Talent şi umor
Îmi place la The Economist că e mereu la fel. Îmi închipui că dacă englezul maniacal în tabieturi există cu adevărat, el trebuie musai să o citească. Doar revista a apărut cînd englezul ăsta domina lumea. E plăcut să citeşti o revistă mai veche decît România. Scrie sub sumarul fiecărei ediţii: First published in September 1843. Urmat de: "pentru a lua parte la lupta dură dintre inteligenţă, ce ne poartă înainte, şi ignoranţa nevrednică şi şovăielnică, ce se pune în calea progresului". Articolele nu sînt semnate. Cum s-or descurca oamenii ăştia cu orgoliile? Nu are pagini pe care să le sari, să citeşti prima dată ce spune cutare, e toată la fel. Acelaşi stil sigur pe sine, acelaşi bombardament cu informaţii, aceeaşi ironie nerevendicată. Uneori mă gîndesc că poate au inventat un calculator superinteligent cu talent şi umor, care doar adună informaţii şi scrie articole atotştiutoare. Ce să recomand din numărul din 10 septembrie?! Are de toate. Are Katrina pe prima pagină şi un dosar special în interior, are alt raport special despre ONU. Are despre alegerile din Germania, criza din Ucraina şi multe altele. Mi-a fost greu să mă decid, dar m-am gîndit să vă prezint un articol din secţiunea despre Marea Britanie. Liderul conservator George Osborne a anunţat că va forma o comisie pentru a studia posibilitatea introducerii cotei unice la impozitul pe venit. De la această ştire, calculatorul deştept The Economist a scris un articol de o pagină plus caricatură de introducere. Şi, cum le ştie pe toate, pleacă de la origini. De la Pitt cel tînăr care a introdus impozitul pe venit pentru a finanţa războiul cu Napoleon, trece prin relaxarea făcută de doamna Thatcher şi crede că ideea le-a venit conservatorilor pentru că promisiunea unei reduceri de impozite de doar 7,4 miliarde de lire la alegerile trecute le-a adus prea puţine voturi (numeşte promisiunea asta an apology of a policy). Trece apoi la alte ţări, între care cele opt est-europene care au adoptat flat tax income (cota unică). Îţi explică cu detalii cum e sistemul acum în Marea Britanie, spune care sînt argumentele susţinătorilor. Între altele, afli că legislaţia actuală privind taxarea directă se întinde pe patru volume groase şi s-a dublat de cînd Gordon Brown a ajuns ministru, în 1997. "O obiecţie evidentă este că reforma ar fi nedreaptă, de vreme ce bogaţii ar plăti mai puţin decît în prezent. Apărătorii flat tax au două contra-argumente. Primul, sistemul cu o singură rată rămîne unul progresiv - bogaţii plătesc o parte mai mare din venituri decît săracii - cîtă vreme există o sumă minimă neimpozitată. În al doilea rînd, cei bogaţi pot profita de complexitatea sistemului actual pentru a ocoli impozitul, posibilitate care ar dispărea într-un sistem mai simplu". Vi se pare că susţine o anumită parte? Da, aşa e. The Economist are o orientare conservatoare (non-partinică), pro-piaţa liberă, pro-liberalism politic şi laică - asumată, nu îi e ruşine. Echilibristica de dragul echidistanţei cu orice preţ este o jignire adusă inteligenţei şi face presa plicticoasă. Pe asta am scos-o de la mine, dar îmi place să cred că, dacă respectivul calculator deştept ar citi nota asta, mi-ar da dreptate. Dar să revin la articol. Cît ar costa? Flat tax, evident (revista e scumpă). Este întrebat un analist de la o mare firmă de consultanţă, care face diverse scheme şi calcule. Ele ocupă a doua parte a articolului şi nu vi le spun, sînt pentru pasionaţi. Dacă din descriere aţi rămas cu impresia că am vorbit despre un articol documentat, muncit şi foarte interesant, aşa este. Şi, cum spuneam, revista e toată la fel. (C. G.) trecerea prin reviste
