(Tot) despre filme
● Ultimul număr al revistei de cinefilie pură şi dură Positif conţine " printre multe delicatese " portretul unei actriţe pe care atît Cosaşu, cît şi Mlle d’Enţiclopedia Encarta o adoră: Audrey Hepburn. Fără nici un motiv special, doar pentru că merită, adorabila Audrey este evocată de cel care a îmbrăcat-o (în mai toate filmele) şi a însoţit-o de-a lungul anilor cu o indefectibilă fidelitate: creatorul de modă Hubert de Givenchy. Amintirile sale despre A.H. au fost înregistrate în ianuarie a.c. (vai mie, căci credeam că dl de G. nu mai trăieşte...). Stilistul povesteşte prima lor întîlnire (pe cînd ea se pregătea să joace în Sabrina), călătoria împreună în Japonia (unde Audrey era, de ce nu mă miră, a-do-ra-tă), lucrul la Funny Face (unde Audrey a avut bucuria să joace " şi să danseze! " alături de idolul ei Fred Astaire), primirea la regina Angliei, neobosita ei muncă umanitară şi dispariţia prematură... Două poveşti care spun tot despre nobleţea ei discretă: atunci cînd locuitorii satului elveţian unde trăia au vrut să boteze o stradă cu numele ei, Audrey s-a opus cu tărie (strada purta numele unui ţăran de-al locului); cînd a aflat că nu mai are decît trei luni de trăit, a spus: "Ce e minunat e că voi putea să mă ocup numai de copiii mei". Şi " adaugă Hubert de Givenchy " "exact asta a făcut". ● Revista de film HBO apare lunar şi conţine, pe lîngă programele canalelor HBO, Cinemax şi AXN, editorialele cîtorva dintre cei mai inspiraţi critici de film din România: (în ordinea din revistă) Mihai Chirilov, Anca Grădinariu, Magda Mihăilescu, Cristina Corciovescu şi Andrei Creţulescu. Care este şi coordonatorul acestei publicaţii. Şi al programelor TV. Şi în general, alături de Codruţa Creţulescu, un fel de factotum. Andrei Creţulescu, pe care l-am "descoperit" pe vremea cînd încă scria, foarte tînăr, la VIP, este un radical: între entuziasm şi radere nu există cale de mijloc. Clint Eastwood e-un zeu, cei care-i contestă divinitatea " nişte idioţi. Dar chiar şi cînd nu eşti de acord cu verdictele sale, stilul "liber direct" al lui Andrei Creţulescu este jubilator: omul "muşcă" fraza, nu se teme să vorbească la persoana I, îl ia de mînecă pe cititor " fie să-l îmbrobodească, fie să-l muştruluiască (uneori, acesta din urmă este un alt critic). Editorialul din acest număr se termină aşa: "Nu cred că se mai miră nimeni că un basm bollywoodian, complet cu muzică, dans şi antren, a cîştigat cupa şi campionatul. În fond, putea fi mai rău. Putea fi The Reader." (Aici eu, care am gustat The Reader, am luat-o în plin...) ● Şi revista clujeană Verso (despre care am mai scris) are două pagini dedicate Cinema-ului: una este semnată de un entuziast cinefil, Ioan-Pavel Azap, cealaltă " de Mircea Diaconu (nu actorul!). În numărul din martie, acesta din urmă revine asupra Portocalei mecanice al lui Kubrick; Azap se întoarce la Ed Wood, Notes on a Scandal, A Prairie Home Companion şi Le genou de Claire. Ultimul film al lui Robert Altman (care a murit imediat după) este numit "o capodoperă discretă", în schimb cel din 1970 al lui Eric Rohmer (care pe 4 aprilie a împlinit 89 de ani) e considerat "o demonstraţie plicticoasă de cinema intelectualist", interesant doar datorită Aurorei Cornu, care joacă în el... Să mi se îngăduie a nu fi de acord. ● Nici Elle-ul pe aprilie nu ocoleşte Cinema-ul " dovadă, delicioasa anchetă a Despinei Bădescu printre membrele redacţiei (plus doi colaboratori: Dragoş Bucurenci şi Tom Wilson) pornind de la filmul lui Woody Allen, Vicky Cristina Barcelona. Întrebarea e "tare": Aţi fi de acord să fiţi trei într-un cuplu? Citiţi paginile 74-75 pentru a afla răspunsurile. (a. l. ş.)
