Positif despre Mungiu (şi alţii)
Numărul pe septembrie al prestigioasei reviste de cinema o are pe Laura Vasiliu (alias Găbiţa din 432) pe copertă; deasupra ei, pe peretele camerei de cămin, scrie mare "Eric Rohmer/Les amours dâAstrée et de Céladon", iar în colţul din dreapta jos "Cristian Mungiu/4 Mois, 3 semaines et 2 jours, Claude Chabrol/La femme (sic!) coupée en deux, Wang Quanâan/Le Mariage de Tuya". Despre ultimele filme ale lui Rohmer & Chabrol tocmai am scris (în relatarea despre Mostra de la Veneţia), Mariajul Tuyei a fost în selecţia de la "Anonimul", iar despre Mungiu, ce să mai zic: mă doare mîna de cît am scris... (Şi nu m-am vorbit cu cei de la Positif, parol!) Interviul cu Mungiu (făcut la Cannes şi tradus din engleză) este extrem de interesant (şi) pentru că - oare de ce nu mă mir? - este întrebat cu totul alte lucruri decît a fost întrebat în ţară; gen: "Care sînt criteriile după care alegeţi unghiurile de filmare?", "Vă temeţi că cei care sînt contra avortului vor folosi filmul dvs. pentru a-şi susţine cauza?" sau "Aţi putut aduce o tuşă personală reclamelor la care-aţi lucrat?" ("Depinde", răspunde Mungiu; "Am învăţat să comunic mai bine făcînd acele spoturi, iar jurnalismul m-a învăţat precizia şi claritatea. Cu reclamele, am învăţat să-mi structurez mai bine povestea ca pe o informaţie: cine a făcut ce, de ce, cînd, unde şi în ce scop? Iar asta mi-a dat sensul timing-ului. Am învăţat să merg la esenţă în cîteva secunde".) Ce mi-a plăcut foarte mult este că, în cronica filmului - semnată Eithne OâNeill şi intitulată "Lamă de cuţit", aluzie (şi) la faimosul cuţit furat de Otilia/Anamaria Marinca şi care nu mai "reapare"... -, sînt puse în discuţie multe din lucrurile în care s-au blocat tot felul de comentatori din România, gen C.T.P. sau Cristian Geambaşu (care scrie despre fotbal, ceea ce nu l-a împiedicat să scrie şi (contra) filmului lui Mungiu!). E, oricum, cel puţin ironic că cineva de afară, care nu a trăit comunismul pe pielea sa, a înţeles mai bine "de ce nu se revoltă Otilia" atunci cînd domnuâ Bebe reclamă plata în natură: "De guerre lasse - scrie cronicarul irlandezo-francez -, elle se soumet. Il devient alors évident que cette lassitude commune est la sequelle psychique dâune dictature corrompue" (subl.m.). Iată cuvîntul just, care defineşte starea de spirit a "iepocii": lassitude - un amestec de lehamite, oboseală şi dezgust. Oare de ce nu s-or fi gîndit la el cei care au căutat noduri în papură acestui film? (Le) era, totuşi, atît de la îndemînă - în fond, cei care s-au "revoltat" împotriva sistemului au fost o mînă de oameni, restul eram plini de laşitudine... Numărul 559 mai conţine cronici ale filmelor lansate în Franţa, interviuri cu cineaştii anunţaţi pe copertă (cele cu Chabrol şi Rohmer sînt adevărate Lecţii de cinema!), dar şi un dialog inedit Eric Kandel (Premiul Nobel pentru medicină, născut în 1929) - Alexander Kluge (important regizor german, născut în 1932) purtat la Festivalul de la Veneţia ("născut" în acelaşi an cu Kluge); prof. Kandel a studiat procesele memoriei, ajungînd - astăzi - la o concluzie cu atît mai vertiginoasă cu cît este fundamentată ştiinţific: Cinema-ul este mai bun decît realitatea! Nu pot încheia această scurtă recenzie fără a aminti necroloagele la trei mari actori francezi care ne-au părăsit unul după altul: Jean-Pierre Cassel, Jean-Claude Brialy ("doi dandy") şi Michel Serrault; iată finalul articolului comun (pentru primii doi), scris de Christian Viviani: "Timp de peste o jumătate de secol, J-PC şi J-CB au continuat cariere exemplare, care au îmbrăţişat la modul cel mai larg posibil toate tendinţele cinematografului francez, de la cel mai clasic la cel mai avangardist. Şi au făcut ca această stare de spirit să ilumineze dincolo de cinematograful nostru naţional. Dar, mai ales, au cucerit inimile spectatorilor dînd impresia, înainte de orice, că s-au distrat de minune". (a. l. ş.)
