Pofta de lectură
Aşa cum o face de la primul număr, revista Lettre Internationale oferă şi la această apariţie de primăvară 2008 un meniu bogat şi sănătos în acelaşi timp, parcă în conformitate cu toate indicaţiile medicinii moderne. Şi deşi simt că această comparaţie culinară e nepotrivită pentru o revistă atît de cultivată şi de elitară, o menţin pentru că prin tot ceea ce oferă revista răspunde unei nevoi acute, asemănătoare senzaţiei de foame. Articolele, eseurile, fragmentele de roman, analizele climatului politic se situează într-o actualitate dincolo de durata unei zile şi, după ce ai citit şi numele celor care trudesc la complicata alcătuire a sumarului şi la translarea lui în pagină tipărită, îţi vine să le dai telefon şi să întrebi unde poţi găsi mai mult, completări în legătură cu subiectele atinse în acest volum. După ore de lectură temeinică nu vrei să faci altceva decît să mai citeşti, iarăşi şi iarăşi, din John Updike, Juan Goytisolo, Graham Greene, Carol Shields, Joseph Roth, John Barth (secţiunea "Biblioteca ŤLettre Internationale»"). Grupajul "Cultura - cardiograme" adună autori specializaţi în diverse domenii, pentru a analiza cum se extind graniţele preocupărilor lor în teritoriile celorlalte arte, efect al modernităţii, dar şi al necesităţii de a găsi coridoarele de comunicare între artişti, creatori sau interpreţi, oameni de teatru sau scriitori şi publicul lor. Într-o vreme cînd arta rămîne o preocupare de nişă e poate util ca nişele să comunice între ele. În secţiunea "Comentarii şi scrisori", toate articolele sînt interesante, dar unul este tulburător. Asistînd la procesul lui Goran Jelisici, un sîrb bosniac condamnat pentru crime de război, Slavenka Drakulici încearcă să înţeleagă cum devine criminal un om obişnuit. Pînă s-a înrolat în poliţie, acuzatul nu se deosebea prin nimic de membrii generaţiei sale. Era pasionat de pescuit. Ar fi, fără îndoială, o exagerare să crezi că dorinţa de a vedea peşti morţi constituie un început al impulsurilor criminale. A locuit într-un oraş unde 40% din populaţie era musulmană şi n-a avut niciodată vreo reacţie faţă de această realitate. "Ce anume se întîmplă cu o fiinţă omenească şi o face să omoare altă fiinţă umană cu sînge rege?" - se întreabă Slavenka Drakulici descriind ororile făptuite de condamnat. "ŤHitler a fost primul Adolf, eu sînt al doilea» era modul obişnuit în care Jelisici se prezenta prizonierilor. În lagărul de la Luka toţi tremurau cînd îi auzeau vocea, pentru că însemna literalmente moarte. Intra în hangarul unde erau ţinuţi prizonierii, îşi alegea victimele la întîmplare, spunînd ŤTu, tu şi tu». Nu se rostea nici un nume, nu se menţiona nici o acuzaţie, nici un verdict". Urmează descrierea felului cum erau omorîţi cei scoşi din hambar, ritualul torturii şi bucuria produsă de chinurile şi spaima condamnatului. Toate acestea au durat fix 18 zile. Cînd a plecat din lagăr, a redevenit omul obişnuit de dinainte. "Pentru prima oară în viaţa sa, Goran Jelisici a ajuns într-o poziţie de putere. Un om oarecare din Bijeljina, un mecanic de ţară de-abia ieşit din închisoare (pedepsit pentru falsificare unor cecuri), un pescar, un nimeni - dintr-odată a ajuns să deţină puterea absolută. I s-a dat un pistol şi libertatea de a-l folosi - noi posibilităţi care l-au făcut să-şi piardă capul. Martorii spun că se comporta şi arăta ca un om drogat". (M. B.)
