Fosile în Groenlanda
La Muzeul "Grigore Antipa", în cadrul programului "Musafirul de la ora 5", am asistat, sîmbătă, 25 februarie, la încă o conferinţă: Fosile enigmatice din Groenlanda de N-E şi istoriile lor misterioase, susţinută de dr. Mihai Popa, lector la catedra de Geologie şi Paleontologie a Universităţii Bucureşti. Sună ştiinţific, dar incitant. Aşa cum am mai scris cu ocazia unei alte conferinţe, chiar şi pentru neaveniţi, prezentările rezultate în urma unor expediţii sînt cît se poate de fascinante. În primul rînd, datorită conotaţiei romantice, de aventură şi suspans, pe care un loc precum Groenlanda încă o mai poartă; în al doilea rînd, dintr-o perspectivă mult mai pragmatică, pur şi simplu pentru că e vorba de descrierea unui loc îndepărtat, unde probabil nu vom ajunge niciodată, şi care, în consecinţă, stîrneşte o firească şi umană curiozitate. Toate astea dacă ne mărginim doar la Groenlanda. Dacă luăm în considerare şi cealaltă parte a titlului, cea dedicată fosilelor, deja se conturează, pe lîngă aura de mister legată, de astă dată, nu de spaţiu, ci de timp, şi un interes ştiinţific şi de cercetare. Pînă la urmă, rostul şi beneficiul conferinţelor este că reuşesc să unească cele două direcţii (cea, să-i spunem, "romantică" şi cea "didactică"), adresîndu-se atît studenţilor sau cercetătorilor, cît şi publicului din complet alte sfere. Conferenţiarul, dr. Mihai Popa, deşi unul din puţinii noştri specialişti în paleobotanică, mai exact în plantele fosile din Mezozoic şi Paleozoic, a reuşit să prezinte lucrurile atractiv, pe-nţelesul tuturor, inclusiv al copiilor de şcoală generală şi al pensionarelor cu ambiţii. Ba chiar şi al spectatorilor de Jurassic Park (filmul), care au aflat, cu această ocazie, că respectiva eră geologică (de fapt, mai exact, sfîrşitul Triasicului şi începutul Jurasicului) nu a fost numai cadrul unui film horror , ci şi epoca uneia din cele mai mari extincţii a vieţii de pe Pămînt. Ţara lui Jameson, ţinutul groenlandez în care Mihai Popa a ajuns, alături de alţi cecetători din lume, în 2002 şi 2004, în cele două expediţii (una finanţată de National Geographic şi alta de NASA), cuprinde unul din bazinele continentale cel mai bine conservate din lume în care a fost înregistrată perioada dintre Triasic şi Jurasic - despre care am pomenit mai sus. În majoritatea rocilor sedimentare din această zonă - ne explică cercetătorul - s-au înregistrat anumite "schimbări paleofloristice importante" generate tocmai de această extincţie. Practic, aşa cum am văzut şi din imaginile pe care ni le-a arătat paleobotanistul, plantele de acum 200 de milioane de ani s-au conservat în rocile sedimentare mai bine decît într-un ierbar. Cunoaşterea acestor fosile - ne explică dl Popa - nu numai că ne luminează în legătură cu trecutul nostru geologic, ci ne "oferă şi chei pentru descifrarea schimbărilor geografice actuale". De aceea a meritat munca de salahor (care venea în completarea celei de bibliotecar) dintr-o expediţie în locuri, practic, pustii (în acea parte a Groenlandei există doar o populaţie de 4.000 de oameni). În care nu puteai decît să stai în cort şi să umbli mereu cu puşca de asalt după tine, de frica urşilor polari, dar şi cu întregul echipament geologic, care conţine, printre altele, ciocanul, busola, trusa de cartre şi... multe cutii. Dar în care au găsit fosile de plante şi animale foarte rare, precum muşchii fosili sau ferigile cu sămînţă. Paleobotanica rămîne o ştiinţă internaţională. La noi există deocamdată cîţiva specialişti, dar mijloace de finanţare zero. Asta în condiţiile în care România "are Groenlanda ei" - după cum spune dl Popa, referindu-se la minele de cărbuni din Banat, despre care a scris deja. Iaromira POPOVICI
