Despre sex, în variantă autohtonă
Am primit, de curînd, cadou o carte: Sex în (per)versiune clasică de Simona Catrina (Cărţile Tango, 2008). Evident, titlul m-a intrigat, mai ales că o ştiam pe autoare în varii etape ale existenţei ei profesionale: pe cînd scria la ziarul Naţional, apoi la Tabu, şi acum la Tango. De fiecare dată avusesem o părere controversată despre ea: pe de o parte, îmi plăcea cum scrie - alert şi simpatic; pe de alta, avea tendinţa să fie maliţioasă, eufemistic spus, găsind părţile rele ale oamenilor şi lucrurilor, iar tonul ales avea o tentă bîrfitoare şi vulgară... Nimic din cele de mai sus nu s-a pierdut în cartea de faţă. Doar că, în opinia mea, jurnalista devenită scriitoare a evoluat, dovedind mai mult umor şi - culmea! - mai multă înţelepciune decît în textele precedente. Volumul Simonei Catrina are meritul de a trata ironic subiecte pe care alte manuale de cucerire a bărbaţilor le iau prea în serios. Vulgaritatea, din păcate, rămîne o trăsătură constantă. Dar care nu estompează total savoarea colocvială a textelor. O feministă, în felul ei, chiar dacă populistă, scriitoarea ne expune o lume în care femeile şi bărbaţii sînt două sexe cu slabe şanse de bună înţelegere; şi în care reprezentantele celui dintîi trebuie să facă eforturi speciale pentru a interacţiona fericit cu exponenţii celui de-al doilea. Idee veche, veţi spune, cea cu femeile de pe Venus, bărbaţii de pe Marte, şi dă-i şi luptă... Numai că, din fericire, cartea nu oferă şi soluţii explicite femeilor (pentru că e clar scrisă din perspectiva lor, mai ales că este alcătuită din articole apărute în reviste care li se adresează), ci doar prezintă o situaţie fără ieşire, ca pe un dat obiectiv... Nu e excepţională, dar e vie, pentru că nu ţine morţiş să ne înarmeze cu reţete, ci dimpotrivă, chiar să le detroneze pe unele dintre cele existente. Tonul prea populist pare a fi versiunea mioritică, mahalagească a unui Totul despre sex adaptat la nevoile proaspetelor sătence devenite orăşence, care abia au scos capul în lumea emancipată: "Prima idioţenie brevetată în conştiinţa publică e că o amantă bună e cea care arată bine. Teoria (...) explică de ce vecina mea Lori de un metru cincizeci şi 88 de kilograme nu are nici un amant. În schimb, nu înţeleg de ce verişoara ei la fel de slabă, Claudiţa, e combinată cu un ţîr, Manuel, care acum, de dragul ei, îşi lasă nevasta şi copiii rezultaţi". Lumea bărbaţilor şi a femeilor din citatul de mai sus e la fel de simplă, se împarte în soţi, soţii şi amante, care-şi dispută între ei afecţiunea şi puterea. Totuşi, măcar şablonul amantei seducătoare e distrus, în această variantă balcanică, îngroşată a relaţiilor. Povestea sexului este coborîtă dincolo de limita lucioasă a revistelor aşijderea: ca atare, derizoriul în care este împinsă sună mai genuin decît variantele lui ferchezuite: "Credeam că nimic nu e mai enervant decît să adoarmă unul lîngă tine imediat după ce-a descălecat şi-a priponit situaţia. Dar, credeţi-mă, există lucruri mai alarmante (...): Nu doarme, dar arată ca şi cum i-ar fi făcut anestezie-n nară. Nu mişcă, stă ca un guşter care aşteaptă musca albastră, perla vînatului reptilicesc. Nu suflă, nu te priveşte (...)". Această imagine animalică a bărbatului, a "duşmanului"-pradă (cam aici aş situa "sexul tare" în volumul de faţă) iese, evident, din canoanele manualelor standard în domeniul relaţiilor. Şi propune una neaoşă: chiar dacă, deocamdată, extremă şi îngroşată - deschizătoare de drumuri într-un domeniu în care pînă acum aveam doar sfaturi de împrumut...
