De ce mă enervează Putin
Partidul lui Vladimir Putin a cîştigat alegerile în uralele poporului iubitor de stabilitate. Chiar şi guvernele europene care se tem că li se închide robinetul la gaze au cîrtit că alegerile ruseşti nu au fost chiar corecte. Banalităţi la scara istoriei. Dictatorii vin şi trec, nu e Putin ultimul. Doar că e un dictator tare enervant. Îmi sînt mai simpatici dictatorii sinceri. Adică cei care nu încearcă să te fraierească: "Da, domnule, am puterea, am armele, am butoanele şi îmi place să conduc. Ce poţi să îmi faci?". Ce ştiţi despre Franco? A condus 36 de ani Spania. Cine cîrtea mergea la închisoare. În rest, nu a încercat să pară ce nu era. Era dictator şi basta. Putin însă e genul de dictator tupeist, vrea să te facă din vorbe. El spune că aceste alegeri au arătat că poporul rus nu va permite tendinţele suicidare şi anarhice. Mai mult, aceste alegeri vor oferi o legitimitate adevărată Dumei. Şi spune toate acestea cu acel calm de papagal sovietic care proclama că URSS e cel mai înaintat bastion al democraţiei. În faţa acestui gen de tupeu, lumea reacţionează divers. Unii strîmbă din nas şi îl ignoră. Alţii, ca mine, se enervează. Dar cel mai trist este că se găsesc alţi papagali care iau de bune fiţele de acest gen. Să vă dau un exemplu. Luna trecută a avut loc întîlnirea Rusia - UE. Putin a declarat că va înfiinţa la Bruxelles un ONG care va promova democraţia şi va monitoriza alegerile şi respectarea libertăţilor civile în Occident. Tipul nu se mulţumeşte să fie ţar, să controleze cele mai mari resurse energetice din lume. El vrea să se simtă şi bine, să dea lecţii. Săptămîna trecută am asistat la LSE la o conferinţă cu titlul "Poate fi cumpărată democraţia?". A fost destul de plictisitoare, trei universitari spuneau litania obişnuită cu "cine sîntem noi, Occidentul, ca să impunem criterii, fiecare popor să-şi stabilească propria formă de democraţie!". Ceea ce sună bine la prima vedere şi e stupid la a doua, pentru că şi Iranul, şi Coreea de Nord şi-au stabilit propriile forme (de unde şi studiul universitarilor de la Cluj publicat pe Hotnews înainte de referendum, unde Coreea de Nord era trecută la ţările care folosesc sistemul majoritar în două tururi. Exact asta era problema în Coreea de Nord: sistemul de vot). Revenind la conferinţă, un profesor italian prezenta eşecurile istorice în exportul militar al democraţiei. Numai americanii au încercat aşa ceva, după el, şi au eşuat în Cuba, Vietnam, Coreea etc. L-am întrebat de ce a omis Germania şi Japonia. Dacă orice intervenţie militară americană se numără ca promovare militară a democraţiei, atunci le-a cam ieşit acolo. La un moment dat, s-a referit la ONG-ul lui Putin şi a spus că i se pare o idee excelentă. Zice el: o să fie propagandă, evident, dar şi Freedom House e propagandă americană, aşa că, decît o singură propagandă, eu prefer două. Ce să-i răspunzi? Pentru el Freedom House e egal cu securiştii petro-civici ai Kremlinului. E unul din acele puncte în care dezbaterea devine inutilă pentru că nu duce nicăieri. Dar Putin ştie asta şi aplică principiul: dacă nu-i convingi, zăpăceşte-i. Episodul mi-a adus aminte de un altul. În 1939, 400 de intelectuali americani, de la universităţi şi publicaţii de mare prestigiu, adresau o scrisoare deschisă lumii în care militau pentru bune relaţii cu URSS. Printre cele 10 motive, toate la fel de aiuritoare, se găseşte şi următorul: "URSS consideră dictatura politică o formă de tranziţie şi democraţia internă s-a extins permanent. Noua sa Constituţie deschizătoare de drumuri garantează cetăţenilor sovietici sufragiul universal şi libertăţile civile". Îmi pare rău, dar nu ştiu ce sistem electoral foloseau sub Stalin: uninominal sau pe liste de partide? Londra, 4 decembrie 2007