Pentru cine votează Mafia

E vremea, e ora, e clipa pentru a ridica în slăvi – după un atît de cumplit cult al personalităţii – micile cuvinte, cele care în viaţa lor n-au fost scrise cu majuscule, niciodată încoronate cu literă mare în cap, cu atîtea substantive megalomane, totdeauna furnicînd în frazele oricît de lungi sau oricît de scurte, dar fără de care nici o frază (proustiană sau rebrenistă) nu ar trăi, cuvinţelele acelea mărunţele numite conjuncţii, adverbe sau şi una şi alta, de o energie incomensurabilă în cons

Localitatea de obîrşie a Marelui Will este aşezată în mijlocul Angliei. Coborîm în staţia de tren, un fel de haltă, dar cu rezonanţe istorice. Din gară pînă la Shakespeare Center faci cam cinci minute de mers pe jos. Toate drumurile duc la… Shakespeare.

Conform titlului excelent, pe măsura poeziilor din ultimul volum al Angelei Marinescu, o prietenă care încă mă întreabă: „cum ai putut fi de stînga?“, marxismul este pentru mine o „problemă personală“, gravă, de neocolit, dintr-acelea de la tinereţe pînă la bătrîneţe; sînt incapabil să trăncănesc pe seama ei, cu atît mai puţin să-mi bat joc de ea (ironic, da…).

Oho, o gramadă de întîmplări tîmpe am avut. O să fac totuşi un top 3.

Bilet de avion Cluj-Londra via Budapesta, dus-întors, compania Malev, luat cu trei luni înainte, preţ 81 de euro, din care 73 de euro taxele de aeroport. Superofertă.

Trebuia s-o ştiu şi pe asta. Trebuia să fiu pregătit. Mereu sînt luat prin surprindere de ideile bătrîne cît lumea.

Grecia – ciorba de fasole şi chifteaua plină cu brînză telemea de la Delphi; caracatiţa la grătar de peste tot; moschari stifado, adică viţel cu ceapă mică, întreagă, cu un sos făcut cu roşii, scorţişoară, oţet; kokoretzi – un fel de drob, dar fără prapor, sub formă de frigare, cu lămîie şi ulei de măsline, şi ciorba de miel de Paşte în Mikonos; şi peştele, orice peşte – că oricum nu mă pricep –, oriunde în Grecia, în special pe malul mării; cel mai bun souvlaki din lume în sudul Peloponesului,

Să mă-ntîlnesc în cotul uliţei cu toate sfătosbabele de la bunica din sat, să le privesc ducîndu-şi mîinile la gură cu mirare „tiii, da’ ce mare te-ai făcut!“, apoi să caut în şorţurile, strînse boţ, miresme de poale-n brîu, vărzări calde, cozonac domnesc şi pîine crescută pe vatră.

Pe la începutul anului 2009 ne-am gîndit că ar fi o experienţă interesantă să mergem în excursie la Veneţia, la carnaval, într-un week-end prelungit. Nu ştim de ce, aşa ni s-a pus nouă pata.

Sînt binişor binedispus şi îmi prezint scuzele cuvenite; dau astfel ascultare unui bun prieten care aşa m-a sfătuit, apăsat: „trăim o vreme atît de rea încît, dacă te simţi o clipă cît de cît bine, trebuie să ceri pardon“. E cazul meu.

Am început să schiez mai mult împinsă de la spate şi la propriu, şi la figurat. Tatăl meu, braşovean fiind, simţea în fiecare an chemarea muntelui şi ca atare mă căra după el pe diverse pîrtii, mai grele sau mai uşoare, că era un simplu derdeluş, ca Bradul, sau o faţadă de zăpadă şi gheaţă, pîrtia Kanzel. Am început, recunosc, cu schiuri cu legături.

Primul taxi l-am luat dimineaţă, la ora 5,30, pentru a ajunge la Gara de Nord. Ne-am bucurat astfel că vom reuşi să ajungem la timp pentru a prinde trenul, dar ne-am mai „bucurat“ şi de muzica house pe care tînărul taximetrist o asculta înainte de ivirea zorilor.

…Mai întîi, iubito, puţintică teorie. Nu doar trecutul, dar, imperceptibil, prezentul secretă deja nostalgia. Am prins vremea cînd toată lumea ştia, monden şi papagaliceşte, că „nici nostalgia nu mai e ce-a fost“.

Se constată, în cadrul mizeriei generale şi inflaţiei pamfletare, o sărăcire a injuriei prin care omul îşi dezvăluie, ceas de ceas, dispreţul faţă de om. Să luăm, ca în geometrie, o dreaptă, două drepte, trei stîngi, fie şi un pumn în cap.

Cîndva, prin toamnă, m-am culcuşit cu neştire de altceva la subţioara Ardealului, dată cu deodorant de lemn crud, de bălegar, de boabă de strugure strivită în teasc şi amirosind a pîine coaptă în frunză de varză pe vatra din curte.

Oricît de mare a fost gerul de 24 ianuarie, de Unirea Principatelor (noi, pe vremuri, de 24 ianuarie ziceam că e şi luna unirii Principalelor, adică pe 7 era ziua ei, iar pe 26, ziua lui) mie, dacă-mi fluturai şi un tramvai sau un bancomat sau o sarailie, nu mi-a ieşit din minte, căci ea nu îngheţase complet, această sintagmă, sau paradigmă, sau parapantă: „liderul de suflet al românilor“.

Sîmbătă, ora 8,30, drum ca-n palmă, frig. Parcă stă să vină vîjul. Uite ninsoare blîndă şi mută. Aşa stînd vremurile în Sinaia, iau copilul şi-l duc pe Kalinderu, în Buşteni.

Pe teritoriul de astăzi al României au trăit numeroase populații de-a lungul istoriei. Două dintre acestea sunt misterioase, cu origini incerte, învăluite parțial în mit și legendă. Unul dintre acestea a devenit un aliat de încredere al dacilor.

Doar câteva familii mai locuiesc permanent în satul Urșici din Hunedoara, aflat la aproape 1.000 de metri altitudine. Așezarea din Munții Orăștiei este faimoasă, pentru priveliștile sale pitorești, dar este și un loc neobișnuit, datorită tradițiilor din trecutul său.

Un tânăr din Brazilia, ajuns în România, mai exact, în munții Harghita Mădăraș, a văzut pentru prima dată zapada. Acesta a făcut tumbe și a gustat din omăt. În aceste zile, cei mici au dat start sezonului de săniuș, iar cei mari s-au plimbat pe traseele acoperite de nea.

Există focare de război care s-ar putea extinde în următoarele decenii, dar în prezent marile puteri nu au interes ca acestea să escaladeze, spune Ioana Constantin Bercean, expertă în Orientul Mijlociu. Cel mai probabil, SUA, chiar și cu Trump, vor avea o politică mai degrabă prundentă în zonă.

Furia provoacă încordarea mușchilor, mai ales în zona gâtului și umerilor. „Este nevoie de șapte ore pentru ca nivelul de cortizol să revină la normal”, atrage atenția un specialist. Dar ce efecte devastatoare și nebănuite, are, de fapt, furia asupra corpului tău?

Creditul ipotecar rămâne una dintre principalele opțiuni pentru românii care doresc să își cumpere o locuință, impunându-se însă ca doritorii să compare dobânda și condițiile de acordare.

Fermierii solicită parlamentarilor să susţină la vot Legea Arendei, care trebuie aprobat până cel târziu pe 20 noiembrie 2024, promulgat de preşedinte şi publicat în MO până pe 30 noiembrie.

Experiența unei vloggerițe de culoare în România a devenit virală pe internet. Tânăra a vrut să descopere România și să afle dacă românii sunt rasiști și a vizitat Bucureștiul și Brașovul.

Deși învață foarte mult în timpul școlii, fiind bombardați cu volume impresionante de informații, concepte și teorii, elevii români termină cei 12 ani de studii fără să fi aprofundat mare lucru.