Au fost de stînga, dar s-au tratat
"Timp de cîteva decenii am avut păreri liberale, dar cred că m-am răzgîndit." Aşa scria David Mamet în urmă cu două luni. În America, liberalismul este curentul intelectual şi politic de stînga, deci faceţi abstracţie de înţelesul românesc. Două lucruri m-au amuzat teribil. În primul rînd, acest "cred" din "cred că m-am răzgîndit". Să fie doar ironie sfioasă? Apoi, m-a amuzat modul în care am aflat de răzgîndirea lui Mamet. Articolul său a făcut valuri, iar la Londra The Independent i-a dedicat o jumătate de pagină. Comentariul semăna mai mult cu un necrolog. Ziaristul părea să creadă că prin renunţarea la liberalism, Mamet a trecut în lumea morţilor vii. Cine este David Mamet şi de ce atîta vîlvă? Dramaturg premiat, scenarist premiat, produs tipic al anilor â60. În piesele lui se face mişto la modul cinic de convenienţele burgheze, de obişnuinţele sociale. Pe scurt, un liberal obişnuit, pe linia Hollywood-San-Francisco-ce-deştepţi-sîntem-noi-şi-ce-prost-popor-avem. Iar cînd un liberal celebru scrie un articol cu titlul "Why I am no longer a Ťbrain-dead liberal»" (http://www.villagevoice. com/news/0811,why-i-am-no-longer-a-brain-dead-liberal,374064,1 .html), e normal să facă vîlvă. E şarmant, are umor şi te lasă mască prin argumentaţie. Nici nu şi-a dat seama cînd i s-a întîmplat. Pur şi simplu, dintotdeauna crezuse sincer că guvernul e corupt, afacerile înseamnă exploatare şi că oamenii sînt în general buni la suflet. S-a pomenit că asculta, ca întotdeauna, posturi de radio liberale, dar era tot mai nervos şi îi venea să strige: "ia mai tăceţi dracuâ din gură!". De ce? Pentru că acolo totul este în neregulă. Iar viaţa reală i se părea mai bună decît auzea. Cum se face că toţi oamenii sînt buni, dar lumea e mereu dereglată? Şi, dacă te gîndeşti mai bine, oamenii nici nu sînt mereu buni. Uneori sînt nişte porci. S-a mai gîndit la ţara lui. Şi-a dat seama că americanii nu sînt nişte ticăloşi, ci nişte oameni banali ("adică lacomi, duplicitari, corupţi, inspiraţi") care împreună fac o ţară destul de bună. Şi, în definitiv, ce avea Mamet cu corporaţiile? Le ura aşa, în principiu, că altfel le consuma cu plăcere produsele. Dar cu militarii ce avea? În fond, ei îşi fac datoria şi apără ţara asta descrisă mai sus. Unii dintre ei pot fi incapabili, corupţi sau criminali? Aşa putem fi cu toţii. În concluzie, ce-a păţit Mamet? S-a plictisit să mai fie liberal. Credinţa că totul e greşit şi totul trebuie schimbat imediat şi cu orice preţ l-a obosit şi nu s-a potrivit cu realitatea în care trăia. Teoriile pieţei libere îi explică mai bine această realitate decît idealismul liberal. Dar toate acestea s-au structurat mai bine în capul său cînd îşi scria ultima piesă. Este un dialog între un preşedinte egoist, corupt şi realist şi consiliera sa stîngistă, lesbiană şi socialist-utopică. Piesa - spune el - "prezintă o dispută între raţiune şi credinţă, sau mai bine spus, între viziunea conservatoare (sau tragică) şi cea liberală (sau perfecţionistă). Preşedintele conservator crede că oamenii vor doar să-şi facă un trai decent şi guvernul îi poate ajuta doar lăsîndu-i în pace, pentru că inevitabilele abuzuri şi greşeli (adică economia de piaţă) oricum sînt mai bune decît intervenţia guvernului". Aş fi în stare să pariez că David Mamet - lacom, duplicitar, inspirat, pe scurt, om - a făcut atîta vîlvă şi pentru că avea o piesă de promovat. Ceea ce nu înseamnă că n-are dreptate. Cristian Ghinea Londra, 19 mai 2008
