; iar gazdele, Enikö şi Béla, soţ şi soţie, s-a întîmplat să aparţină tocmai categoriei rare de oameni ce fac lucrurile foarte bine pentru că le place meseria pe care şi-au ales-o. Béla şi Enikö nu-şi primeau musafirii