Filme şi eşecuri
În week-end, eventual "cu gaşca", există încă prejudecata (care şi ea corespunde, de fapt, unor nevoi reale ale publicului, de destindere fără cine ştie ce problematizare) că e bine să vezi filme "uşoare": de aventuri, poliţiste sau SF, pe linia masculină, comedii romantice " pe cea feminină. Aplicînd reţeta masculină, de data asta (pentru că nu am găsit cine ştie ce pe cea feminină) am dat peste producţii hollywoodiene care nu numai că nu m-au "destins", ci m-au făcut să fiu nostalgică faţă de vremea cînd mă duceam, la grădina Modern, să văd filme gen Aventuri în Marea Nordului; şi să am o viziune mai gloomy decît în momentul de faţă (dacă se poate) asupra existenţei. Cele trei filme văzute au fost: Îngeri şi demoni, în regia lui Ron Howard, cu Tom Hanks; Star Trek: un nou început, regizat de J.J. Abrams şi X-men de la origini: Wolverine, regizor Gavin Hood, cu Hugh Jackman. Aşteptările mele, legate de toate trei, erau cel puţin… ludice. Voiam ca fiecare dintre ele " unul pe linia misterelor oculte, altul pe cea stelară şi ultimul în cheie fantastică " să mă cufunde în cîte-o lume imaginară a cărei convenţie să fie atît de puternică încît să mă absoarbă. Să-mi propună cîte un joc atît de subtil construit încît să intru în el uitînd, pentru o oră şi jumătate, datele iniţiale ale problemei. Cu nici unul dintre ele nu s-a întîmplat aşa. Ceea ce m-a deranjat, la toate trei în egală măsură, a fost tocmai convenţia la vedere. În loc să fie nişte jocuri bine unse, erau nişte manuale how to do it cu indicaţiile vizibile. Cred că cel mai bun exemplu e Star Trek: un nou început. Acolo poţi auzi unele dintre teoriile legate de spaţiu şi univers; cu singura deosebire că sînt prezentate " aşa cum orice îndrumar care se respectă recomandă, de altfel " în situaţii concrete. De pildă, e vorba despre o planetă care se duce de rîpă deoarece în mijlocul ei a fost provocată o gaură neagră, care o soarbe din interior. Se întîmplă lucruri interesante acolo, dar nu ca într-un film cu suspans, ci asemenea unui documentar Discovery despre "tainele universului". Din cauza aceasta, deşi avem de-a face şi cu o călătorie în timp, şi cu o idilă, nimic nu ne mai atinge (pe noi, spectatorii cu sufletul la gură de altă dată ai serialului Star Trek…): personajele nu au puterea să se apropie de noi afectiv, rămîn doar nişte actori în uniforme stelare ce recită articole de dicţionar… Articole de enciclopedie rostesc şi cei din Îngeri şi demoni, o altă "capodoperă" a lui Dan Brown ecranizată, şi, din păcate, tot cu Tom Hanks (unul din actorii mei preferaţi, cu roluri geniale la activ, dar care aici e doar… corect). Codul lui Da Vinci, filmul, m-a plictisit excesiv. Îngeri şi demoni e atît de plat încît nu mai are nici capacitatea asta. Iarăşi religie şi jocuri interbisericeşti,
