Scrutînd vremurile cu Scruton
"Ar trebui... să renunţăm la toată ezitarea multiculturală care a derutat atît de mult viaţa publică a Occidentului şi să reafirmăm ideea centrală a apartenenţei sociale în spiritul tradiţiei occidentale, care este ideea de cetăţenie. Transmiţînd mesajul că noi credem în ceea ce avem, sîntem dispuşi să împărţim acest lucru cu alţii, dar nu sîntem dispuşi să-l vedem distrus, facem singurul lucru care este de făcut pentru a opri acest conflict. Întrucît iertarea se află în centrul culturii noastre, acest mesaj ar trebui să fie de ajuns, chiar dacă îl promovăm în spiritul ironiei." Este concluzia conferinţei pe care a susţinut-o, la Universitatea din Calgary, filozoful Roger Scruton şi pe care o reproduce numărul pe martie al lunarului Idei în dialog. Este unul din cele mai bune (în sens filozofic, stilistic, uman şi în toate sensurile) texte publicate vreodată în limba română (traducerea îi aparţine Dianei Popescu). Textul se numeşte chiar "Iertare şi ironie", în care Scruton vede înseşi fundamentele culturii occidentale. Iertarea, fireşte, este o parte inseparabilă a "pachetului" creştin, dar ironia era şi ea prezentă acolo (deşi, poate, într-un mod inaparent). "Cel care a insistat asupra ideii că ironia este cea care i-a unit pe Socrate şi Hristos este un creştin post-iluminist, Soren Kierkegaard." După ce (ne) aminteşte faptul că "În Coran, spre deosebire de Biblia evreilor sau de Noul Testament, glumele nu îşi au locul", R.S. trece în revistă "cultura terorismului", distingînd tradiţia nihilistă (occidentală şi rusească) de recrudescenţa terorismului islamic, care urmăreşte (dimpotrivă) o "exaltare morală" " "o căutare a sensului". Textul, cum spuneam, este absolut pasionant, o "dezvrăjire" (cuvînt la modă printre stîngişti) ce repune luciditatea bunului simţ (în sens cartezian) în plin haos al confuziilor mai mult sau mai puţin convenabile. Ca de obicei, Traian Ungureanu e prezent în p. 3 cu un (nou) eseu spectaculos şi provocator, intitulat "Complexul Baader-Madoff"; "Toată literatura contestatară inflamată de ultimele luni de criză economică e alimentată de o enormă lipsă de luciditate şi cunoaştere istorică. Complexul Baader-Madoff " combinaţia nefericită de teribilism infantil anticapitalist şi iluzii financiare iraţionale " lucrează din plin" " scrie TRU. Luciditate, din nou... Un excelent dosar T.S. Eliot ("un antimodern printre modernişti") propune Mircea Mihăieş, care conţine (pe lîngă Poeme în pregătire, în traducerea lui Şerban Foarţă şi a Adrianei Carmen Racoviţă) textul conferinţei de la Universitatea din Leeds (1961), "Să critici criticul"; "critica literară " spunea T.S.E. " este o activitate instinctivă a minţii civilizate"... În aparentul oximoron "instinctiv/civilizat" stă o întreagă cultură a criticii (deci, iarăşi, a lucidităţii). Pentru că veni vorba de critici: Dan C. Mihăilescu face, în locul obişnuit (p. 7), un rapel/jurnal savuros (as usual!) al ultimelor întîmplări culturale, plîngîndu-se de... "prea multă linişte"; îl contrazice Daniel Cristea-Enache (în p. 12), care publică mult-aşteptatul "sequel" la recenzia sa critică (foarte critică!) a Istoriei critice... a lui Nicolae Manolescu. Şi, ca să nu îngheţăm de atîta "operă la rece" (formula lui Mihăieş re: T.S. Eliot), revista dedică obişnuita sa pagină de poeme marelui Mircea Ivănescu, cu splendidul sonet fericire iernatică. Horaţiu Pepine propune un (început de?) eseu despre Stînga şi Dreapta, Horia Barna scrie despre "Criză şi dileme europene", Anca Manolescu ne face cunoscută "Modernitatea potrivit lui Nicolaus Cusanus", în timp ce Ion Manolescu se întoarce la subiectul lui favorit (realitatea virtuală) cu "O perspectivă tehnologică şi literară". Şi, cu voia dvs., subsemnatul dialoghează cu Andrei Gorzo (p. 15 a DV) în p. 5 a ID... (a. l. ş.)
