Amenajări interioare
Casele, azi, sînt departe de ceea ce noi, copiii mai bătrîni ai blocurilor socialiste, înţelegeam, cu vreo două decenii în urmă, despre ele. Un apartament de bloc de atunci era suficient să aibă trei camere, dacă se poate, decomandate, într-o zonă "bună" (şi aici lucrurile sînt relative, pentru că anterior-menţionatul calificativ se putea referi ori la zonele apropiate de un mijloc de transport sau altul, ori la cele verzi, şi nu neapărat la cele centrale...). Modificările, de tipul spargerea vreunui perete, erau rarităţi şi considerate ceva de lux, pe care puţini şi le puteau permite. Nu neapărat financiar, dar şi ca exerciţiu de imaginaţie şi de ieşire din monotonia standardului unic. Abia la cîţiva ani după â89, oamenii au luat în calcul posibilitatea tranformărilor şi ideea de diferenţiere ca atare. Desigur, nu într-un mod radical, ci, la început cu timiditate: cele mai multe deosebiri se manifestau în culorile şi calitatea gresiei, faianţei, parchetului sau lămpilor alese. Sau în felul mobilei comandate. De multe ori însă, nici acestea nu erau radical diferite, ci doar variaţiuni pornind de la aceleaşi modele de bază, disponibile în cele cîteva magazine de "amenajări interioare" sau în inventarul, şi el destul de modest, al meşterilor creatori de mobilă. Nici acum situaţia nu cred că e cu totul alta: în sensul că imaginaţia casnică nu a luat avînturi nebănuite pe scară largă, dar, în orice caz, s-a mai diferenţiat, sub influenţa diverselor cataloage de specialitate şi a noutăţilor de prin străinătăţuri; precum şi a unui început de cultură a amenajărilor casnice, pe care cei interesaţi şi-o formează fie sub patronajul iniţiaţilor (specialiştii în decoraţiuni interioare), fie prin apariţia unui simţ artistic personal, în urma contactului cu diverse locuinţe "artistic" amenjate, cît şi cu obiecte de artă mai vechi, disponibile în anticariate sau la licitaţii. Pe lîngă această tendinţă spre originalitate, se manifestă, evident, şi una spre încartiruire, dar la un alt nivel. Se ştie, deja, că, pe lîngă locuinţele de bloc sus-pomenite, tot mai mulţi din conaţionalii noştri optează pentru case, cu curte, grădină, piscină etc... De aici - şi conturarea unei industrii adiacente care prezintă şi comercializează accesoriile necesare confortului în "casa de vis". Suplimentul Jurnalului naţional, Jurnalul casei mele (din 15 martie 2007), prezintă două asemenea elemente devenite indispensabile unei locuinţe care se respectă: şemineul şi gazonul. Simbolistica celor două accesorii domestice este destul de evidentă: dacă şemineul este focul, vatra casei, elementul central, unificator, gazonul face legătura cu exteriorul, cu natura, oferind varianta ei "îmblînzită", controlată de om. Revista în cauză ( Jurnalul casei mele ) prezintă ultimele modele la şeminee: cele încorporate în ansamblul mobilei. Faptul că deja există ultimul val în domeniu dovedeşte că ideea de şemineu în sine e deja veche. Pentru case, un şemineu este o soluţie mult mai poetică decît lipsitul de imaginaţie calorifer, cu plictisitorii lui elemenţi cu tot. Noile şeminee, cele incluse în mobilă, sînt prezentate foarte tehnic, ca pentru iniţiaţi. Precizia specializată a limbajului arată că lucrurile de acolo sînt serioase şi documentate, nu simple mofturi: "Carcasele din oţel inoxidabil sînt de diferite forme şi mărimi (...). Carcasele etanşeizează complet recipientele unde se introduce combustibilul. Acest combustibil este ecologic, respectiv etanolul, care arde cu flacără clară, nu emană miros sau fum". Partea tehnică fiind acoperită, produsul integrîndu-se în categoria "ecologică" şi "de viitor", se creează loc şi pentru bucăţica de poezie funcţională: "Fie că echipamentul tip şemineu este încorporat în masa de cafea din camera de zi, fie că se află la vedere în ansamblul bibliotecii, prezenţa focului fascinează pur şi simplu, fiind aproape de esenţa lemnoasă a mobilierului, fără ca aceasta să fie afectată în vreun fel". "Esenţa lemnoasă" a şemineului nu ne-a mai lăsat loc pentru cea vegetală a gazonului: de aceea, rămîne pentru numărul viitor.
