Aventură şi exotism

Pe vremea cînd eram în şcoală sau liceu, filmele de aventuri constituiau... filmele prin excelenţă. Ele parcă se potriveau cel mai bine cu acţiunea colectivă de a te mobiliza şi a merge, în gaşcă, la cinema, cu un suc şi niscaiva bomboane (pe atunci nu erau floricele) la tine. Puteai să te uiţi destins, să faci bancuri, să mai vorbeşti cu colegii, să desfăşori idile... Ţin minte că Aventuri în Marea Nordului (regia Andrew McLaglen, cu Roger Moore) a fost unul dintre acestea: l-am văzut nu la vreun mall (nici aşa ceva nu exista), ci la fostul cinematograf Modern, undeva pe lîngă Parcul Carol (genul de sală în care nu mirosea prea frumos şi pe jos era o mare de seminţe)... După ’89, am văzut puţine filme de genul acesta. "Aventuri" au început să însemne thriller-uri, din ce în ce mai violente, cu criminali tot mai psihopaţi. Sau, pur şi simplu, lupte... Genul aventurilor naive, de prin anii ’70, în care bunii învingeau răii, după ce se băteau cu ei de cîteva ori, dar fără prea mult sînge, a trecut. Singurele pelicule care s-ar mai putea integra aici sînt Mumia şi Mumia se întoarce (regia Stephen Sommers, cu Rachel Weisz, Brandon Fraser): deşi aveau, în plus, şi partea horror, naivitatea rămînea aceeaşi... Aurul nebunilor (regia Andy Tennant, cu Mathew McConaughey, Kate Hudson, Donald Sutherland) şi Insula din vis (regia Jennifer Flackett, Mark Levin, cu Gerard Butler, Jodie Foster, Abigail Breslin), ambele producţii 2008, se pot încadra, amîndouă, în categoria sus-menţionată. Deşi foarte diferite între ele, cel dintîi fiind un amestec de comedie şi aventură, iar cel de-al doilea mai curînd un fantasy, ambele împărtăşesc din doza de inocenţă pierdută, despre care vorbeam. Personajul interpretat de Mathew McConaughey întruchipează genul de aventurier cîndva tipic, gata oricînd să se arunce cu capul înainte pentru a obţine ceva, în ciuda posibilelor consecinţe nefaste pentru integritatea sa corporală. Deşi mereu prins de răi şi bătut măr, ori aruncat în mare sau uitat în locuri periculoase, el reuşeşte să supravieţuiască victorios. Asemenea lui Tom şi Jerry sau personajelor dintr-un alt clasic al genului, Minele regelui Solomon (regia L. Lee Thompson, cu Sharon Stone, Richard Chamberlain), frumosul căutător de comori se reface de fiecare dată, renăscînd mai întreg şi mai strălucitor din toate înfruntările... Noutatea este tenta feministă pe care o aduce personajul interpretat de Kate Hudson: ea, soţia, este "capul", partenerul inteligent şi documentat din cuplu, aptă să pună la cale planuri... În ciuda discrepanţelor în ceea ce priveşte IQ-ul celor doi, partea de amor şi pasiune rămîne plauzibilă, în aceeaşi notă plăcută, tradiţională. Insula din vis poate fi catalogat drept un film de aventuri, dar şi ca o fantasy pentru copii, o Mary Poppins mutată într-un loc exotic. De Mary Poppins mi-a adus aminte pe undeva, de departe, personajul scriitoarei Alex Rover, interpretată de Jodie Foster. Aceasta nu e nicidecum o nanny, dar are, cel puţin în primele apariţii, în faza sociopată (în care se temea să iasă din casă) ceva din eroina romanelor Pamelei Travers: o tînără pe cale să devină domnişoară bătrînă - şi cu o pălărie de Paddington (ursuleţul lui Michael Bond) pe deasupra. De dragul unei fetiţe rămase singură pe o insulă şi avînd nevoie de ajutor, scriitoarea iese din inerţie, îşi învinge fobiile şi porneşte în aventură, străbătînd mări. Inhibiţiile scriitoarei, tenta feministă şi ecologică a filmului fac din el, desigur, o creaţie a zilelor noastre, din care problematizările şi ideologiile nu pot lipsi. Cu toate acestea, nici Insula din vis nu se îndepărtează prea mult de naivitatea benefică, fie ea şi în cheie exotică sau fantastică, a clasicelor genului de aventură. Şi îţi dă sentimentul încurajator că violenţa şi îngrozitorul nu sînt singurele variante.