România pitorească
"Edificiul este construit în 1377 de braşoveni, pe o stîncă - ŤPiatra lui Dietrich» - şi veacuri la rînd a supravegheat trecătoarea Branului. A fost, totodată, şi punct de vamă între Transilvania şi Ţara Românească. În 1412, castelul intra în stăpînirea lui Mircea cel Bătrîn (1386-1418), aparţinînd astfel Ţării Româneşti pînă în 1425." Articolul de debut al numărului din ianuarie al revistei România pitorească face o scurtă incursiune în istoria Castelului Bran şi a "castelanilor" săi, pentru a ajunge la retrocedarea din prezent, retrocedare prin care - conchide articolul - castelul ar deveni o pradă atractivă pentru interese economice şi comerciale de tot felul, interese care îi ameninţă însă statutul turistic, fără de care "faimoasa zidire, alimentată şi de legenda lui Dracula, nu va face prea mulţi bani". Aşa că m-a atras de la bun început şi am început să îi răsfoiesc şi celelalte pagini. Chiar dacă iniţial o credeam o simplă broşură turistică, din cele pe care le găseşti în agenţiile de turism, cu informaţii stricte, fade şi la obiect, aveam să o descopăr, printre sumedenia de reportaje, bine scrise şi pline de informaţii, ca pe o revistă care îşi propune descoperirea unei Românii cu adevărat pitoreşti. Sibiul, capitala culturală a Europei, devine în paginile ei rubrică de-a lungul căreia sînt prezentate, număr de număr, împrejurimile "Hermanstadt-ului de odinioară", numărul din ianuarie aducînd cititorului la înaintare Răşinariul. "Cu acoperişurile lui roşii, din ţiglă, Răşinari pare o alcătuire de turtă dulce" care se găseşte la 12 km de Sibiu şi care este de fapt "o replică rurală a burgului". Articolul te familiarizează şi cu străduţele întortocheate ale satului, cu aspectul de "cetate" al caselor cu porţile de lemn, cu grădinile interioare, dar şi cu obiceiurile locului. Denumirea satului îşi are originea în ocupaţia de bază a locuitorilor străvechi care adunau şi vindeau la tîrg răşină. Casa memorială "Emil Cioran", cea a lui Octavian Goga, meşteşugul lemnului şi teracota smălţuită în ceramică, biserica de la 1750, toate prezentate în cuvinte şi exemplificate prin poze. Partea turistică e continuată şi de un articol biografic dedicat lui Emil Cioran. Mai descoperi în paginile revistei trasee montane, ca Durăul, Pasul Tihuţa şi Piatra Fîntînele, dincolo de tarife şi de îndrumări cartografice, prin prismă de legendă şi poveste. La fel reuşeşti să cunoşti şi lăcaşurile sfinte din România, cele mai puţin accesibile şi cunoscute, cele care sălăşluiesc în munţi. În acest număr, Mînăstirea Caraiman şi schitul Peştera Ialomiţei. Un alt reportaj de călătorii povesteşte istoria oraşului Azuga - "una dintre puţinele aşezări prahovehe care păstrează intact trecutul. Casele etalează influenţe saxone, venite de peste munţi, din Ardeal. Au ferestrele oblonite, faţade sobre, impunătoare, de castel în miniatură". Oraşul a fost, odinioară, un mic centru industrial, plin acum doar de poveştile localnicilor şi de fantomele fabricilor de demult. Fabrica de sticlă, clădită la 1830, Fabrica de şamotă, 1878, Fabrica de bere de la 1899. Pe scurt, o sumedenie de reportaje, informaţii şi legende, mituri şi istorie, locuri de cazare, tarife şi fotografii, hărţi şi trasee turistice, o revistă fondată în 1933, cu 47 de pagini, color, 3,90 lei, România pitorească. ( S. G. )
