Un dosar numit Dorinţă

Ultimul număr din Magazine littéraire se ocupă de "singurul resort al lumii" (André Breton) - dorinţa, cu miile ei de faţete şi de rigori, de la iubire la setea de cunoaştere, de la dorinţa erotică la iubirea creştină, de la dorinţa de putere la dorinţa de a avea şi a consuma. Nu întîmplător dosarul despre dorinţă se deschide cu o discuţie între cercetătorul David Rabouin, coordonatorul temei, autorul volumului Dorinţa (Flammarion, 1997), şi filozoful sloven Slavoj Zizek, autorul unei cărţi recent traduse în franceză, Marioneta şi piticul, o relectură provocatoare a creştinismului, "între perversiune şi subversiune". Zizek, considerat - nu doar în Franţa - un personaj pe cît de charismatic, pe atît de puţin cunoscut, reia în acest interviu cîteva dintre poncifele anticonsumeriste, doar pentru a le contrazice. De pildă, una dintre ideile primite care mai face şi azi ravagii în Est este aceea după care societatea de consum oferă mici satisfacţii pe bandă rulantă pentru a ne priva de adevăratele noastre dorinţe. În opinia lui Zizek, logica nu este una a consumului, ci a dorinţei. Exemplul său este cel al ouălor Kinder, cumpărate de copii mai mult pentru "surprize", decît pentru ciocolata în care sînt învelite. "Trebuie să ne ferim de o mitologie care ar opune adevăratele noastre dorinţe unei societăţi de consum preocupate de alienarea lor cu orice preţ" - spune Zizek, amintind, pentru ilustrare, cît de relativă era "fericirea" în Cehoslovacia anilor ’70-’80. Interesante, în interviul cu Zizek, sînt şi reinterpretările lacaniene ale "traversării fantasmei", dar mai ales ale ultimului Lacan, foarte apropiat de Sfîntul Augustin, cel din "Iubeşte şi fă ce vrei!". Fie şi numai pentru a-l putea critica mai bine, Slavoj Zizek ar trebui tradus şi în româneşte! Căile dorinţei sînt prospectate de la Hesiod şi Platon, la epicureici şi stoici, trecînd prin creştinism, Renaştere, epoca clasică, secolul Luminilor, pînă spre zilele noastre. Singura abatere de la acest traseu occidental este interviul cu sinologul François Jullien care, întrebat fiind ce este amorul la chinezi, răspunde: "Verbul cel mai comun pentru a desemna iubirea - ai - are o conotaţie negativă. Căci, ce este iubirea dacă nu o fixaţie, o focalizare, o parţialitate, oricum ceva susceptibil de a opri mişcarea lucrurilor. În textele taoiste, care definesc înţelepciunea, se spune clar că apariţia iubirii înseamnă rătăcirea Căii, deoarece, odată cu ivirea amorului, fiinţa devine imobilă şi se separă de eterna reînnoire a vieţii". Unul dintre cele mai interesante articole din dosar este cel semnat de Pierre-Emmanuel Dauzat, autorul volumului Iuda. De la Evanghelie la Holocaust (Bayard, 2006), despre "fornicaţia sufletului" la Sfîntul Augustin. De asemenea, Pierre-Marc de Biasi - a cărui ultimă carte (Erotismul) este deja discutată, deşi va apărea abia în decembrie 2006 - face un succint şi plastic traseu al dorinţei în secolul al XIX-lea, veacul a două forme antagonice ale dorinţei: "Dorinţa trăieşte acum vremurile tehnicii, scientismului, profitului, moralei puritane şi tabuurilor, dar şi vremurile romantismului, transgresiunii, a morţii lui Dumnezeu şi a boemei artiste". Partea hard a acestui dosar se închide circular cu un alt nume slav, Alexandre Koj