Galele Circului

E al doilea an în care asist la Galele Circului "Globus": un spectacol concurs, la care participă artişti din toată lumea, în speranţa cîştigării unor premii. Cînd am fost invitată, acum cîţiva ani, prima dată, nu m-am dus: mi-am zis circ, deci ceva neserios, pierdere de vreme... Evident, s-a dovedit că nu e aşa şi că aceasta e doar o prejudecată, ca multe altele cu care defilăm, confortabil, în viaţa de zi cu zi. Circul e un domeniu în sine, cu regulile lui, şi atîta timp cît e bine făcut, nu e cu nimic mai prejos decît oricare altul: ba, dimpotrivă, faptul că totul se întîmplă pe viu, cu riscuri majore reale, într-o epocă a simulacrelor şi a intermedierilor îl face cu atît mai demn de a fi luat în seamă. La Galele de anul acesta, deşi mai puţin spectaculoase ca cele de anul trecut, mi s-au reconfirmat toate caracteristicile spectacolului de circ. Întîi, trupa de balet a Circului "Globus", Platinium, fete arătoase şi dezinvolte, al căror rol este să creeze atmosferă; şi să te plaseze, ca spectator, într-un soi de universal atemporal, recognoscibil prin stereotipuri culturalo-etnice conforme cu aşteptările medii: Vestul sălbatic - prin fete săltăreţe în blugi mulaţi, cu pălării şi lasouri, Brazilia - prin samba şi rochii cu pene, Orientul - prin şalvari, turbane, văluri şi acordurile de rigoare etc. Atîta timp cît ritmul pe care dansează este adecvat, fetele se sincronizează şi nu depăşesc intervalul temporal de intermezzo, prezenţa corului nu supără. Apoi, numerele clasice de basculă sau trapez, uneori fără nici un chichirez - cum au fost cele ale trupelor româneşti de anul acesta. Sintagma "fără chichirez" nu am folosit-o însă ca pe o expresie peiorativă: săriturile şi legănările artiştilor, fruste, lipsite aproape total de punere în scenă, erau cu atît mai grăitoare pentru ce înseamnă, de fapt, "arta circului": o depăşire a limitelor fizice, o încercare nebunească de a ieşi din cadrul dat şi prestabilit biologic, cu toate riscurile... Demnă de admirat, pentru omul mediu, comod, al zilelor noastre intermediate. Numerelor neaoşe le-a lipsit, vizibil, ritmul: cei doi cîştigători ai Galelor de anul acesta, bulgarii Duo Sifolini, tocmai pe acesta l-au dovedit din plin; dar nicidecum de sine-stătător, ci asociat cu inovaţia şi cu un curaj nebun, dar etalat firesc, nu chinuit, ca şi cum ar fi fost ceva normal, chiar o bucurie... Cei doi băieţi bulgari făceau tumbe şi giumbuşlucuri (sînt conştientă de termenii inadecvaţi pe care-i folosesc pentru figurile lor periculoase, doar că aşa dădeau impresia) în două compartimente gen cuşti ale unei - să-i zicem - roţi imense ce se învîrtea continuu, precum unele mecanisme din parcurile de distracţii. Momentele culminante au fost cînd protagoniştii au ieşit din cabina lor şi s-au urcat pe ea, în timp ce aceasta se învîrtea ameţitor, sfidînd legile echilibrului, cunoscute de noi pînă acum... Aceeaşi senzaţie de bună-dizpoziţie perpetuă şi de performare a unor figuri, de altfel foarte grele, în joacă, din vîrful buzelor, au împrăştiat-o şi reprezentanţii trupei de acrobaţi moscoviţi Assadullin, cîştigătorii, pe bună dreptate, ai locului 2. Premiul Simpatia a fost luat de doi români, de vîrstă medie, Marina şi Armand Oprescu, pentru dresură de animale mici: pisici, şoareci, porumbei. În cazul lor, devenea vizibilă latura cealaltă, să-i zicem mai întunecată sau mai dureroasă a circului: ideea că ne trecem cu toţii, şi cu atît mai mult cei care ne folosim trupul dincolo de limitele "permise" şi în lumina reflectoarelor. Protagoniştii erau simpatici şi păreau blînzi cu animalele: dar şi ei, şi ele nu prin "strălucire" se remarcau, ci, mai curînd, printr-un aer fanat, înduioşător. M-am bucurat că au luat premiu, la fel cum am făcut-o şi pentru vedetele de odinioară ale circului, care au fost recompensate pentru întreaga activitate (Nina Buzduga şi Elena Creţu), precum şi pentru Elena Mureşan, unul din actanţii din umbră ai spectacolului cărora, conform tradiţiei, directoarea circului, Brînduşa Novac, le oferă premii în fiecare an.