"Toţi să tacă"

Publicat în Dilema Veche nr. 90 din 6 Oct 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cînd peisajul publicistic aduce muza istoriei pe prima pagină, fardată, îmbrăcată sau dezbrăcată în aşa fel încît să slujească ideile zilei, e odihnitor să întîlneşti pe neaşteptate o bătrînă doamnă cu o biografie din care n-au lipsit viciul şi păcatul, acum cuminţită, apropiindu-se cu paşi decişi de cunoaşterea trecutului, atît cît poate fi cunoscut. Revista Magazin istoric îşi păstrează faţa de pe vremuri, şi-a schimbat parţial colaboratorii şi personajele de care se ocupă. Revista e vie, istoria nu e ştiinţă ezoterică, ea se compune din ideile şi faptele oamenilor, din eroismul şi trădările lor. Uneori eroii sînt luaţi drept trădători, şi invers. Vine spre noi, descris în paginile revistei de Sorin Iftimi, domnitorul Ştefan Lăcustă, nedreptăţit la capitolul imagine de rivalul său Petru Rareş, declarat "turc îmbrăcat în veşmîntul nostru". Nu e adevărat că ar fi intenţionat să turcească toată Moldova, e adevărat însă că a fost crescut şi educat în mediul urban şi cosmopolit de la Istanbul şi, odată ajuns pe tron, s-a străduit să împace interesele ţării cu pretenţiile puternicilor de dincolo de graniţe, securitatea lui în scaunul domnesc, cu nevoia de a avea aliaţi la guvernare: "A trăit din plin drama de a nu fi înţeles şi acceptat de ai săi". Revista cuprinde multe şi diverse materiale despre vecini, despre relaţiile cu ei, sursele experienţei comune şi motivele de ostilitate, transformate nu arar în conflict deschis. Istoria celui de-al doilea război mondial este prezentă prin evocări de persoane şi evenimente care, departe de tentaţia exhaustivului şi a concluziilor definitive, adună experienţe individuale şi colective, fragmente din mozaicul evenimentelor care au pecetluit, pe plan mondial, destinul a trei generaţii. Cei care susţin că istoria se repetă vor găsi multe argumente care să le confirme convingerile. Un delicios articol al Georgetei Filitti evocă România de acum o sută de ani: liberalii din opoziţie îi atacă pe guvernanţii conservatori. Prim-ministrul se considera urmaşul dinastiei franceze de Valois şi al împăraţilor bizantini. Mergeau prost, foarte prost, sănătatea (ţara era ameninţată de o epidemie de holeră şi nimeni nu lua măsuri), învăţămîntul (cel de stat şi cel particular produc repetenţi şi corigenţi, autorii de manuale fac gheşefturi), Teatrul Naţional e condus de Alexandru Davila - "fost membru sau preşedinte al diferitelor tripouri unde a trişat şi a furat în chipul cel mai ordinar". Ministrul Vlădescu, supranumit Vlad Ţepeş, se considera urmaş al lui Basarab Vladislav. El îşi revarsă prodigalitatea asupra sculptorului Dimo Pavelescu, un nepot al soacrei sale şi inspector al artelor. Titularul de la Justiţie se plimba cu trenul, între Constanţa şi Mamaia, "în costum de baie. Niciodată nu s-a văzut un aşa mare grad de neruşinare" - scria un ziarist al anului 1905. Lipsea porumbul şi ministrul de Interne recomanda ţăranilor "să profite pentru a înlocui hrana lor de mămăligă prin hrană cu pîine şi făină". Ţăranii nu l-au ascultat şi peste doi ani s-au răsculat. Statisticienii numără 25.795 de copii naturali sau găsiţi. Primăria din Capitală vinde fără licitaţie pansele, părăluţe, micşunele şi miozotis din serele proprii, în provincie, banii publici ajung în buzunarele clienţilor. Articolul lui Ionel Zănescu, la cîteva pagini distanţă, continuă descrierea, povestind pedepsele aplicate de justiţie, începînd din anii domniei primului domn pămîntean de după perioada fanariotă - Grigore Ghica (1822-1828): cea mai frecventă pedeapsă era bătaia cu toiege, preoţii erau spînzuraţi dacă petreceau cu femei galante, străinilor li se aplicau reguli speciale, mai aspre; din timpul domniei lui Caragea li se interzice românilor să se angajeze slugă la străini. Alexandru Constantin Moruzi a dat o anaforă modernizatoare: "nu spunem că la Agie să piară bătaia, dar să nu se omoară... Aşa am zis, aşa să se facă şi toţi să tacă". (M. B.)

Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Gîndeşte altfel
Think Outside The Box (think.hotnews.ro) este „o iniţiativă HotNews.ro, cu sprijinul Tuşnad“ şi are două tendinţe principale: o tendinţă urbană şi o alta „verde“. De fapt, e un site de opinii, reportaje, interviuri şi comentarii inteligente care şi-a format într-un timp relativ scurt proprii săi cititori, alţii decît cei care îşi dau cu părerea pe HotNews.
Odă  jpeg
Odă
E vremea, e ora, e clipa pentru a ridica în slăvi – după un atît de cumplit cult al personalităţii – micile cuvinte, cele care în viaţa lor n-au fost scrise cu majuscule, niciodată încoronate cu literă mare în cap, cu atîtea substantive megalomane, totdeauna furnicînd în frazele oricît de lungi sau oricît de scurte, dar fără de care nici o frază (proustiană sau rebrenistă) nu ar trăi, cuvinţelele acelea mărunţele numite conjuncţii, adverbe sau şi una şi alta, de o energie incomensurabilă în cons
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul? În Anglia, cu Laurenţiu Blaga (II)
Localitatea de obîrşie a Marelui Will este aşezată în mijlocul Angliei. Coborîm în staţia de tren, un fel de haltă, dar cu rezonanţe istorice. Din gară pînă la Shakespeare Center faci cam cinci minute de mers pe jos. Toate drumurile duc la… Shakespeare.
Odă  jpeg
Un moment graţios
Conform titlului excelent, pe măsura poeziilor din ultimul volum al Angelei Marinescu, o prietenă care încă mă întreabă: „cum ai putut fi de stînga?“, marxismul este pentru mine o „problemă personală“, gravă, de neocolit, dintr-acelea de la tinereţe pînă la bătrîneţe; sînt incapabil să trăncănesc pe seama ei, cu atît mai puţin să-mi bat joc de ea (ironic, da…).
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Turul lumii prin delicii culinare cu Laura Albulescu
Oho, o gramadă de întîmplări tîmpe am avut. O să fac totuşi un top 3.
Opiumul şi terorismul jpeg
Opiumul şi terorismul
Ultimul număr al revistei Time titrează pe copertă un articol despre războiul drogurilor asociat cu operaţiunile teoriste din Afganistan.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul. În Anglia, cu Laurenţiu Blaga (I)
Bilet de avion Cluj-Londra via Budapesta, dus-întors, compania Malev, luat cu trei luni înainte, preţ 81 de euro, din care 73 de euro taxele de aeroport. Superofertă.
Odă  jpeg
Încă o decepţie la zi
Trebuia s-o ştiu şi pe asta. Trebuia să fiu pregătit. Mereu sînt luat prin surprindere de ideile bătrîne cît lumea.
Unde dispar fetiţele? jpeg
Unde dispar fetiţele?
Numărul din 6-12 martie al revistei The Economist aduce în discuţie un fapt pe cît de şocant şi de grav pe atît de real – dispariţia a peste 100 de milioane de fetiţe în ultimii ani – şi încearcă posibile explicaţii ale numărului îngrijorător de mic de fete care se nasc în fiecare an.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cu Dana Drăgoiu prin delicatese culinare
Grecia – ciorba de fasole şi chifteaua plină cu brînză telemea de la Delphi; caracatiţa la grătar de peste tot; moschari stifado, adică viţel cu ceapă mică, întreagă, cu un sos făcut cu roşii, scorţişoară, oţet; kokoretzi – un fel de drob, dar fără prapor, sub formă de frigare, cu lămîie şi ulei de măsline, şi ciorba de miel de Paşte în Mikonos; şi peştele, orice peşte – că oricum nu mă pricep –, oriunde în Grecia, în special pe malul mării; cel mai bun souvlaki din lume în sudul Peloponesului,
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Lucruri mici cu bucurii mari care-ţi înveselesc inima
Să mă-ntîlnesc în cotul uliţei cu toate sfătosbabele de la bunica din sat, să le privesc ducîndu-şi mîinile la gură cu mirare „tiii, da’ ce mare te-ai făcut!“, apoi să caut în şorţurile, strînse boţ, miresme de poale-n brîu, vărzări calde, cozonac domnesc şi pîine crescută pe vatră.
Hendrix & Page  jpeg
Hendrix & Page
N-am mai scris de mult aici despre revista mea favorită de muzică, Uncut Magazine, aşa că vă aduc numărul pe februarie care îl are pe copertă pe Jimi Hendrix, de la moartea căruia se vor face anul acesta patruzeci de ani şi căruia revista îi dedică dosarul principal plin de mărturii inedite, precum cea a toboşarului Juma Sultan, care a cîntat cu el: „Nu era politic, dar muzica lui reflecta politicile şi cultura acelei epoci.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul? La Veneţia, cu Mocioi
Pe la începutul anului 2009 ne-am gîndit că ar fi o experienţă interesantă să mergem în excursie la Veneţia, la carnaval, într-un week-end prelungit. Nu ştim de ce, aşa ni s-a pus nouă pata.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
„Lucruri mici cu bucurii mari care-ţi înveselesc inima“
Sînt binişor binedispus şi îmi prezint scuzele cuvenite; dau astfel ascultare unui bun prieten care aşa m-a sfătuit, apăsat: „trăim o vreme atît de rea încît, dacă te simţi o clipă cît de cît bine, trebuie să ceri pardon“. E cazul meu.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Trădători, deviaţionişti şi alte lepre
Am mai scris aici despre Comunistul, publicaţia săptămînală a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Revin pentru că percep probleme în paradis. Din primele pagini, nu s-ar fi zis. Cultul personalităţii lui Vladimir Voronin era acelaşi, apoi cele cîteva pagini obişnuite de atacuri la adresa adversarilor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul - cu Corina Moldovan, la schi
Am început să schiez mai mult împinsă de la spate şi la propriu, şi la figurat. Tatăl meu, braşovean fiind, simţea în fiecare an chemarea muntelui şi ca atare mă căra după el pe diverse pîrtii, mai grele sau mai uşoare, că era un simplu derdeluş, ca Bradul, sau o faţadă de zăpadă şi gheaţă, pîrtia Kanzel. Am început, recunosc, cu schiuri cu legături.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
La Paştele Cailor, cu Cornel Popescu
Primul taxi l-am luat dimineaţă, la ora 5,30, pentru a ajunge la Gara de Nord. Ne-am bucurat astfel că vom reuşi să ajungem la timp pentru a prinde trenul, dar ne-am mai „bucurat“ şi de muzica house pe care tînărul taximetrist o asculta înainte de ivirea zorilor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Eugenia! Eugenia!
…Mai întîi, iubito, puţintică teorie. Nu doar trecutul, dar, imperceptibil, prezentul secretă deja nostalgia. Am prins vremea cînd toată lumea ştia, monden şi papagaliceşte, că „nici nostalgia nu mai e ce-a fost“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Un aspect al sărăciei
Se constată, în cadrul mizeriei generale şi inflaţiei pamfletare, o sărăcire a injuriei prin care omul îşi dezvăluie, ceas de ceas, dispreţul faţă de om. Să luăm, ca în geometrie, o dreaptă, două drepte, trei stîngi, fie şi un pumn în cap.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De ce n-au oamenii blană?
Aceasta e întrebarea articolului principal, „The Naked Truth“, din revista Scientific American, numărul din februarie. Interogaţia, aparent jucăuşă, este una dintre preocupările constante ale oamenilor de ştiinţă în ultimele decenii.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Criza euro văzută din ţara $
În peisajul presei autohtone, suplimentul The New York Times distribuit săptămînal, în fiecare vineri, împreună cu România liberă, are efectul unei întîlniri de gradul III: tonul e dubios de neutru, subiectele sînt periculos de pertinente, iar înfăţişarea publicaţiei e devastator de atractivă. E, practic, un ziar din altă lume, aterizat, nu se ştie cum, nu se ştie de ce, în România.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul? La Băgău, cu Florin Toma
Cîndva, prin toamnă, m-am culcuşit cu neştire de altceva la subţioara Ardealului, dată cu deodorant de lemn crud, de bălegar, de boabă de strugure strivită în teasc şi amirosind a pîine coaptă în frunză de varză pe vatra din curte.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O intensă dezbatere sufletească
Oricît de mare a fost gerul de 24 ianuarie, de Unirea Principatelor (noi, pe vremuri, de 24 ianuarie ziceam că e şi luna unirii Principalelor, adică pe 7 era ziua ei, iar pe 26, ziua lui) mie, dacă-mi fluturai şi un tramvai sau un bancomat sau o sarailie, nu mi-a ieşit din minte, căci ea nu îngheţase complet, această sintagmă, sau paradigmă, sau parapantă: „liderul de suflet al românilor“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Uichendist pe Kalinderu, Buşteni
Sîmbătă, ora 8,30, drum ca-n palmă, frig. Parcă stă să vină vîjul. Uite ninsoare blîndă şi mută. Aşa stînd vremurile în Sinaia, iau copilul şi-l duc pe Kalinderu, în Buşteni.

Parteneri

Video muzica Miruna si Radu Nagy mp4 thumbnail png
Pedagogi, artiști și muzicieni: Miruna și Radu Nagy deschid un nou an cu muzică sacră
Miruna și Radu Nagy, formatori, pedagogi, artiști, muzicieni și scriitori, își împart activitatea între Bucuresti și Berlin, fiind implicați în proiecte culturale, educative și festivaluri pe scenele internaționale.
Oana Roman, foto Instagram jpg
Oana Roman revine în televiziune, după ani de zile de pauză. Unde va prezentă o rubrică specială: „Am o super veste pentru voi!”
Oana Roman, una dintre cele mai titrate vedete din România, revine la o dragoste mai veche: televiziunea. Deși în ultimii ani a apărut doar invitată în cadrul anumitor emisiuni, iată că acum va prezenta o rubrică specială. Când și unde o puteți urmări săptămânal, aflați din continuarea acestui artic
greenland 7545061 1280 jpg
Cât valorează cu adevărat Groenlanda? Doi experți explică miza în patru puncte
În lucrarea sa Istoria războiului peloponesiac, Tucidide (secolul al V-lea î.Hr.) relatează „Dialogul Melian”: în conflict cu Sparta, puternica Atena cere locuitorilor micii insule Melos să se supună și să plătească tribut. Aceștia refuză, invocând principiul justiției. Atenienii obiectează sec că j
uniunea europeana vaccin 1 jpeg
Uniunea Europeană vrea să desemneze un negociator pentru Ucraina în relația cu Putin de teamă ca SUA să nu încheie un acord ascuns cu Rusia
Unele guverne europene fac presiuni asupra UE pentru a numi un negociator care să le reprezinte interesele din Ucraina, temându-se că Statele Unite vor încheia un acord cu Rusia pe la spatele lor.
worlds oldest arrow poison 1 webp
Săgeți otrăvite vechi de 60.000 de ani din Africa de Sud dezvăluie cele mai timpurii arme otrăvite
O echipă de arheologi care a efectuat săpături în sudul Africii a descoperit cele mai vechi dovezi directe ale utilizării armelor otrăvite de către oameni, împingând data cunoscută a acestei tehnologii până la acum 60.000 de ani. Descoperirea a fost realizată prin analizarea urmelor chimice identifi
profa jpg
Șoc în educație. Ce a descoperit o profesoară din Spania în școlile din România: „De neconceput”
Experiența unei tinere profesoare din Spania a stârnit controverse și a reaprins dezbaterea despre nivelul educației din România.
Donald Trump  Groenlanda shutterstock 2569569527 jpg
Trump ridică miza pentru Groenlanda: „Orice altceva” decât controlul SUA asupra teritoriului este „inacceptabil”
Președintele american Donald Trump a reiterat, miercuri, că Statele Unite „au nevoie” de Groenlanda pentru securitatea națională și a afirmat că „orice altceva” decât controlul SUA asupra teritoriului este „inacceptabil”.
imperiul bizantin 02294400 webp
Cum trăiau oamenii în Imperiul Binzantin? Viața de zi cu zi despre care istoricii prea puțin vorbesc
Imperiul Bizantin este adesea imaginat prin prisma cupolelor strălucitoare și a străzilor aglomerate ale Constantinopolului, însă cei mai mulți bizantini trăiau departe de capitală. De la orașe forfotitoare la sate truditoare, viața cotidiană în Bizanț era modelată de contraste puternice de bogăție,
fotograf polonia jpg
Momentul în care fotograful președintelui Poloniei s-a împiedicat de Larry, celebrul motan de la reședința premierului britanic
Fotograful președintelui Poloniei a fost surprins împiedicându-se de Larry, celebrul motan, care stătea chiar pe treptele reședinței premierului britanic.