Un gen la modă: necrologul
Rubrica "Necrolog" a tuturor marilor ziare şi reviste e abundentă în vara aceasta şi pe paginile cu chenar negru se consemnează, odată cu dispariţia unor oameni, şi sfîrşitul unei lumi: a murit Francis Fejtö, disident maghiar, istoric lucid al "democraţiilor populare". A murit Bronislaw Geremek, disident polonez, istoric medievist, activist al sindicatului Solidaritatea, deţinut, apoi ministru şi deputat european, apărînd demnitatea ideilor în toate aceste situaţii. A murit Alexandr Soljeniţîn, scriitorul rus care a făcut omenirea să înţeleagă că atunci cînd vorbeşte despre comunism, vorbeşte despre întinsul teritoriu ocupat de lagărele de muncă din Arhipelagul Gulag. La moartea lui Soljeniţîn revista The Economist (9 august) consacră un studiu intelectualilor ruşi, cauzelor măririi şi decăderii unei categorii - intelighenţia - cu un rol însemnat nu doar în istoria ideilor, ci şi în viaţa publică a Rusiei. Fenomen exclusiv rusesc sub mantia căruia intelectualii îşi asumau misiunea de a vorbi în numele poporului (iar puterea, considerîndu-i parteneri valabili, îi pedepsea pentru ideile neconvenabile), intelighenţia pare să fi dispărut din Rusia lui Putin. "Putin poartă o mare parte din responsabilitate pentru asta, dar şi intelectualii au vina lor. Putinismul a devenit puternic prin absenţa oricărei rezistenţe din partea opoziţiei intelectuale. Înainte ca Putin să-şi fi părăsit postul de preşedinte al Rusiei, Nikita Mihalkov, regizor proeminent, împreună cu alţi admiratori ai lui Putin au scris o scrisoare Ťîn numele artiştilor ruşi» rugîndu-l să rămînă la putere. Scrisoarea a provocat indignare şi un document de răspuns din partea celor care doreau să-l vadă pe Putin plecat. Cele două scrisori au fost un vîrf de pe cardiograma intelighenţiei, muribundă acum. Decesul marilor intelectuali este un alt semn care vălureşte linia plată." Analiza din revista The Economist explică intensitatea opoziţiei intelectuale de pe vremea statului totalitar prin nevoia acestuia de a construi o armată modernă, de a stimula cercetarea nucleară. În centrul real, mai puţin zgomotos al opoziţiei intelectuale erau fizicienii cu un statut special creat încă de Stalin: în orăşelele lor închise, unde nici măcar nu erau obligaţi să devină membri ai PCUS, erau bine aprovizionaţi nu doar cu bunuri de larg consum, ci şi cu informaţie culturală la zi. "Un mare număr de persoane educate, inteligente, în vîrstă de 30-40 de ani, cu puţine şanse de a se căţăra pe scara acceptării sociale, reprezenta mediul ideal pentru fermentarea ideilor liberale. Cu timpul ei au alcătuit clasa politică. Nu erau disidenţi şi contau pe stat în ceea ce priveşte aprovizionarea, se săturaseră însă de restricţiile impuse de ideologia sovietică şi criticau sistemul." Ei au pregătit perestroika şi au fost principalul sprijin al lui Mihail Gorbaciov. Descompunerea URSS, dar şi anomia instituţiilor statului au anulat contractul care funcţionase înainte: statul nu mai avea nevoie de intelectuali, ci de oameni de afaceri şi de manageri. Cercetătorii ştiinţifici au plecat din ţară, alţii au intrat în afaceri, cei rămaşi în sfera activităţilor anterioare se autoumilesc şi cultivă pamfletul. Vladimir Fortov, fizician, membru al Academiei, dimensionează fenomenul: "calităţile morale ale intelighenţiei sovietice au fost dintotdeauna exagerate. Oamenii de ştiinţă şi artiştii se turnau unii pe alţii, fără ca nimeni să le-o ceară". La un sondaj al Institutului Levada, 40% dintre cei întrebaţi au răspuns că intelectualii nu exercită astăzi nici o influenţă. Articolele ziaristei Anna Politkovskaia i-au deranjat pe cei vizaţi, care au ordonat uciderea ei. "Impactul mesajului ei în Rusia e minimal" - a spus Putin şi revista britanică e de părere că nu se înşală. ( M. B. )
