Scufiţa Roşie şi Lupul Itsy Bitsy şi beţia mea
Primesc pe e-mail, de la marketing-ul Radioului Itsy Bitsy, următorul comunicat: "Personajele de poveste au stat de 1 iunie în principalele intersecţii din Bucureşti şi au împărţit daruri celor mici. Prezenţa lor i-a bucurat şi pe cei mari care şi-au început dimineaţa cu zîmbetul pe buze. ŤFurat de peisaj», un şofer a exclamat ŤUite lupul» şi a uitat să pună piciorul pe frînă, lovind uşor maşina din faţa lui. Din fericire, nici una dintre maşini nu a avut probleme serioase, iar cei doi şoferi au primit daruri de la Scufiţa Roşie. Aceasta s-a plimbat toată dimineaţa la braţ cu Lupul cel Rău. Capra a făcut echipă cu Ursul păcălit de vulpe, în intersecţia Moşilor cu Carol. Albă ca Zăpada şi-a luat Piticul preferat la Universitate, iar Mica Sirenă, secondată de un paj, a stat de 1 iunie în intersecţia Iancului. Păcală nu putea să lipsească... a venit fără uşă, dar cu multe daruri. Itsy, Bitsy şi Zăpă, personajele de la Itsy Bitsy FM au împărţit daruri, felicitări şi autografe tuturor copiilor care au trecut prin Piaţa Universităţii. Alături de personaje, în intersecţii au fost prietenii copiilor - mascotele Fulga, Haribo, Quiky şi Papi. De 1 iunie. Eveniment organizat de Itsy Bitsy FM, Teatrul Ţăndărică şi Poliţia Capitalei." Cum dracului un şofer care umblă prin jungla asta de circulaţie nu deosebeşte realitatea de ficţiune? Cum dracului poate fi atît de fascinant ca un ins ca noi, adică noi, adică eu, daţi-vă dracului, că nu am ce vorbi cu voi, eu adică, să nu pot să mai deosebesc lumea de cîrpe de cea reală? "Uite lupul!", în lumea asta sinistră de maşini şi automatisme, devine "Uite, sînt mort!", "Uite, sînt terminat!", "Uite, nu mai vreau să fiu salvat", "Uite, nu mai sînt decît un nimeni!". Aşa ar suna articolul. Dar articolul ar putea suna şi astfel: Cum dracului un şofer care umblă prin jungla asta de circulaţie se lasă fascinat o clipă şi uită de automatismele sale. Ce uluitor e că nu a pus piciorul pe frînă şi a plutit o clipă cu trupul şi mintea în gol. Clipa aia de gură-cască în faţa unui lup, a unei prezenţe fizice nevăzute zilnic, merită toată benzina din lume. Momentul ăla cînd ţi se suceşte mintea cu altceva decît cu bag-o-scoate-o-a-ntîia-a doua-frînă-bă, nenorocitule, de ce nu te vezi, bă, roşu-calc-o. Acel moment de pierdere a controlului...o, nu, nu, în trafic, nu, e periculos. Sigur că e, dar ce nu e periculos? Eu ca şi tine. Eu ca şi ea. Ea ca şi mine. Tu ca şi mine. Ea ca şi tine. Aşa e. După ce v-am îmbrobodit cu vorbe şi v-am adus în punctul mort al oricărui articol de opinie, vă voi demonstra că orice lucru poate avea continuarea lui în ce direcţie vreau eu. Aşa că pierderea asta de memorie, de automatism, de priveghi, să nu se scoale mortul din mine, se încheie cu mine. M-am îmbătat rău pe 31 mai şi am ieşit la plimbare cu maşina. Nu am avut nici un accident şi am fost lucid pînă în măduva tăriilor băute. Nici o tamponare nu am făcut? Nu. Nici un mort nu am adus prinos ţării? Nu. Bă, dar beat înseamnă că am fost degeaba. Dacă nici măcar imaginaţia nu mi-a construit un lup. Aşa a şi fost. Am fost beat degeaba pe drumurile publice. Fiindcă nici o beţie din noi nu ne va mai aduce un lup la geamul maşinii. Nasol.
