Cultură şi conspiraţie - la ţară
Înainte să citesc parodia lui Topîrceanu, după Al. Depărăţeanu, Vara la ţară, înclinam să împărtăşesc părerile poetului. Şi tocmai ca să evit "urîtul" şi "întristarea" din prima strofă, m-am hotărît să merg cît mai des la ţară. Şi în căutare de "apostoli" şi "dăscăliţe" (din altă viziune poetică) apţi să-mi infirme viziunea îngustă şi fiţele metropolitane. Periplul odată început, am cunoscut oameni care se integrează, păstrînd proporţiile, în categoriile amintite: o doamnă care a "salvat", de una singură, un sat, punîndu-i telefoane şi asfaltîndu-i drumurile (la Zizin); un inginer de la fosta centrală locală, care şi-a făcut muzeu cu eroii locali în propria-i sufragerie (la Novaci); un doctor care, din pasiune pentru speologie, a abandonat definitiv Capitala şi s-a mutat pe lîngă peştera Scărişoara (Gîrda de Sus). Oameni care au înţeles spiritul civic mai ceva ca la oraş. Dar - veţi spune - ce legătură au aceştia cu adevărata şi profunda viaţă culturală? Destule. Pentru că doamna din Zizin face ore de orice cu copiii săraci, iar speologul organizează cursuri şi congrese în casa lui. Această categorie de locuitori ai satelor sînt cei care urnesc lucrurile şi ajută la estomparea diferenţelor dintre urban şi rural. Există însă şi o alta care, aparent mult mai "culturală", are rolul contrar: acela de adîncire a discrepanţelor şi, implicit, a prejudecăţilor pe care le avem în legătură cu acestea. E vorba de - să le spunem delicat - vizionarii mediului rural, intelectualii locali născocitori de teorii. Dar nu orice fel de teorii: de cele mai multe ori, unele esenţiale, cosmogonice, un soi de mituri fondatoare alternative, care trebuie să implice, într-un fel sau altul, formarea poporului român şi rolul său aproape paranormal în lume... Nedelicat spus, mitomanii. De cele mai multe ori, oameni cu studii superioare, cu potenţial intelectual, afectaţi însă de... incredibile teorii ale conspiraţiei. Să fie de vină mediul închis, lipsa de perspectivă, o frustrare crescîndă faţă de centru sau/şi dorinţa arzătoare de a nu fi excluşi de la "punerea la cale" a lumii? Cert e că aceşti oameni, profesori sau ingineri, nu se mulţumesc cu a face un curat decent, în măsura posibilităţilor, în ograda lor: ei vor să schimbe lumea şi să conteste centrul... Am întîlnit, de pildă, la Roşia Montană, un inginer de mină care se jura că în galeriile de acolo au existat pitici... Un altul, inginer din judeţul Alba, era convins că în zona lui mişunau uriaşii, şi aceştia au afectat etnogeneza... Mai nou, am cunoscut un profesor din Oltenia care contestă teoriile lui Neagu Djuvara despre Negru-vodă. Cu toţii au argumentele lor, pe care nu le aprob sau contest pentru că, mărturisesc, nu am destule informaţii şi nu mi-aş permite să mă amestec în lucruri atît de... vitale pentru soarta omenirii. Întîmplător, profesorul respectiv face ceva şi pentru comunitatea lui: e implicat într-o organizaţie nonguvernamentală care a contribuit esenţial la dezvoltarea zonei. Doar modul în care şi-a expus teoria a fost puţin prea... categoric. La masa tipică din bufetul sătesc, unde, la început, discuţia decurgea, aproximativ lin, cînd s-a trecut, brusc, la chestiuni culturale, spiritele s-au încins, scăpînd de sub control. De la drumurile comunale şi pensiunile turistice care mai aveau mult pînă la perfecţiune, ne-am trezit în plină teorie a conspiraţiei paranormale. În care fiecare nu avea urechi decît pentru sine însuşi şi unde toţi vorbeau în acelaşi timp. Singura soluţie sănătoasă a fost... fuga. Şi atunci, mă întreb: de care parte sînt prejudecăţile? Numai de partea noastră, "snobii" de la centru? Sau şi de partea cealaltă, a marginii care ţine neapărat să-şi conteste autoasumata postură de victimă şi, ca atare, să-i "arate ea centrului"?
