Psihologia pe înţelesul femeii???
Să ne înţelegem: nu intentez proces contra revistei Psychologies, apărută de anul trecut şi în limba română, nu sînt chitită în a o desfiinţa sau a o vorbi de rău. Dar mi-a deranjat niţel doza de feminism, minoră, dar existentă, următoarea reclamă care a precedat apariţia ei: "prima publicaţie la nivel mondial dedicată femeilor care vor să se cunoască şi să se înţeleagă mai bine". Bună reclamă, în sensul că m-a revoltat îndeajuns să mă facă să o cumpăr, proastă pentru că, prin titlurile de o şchioapă de pe copertă, mi-a dat de la bun început un ghes de îndoială. Bunăoară, numărul lunii mai are anunţat pe copertă, printre surîsul lui Sharon Stone: "Nu port decît atitudine", printre rubrica nelipsită de "Sex": "Ce acceptă femeile fără plăcere" şi cea de "Cuplu": "Cînd tăcerea e de aur", dosarul ediţiei, mare şi roşu: "Îndrăzneşte: cheile încrederii în sine". Divagînd puţin, dacă psihicul femeii e atît de diferit de cel al bărbatului şi are atîtea probleme încît necesită o revistă lunară, este oare de bon ton să se continue generalizarea sa înspre preocuparea majoră, după cum titlurile denunţă veşnica dilemă: cum să-mi ţin bărbatul în frîu? Şi aşa că am început să o răsfoiesc, încercînd să minimalizez efectele copertei. Încercînd să descopăr şi alte probleme ale "psihicului femeii", cauzate de o societate, în marea ei parte, misogină. Editorialul, semnat de Iuliana Alexa, readuce în discuţie Internetul. Cu ale lui bune şi rele, un editorial bine scris, însă pe un subiect destul de fumat, care prezintă cam aceleaşi laturi ale dizertaţiei: a fi sau a nu fi Internet, a fi sau a nu fi nociv. În ceea ce priveşte orientarea tinerilor spre lectură, articolul omite lectura online, insistînd mai mult pe latura informativă a Internetului. "Internetul nu este în sine nociv. Dar cum îi deschizi unui adolescent gustul pentru lectura cărţilor?" - se mai întreabă Iuliana Alexa, fără a deschide ea însăşi breşa literaturii electronice. După editorial, în goana paginilor, urmează întrebări şi răspunsuri (fetiţe care doresc să devină manechine, studente care vorbesc numai despre băieţi, exasperant pentru o tînără de 21 de ani care îşi caută o menire academică, o mamă cu un fiu de 20 de ani acaparat de jocuri pe calculator etc. etc.). Apoi interviuri cu femei realizate (modele de urmat, probabil, pentru cititoarele revistei), recomandări literare, istorii vestimentare şi repere ale modei "în tendinţă", o rubrică de "educaţie" pentru familiile cu un singur copil ("neavînd fraţi poate fi alintat, dar şi foarte singur"), sfaturi pentru femeile care "se tem de sexul anal" şi pe care "felaţia le dezgustă", cum să-ţi rezolvi problemele la serviciu (cu exemple indubitabile: Carmen I. şi Valeria S.), o rubrică de "autoanaliză" a complexelor fizice (cu sfaturi de genul: "corpul tău e un motiv de tristeţe şi frustrare? Fă sport, dansează, du-te la masaj..."). Înotînd printre toate aceste clişee şi truisme, ajung în sfîrşit la "Dosar". Cel care deţine "cheile încrederii în sine". Cel care, pornind de la exemple rupte din viaţa de zi cu zi a unor personaje reale (Marian, Daniela, Raluca R. etc) încearcă să explice şi să dea totodată lecţii despre oameni complexaţi şi despre cum pot fi evitate sau tratate traume din copilărie. "Doar încrederea profundă şi stabilă în propria fiinţă ne poate ajuta să ne luptăm şi să trecem peste momentele grele". Adică tot un fel de revistă glossy, reviste cu care nu am absolut nimic, nici cu ele, nici cu cititorii lor. Însă mă încearcă o oarecare revoltă cînd o asemenea revistă e dedicată, prin numele pretenţios, "psihicului femeii". ( S. G. )
