Unde-i uichendistul? La Bran, Moeciu
Peisajul face toţi banii. Omul face restul: hotelurile-pensiunile, gen fabrică. Puţine pensiuni de bun-gust, discrete. Mîncarea este relativ bună peste tot, depinde ce cauţi. Nu găseşti peste tot produse tradiţionale. E posibil să mănînci chestii de la Metro, cum am păţit eu la Raza Soarelui. În gospodăriile mici, cu clienţi ocazionali, vorba e: "găsesc eu ceva să vă dau". Or, nu ăsta e scopul unei călătorii, să te simţi bine. În restaurantele-hotelurile mari tradiţia poate să însemne balmeş-păstrăv-ţuică, pastramă. Puţin, nu? În rest, cefele de porc, şniţele, cartoful prăjit sînt la respect. Servirea este mai aproape de standarde. Te simţi om, copleşit însă de fabrică, obligat la distracţie, chiar dacă vrei discreţie, tihnă de uichend. Ai de ales, pe scurt. Mititelul în Bran este 3 lei, în Moeciu este 2,5. Cazarea este strîns legată de gustul tău şi de buget. Vrei să stai la gazdă, să fii singurul tău bucătar, ai camere mai puţin plăcute, de sindicalist, mai închizi ochii la detalii, dar trăieşti în felul tău cu 800-900.000 pe noapte. Vrei să nu faci concesii? Mergi la hotelurile-pensiuni mari, cu restaurante proprii. Cuvîntul-cheie, cu ce rămînem din călătorie: balmeş. Dacă nu ştii ce vrei, te-ai ars. Eşti ca Ulise pe mare. Trebuie să ai urechile îngropate în propria îndărătnicie şi să spui: vreau asta, mănînc asta, altfel vei fi ispitit de ieftin, de comun, de banal. Vei fi strivit. Numai alegerea clară te poate duce către satisfacţia de uichendist. Vrei ieftin, vei căpăta ieftinătate şi dubios. Vrei să stai cu cortul, mergi-mergi departe de orice vei găsi dincolo de Bran-Moeciu, locuri în care natura te seduce. Vrei să fii Athénée Palace, vei fi tratat ca un rege. Înainte de a pleca din Bacău, din Piteşti, din Rîmnicu Vîlcea, din Bucureşti, de unde eşti tu, cel cu chef de fugă-n uichend, alege întîi ce vrei. Şi dacă netul nu-ţi dă destule detalii, întreabă, experienţa proprie este singura edificatoare, dacă ştii pe cine întrebi. Sfat: nu te îmbrănui, nu te moeci. Valorile locului pot fi false, precum cîrnaţii de urs, care nu există, dar ţi se vînd pe marginea drumului. Ai capul pe umeri " asta înseamnă să nu te îmbrăneşti-moeceşti. Bran? Castelul, ca un joc de copil, cu trepte şi labirint. Shopping dulce, dulce, în rest. Ursuleţi de pluş spînzuraţi lîngă măşti draculice. E şoping. E şoc. Ţi se fac dinţii ceară. Ţi se usucă mîna. Veveriţa de blană mică, căciula roşie, Dracula sub orice formă posibilă " tricou, carte poştală. Te îngreţoşezi. Ceva coment interesant? Da. Femeia cîntînd din ocarină, fluier, obiecte de suflet meşteşugite de bărbatul ei. "Viaţa mea aşa a fost. Frumoasă ca o doină. Cu supărări, cu cîntat. Ce să faci, asta e situaţia. Cine cumpără un fluier e un om jucăuş." Ce avem la Moeciu? Deal blînd rupt în pădure cu cîte o vacă făcînd echilibristică veşnică la păscut, cîte o fîntînă cu toartă, o fîneaţă, lemn tăiat, gater, case de ţară vechi şi părăsite, case noi cu roşu strident sau cu lemn pe zidărie de ochii lumii şi termopan pentru eficienţă şi marile complexe de inferioritate şi agrement gen Cheile Grădiştei, casa WiaRusti, zisă a lui Patriciu de Bucureşti şi cea zisă a lui Mazăre de Constanţa. Sînt pur şi simplu nişte vertije, nişte ameţeli de hoteloaie cu toate distracţiile posibile " tenis, fotbal, saună, călărie, biliard, tenis de masă, coafor şi nu mai ştiu cîte altele " plantate în mijlocul unei fîneţe, în verdele de neuitat al unor brazi. Ce vrea uichendistul? Ieftin-ieftin şi să aibă acces la bucătărie-grătar. Să-şi facă el mîncarea. Omule, tu ştii cît mă costă să fierbi tu un om? " îşi spune povestea Soare, de la Raza Soarelui. Arzi cu ţigara, pîrjoleşti în jur, n-ai grijă, laşi nespălat, put lucrurile în urma ta. Ieftinul cheamă oameni ieftini. Raza Soarelui a renunţat la acest ieftin.
