Dr. House
Dr. House (House M.D.) este un serial difuzat de cîteva posturi româneşti de televiziune (AXN şi TVR, pare-mi-se). Nu l-am "scăpat", fiind " din motive oscilînd de la estetice la… omeneşti " o mare amatoare de seriale. Am văzut cît de multe am putut, de la începuturile PRO TV-ului încoace: de la Quantum Leap la MASH, Familia Bundy, Viaţa ca-n filme şi, în sfîrşit, Seinfeld; trecînd prin Beverley Hills 90210, Who’s The Boss, Dădaca şi Ally McBeal; şi ajungînd la mult mai actualele şi complicatele Neveste disperate, Lost sau Prison Break. Am putut, astfel, urmări evoluţia mentalităţilor epocii, dar şi a concepţiilor cinematografice din anii ’90 încoace. De la morala explicită a lui Brandon Walsh din Beverley Hills sau a lui Sam Beckett din Quantum leap, trecînd prin cea delirant-imaginativă a lui Ally McBeal ori creativ-ironică din Seinfeld şi pînă la cinismul lui dr. House e… drum lung. Numai că Gregory House, doctor specialist în diagnostice la spitalul universitar Princeton-Plainsboro din New Jersey, nu e doar un cinic. E un personaj al zilelor şi al serialelor noastre: în 2010 (pe cînd eram noi mici, în SF-urile de prin anii ’80, multe dintre antiutopiile viitorului se petreceau prin 2010…) oamenii nu mai trăiesc şi gîndesc nici ca familia Walsh, nici măcar ca JR Ewing de altădată. Dr. House e genial, un diagnostician de excepţie nu doar prin pregătirea sa, ci şi prin tenacitatea cu care îşi urmăreşte scopul: împreună cu echipa lui, alcătuită din trei doctori (fiecare dintre ei o "voce", întruparea unui anumit tip de gîndire şi morală), Cameron, Chase şi Foreman, nu se lasă, practic, niciodată pînă cînd nu află ce are de fapt pacientul său. Şi pînă nu îi salvează viaţa. În demersul său investigativ, House e comparat cu Sherlock Holmes. Alte puncte comune cu acesta pot fi considerate singurătatea, iubirea pentru muzică, consumul de droguri (House ia Vicodin, un medicament pentru problemele sale cu piciorul pe care şi-l tîrăşte) şi prietenia cu colegul său, nu Watson, ci Wilson, căruia îi împărtăşeşte… totul. Sigur că, în ce-l priveşte pe House, spre deosebire de Sherlock Holmes, acesta reuşeşte să-şi salveze pacientul, în cele mai multe dintre cazuri, împiedicîndu-i moartea (şi nu rezolvînd enigmele care apar după ce aceasta deja s-a petrecut). De altfel, în ciuda caracterului său să-i spunem antipatic (deşi după mai multe episoade vizionate nu mai pare aşa), a mofturilor în alegerea cazurilor (nu le vrea decît pe cele neobişnuite), a nerespectării regulilor şi a abordării directe a subiectelor celor mai delicate, House e un erou salvator. Intră fără drept de apel în această categorie, lăsînd deoparte romantismul fantastic
